Micii româneşti vor putea fi vânduţi pe piaţa europeană începând cu 25 iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisa Europeană a acceptat prezenţa bicarbonatului în mititeii româneşti FOTO Adevărul
Comisa Europeană a acceptat prezenţa bicarbonatului în mititeii româneşti FOTO Adevărul

Comisia Europeană a publicat Regulamentul privind categoriile de carne şi utilizarea anumitor aditivi alimentari în preparatele din carne, care va intra în vigoare la 25 iunie, şi prevede, printre altele, fabricarea pastei de mici după reţeta originală şi comercializarea micilor realizaţi din aceasta pe piaţa naţională, dar şi la nivel european, a anunţat astăzi Ministerul Agriculturii.

„În data de 5 iunie a.c., a fost publicat în Jurnalul Oficial al UE nr. L166/ 11 Regulamentul Comisiei nr. 601/ 2014 care amendează Anexa II la Regulamentul 1333/ 2008 în ceea ce priveşte categoriile de carne şi utilizarea anumitor aditivi alimentari în preparatele din carne. Regulamentul 601/ 2014 al Comisiei prevede printre altele, fabricarea pastei de mici după reţeta originală şi comercializarea micilor realizaţi din aceasta pe piaţa naţională, dar şi la nivel european. Precizăm că Regulamentul 601/ 2014 va intra în vigoare la 25 iunie 2014, ca atare consumatorul român şi nu numai se poate bucura în continuare de savoarea micilor româneşti“, se arată în comunicat.

Reprezentanţa României la Bruxelles, susţinută de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de organizaţiile de producători şi procesatori din sector, au finalizat astfel demersurile necesare pentru includerea în lista menţionată în Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/ 2008 a componenţilor utilizaţi la fabricarea pastei de mici, potrivit Agerpres.

Scopul reuniunilor la Bruxelles a fost acela de a permite reprezentanţilor industriei agroalimentare din România să explice Comisiei justificarea tehnologică a utilizării aditivilor printre care şi bicarbonatul de sodiu, în vederea identificării unei soluţii practice de a modifica Anexa II la Regulamentul 1129 /2011 pentru a include aceşti aditivi.

Decizia cea mai importantă privind dosarul autorizării aditivilor bicarbonat de sodiu şi carmin la prepararea mititeilor româneşti a fost luată în data de 10 martie în Comitetul permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală (SCFCAH), prin obţinerea unui vot favorabil care permitea includerea aditivilor necesari pastei de mici în legislaţia actuală a Uniunii Europene.

Potrivit ultimelor estimări oficiale, vânzările de mici din România ajung la suma de 50 de milioane de euro în fiecare an, în 2012 fiind comercializate aproximativ 22.000 de tone de mici.
 


Mai puteţi citi: 

[<a href="//storify.com/adinavlad/micii-romane-ti" target="_blank">View the story "Micii româneşti " on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite