Importurile de miere din Ucraina şi alte ţări ne omoară, spun apicultorii români. Ce ajutoare solicită

0
Publicat:

Producţiile de miere au fost modeste în ultimii ani, iar importurile din Ucraina şi alte ţări extracomunitare ne omoară, se plâng apicultorii români.

Apicultorii români solicită autorităţilor acordarea unui ajutor de minimis, Foto: Shutterstock
Apicultorii români solicită autorităţilor acordarea unui ajutor de minimis, Foto: Shutterstock

Aceştia cer autorităţilor acordarea unui ajutor de minimis pentru compensarea pierderilor, având în vedere că fenomenele meteo extreme au afectat mai mult de jumătate din producţie.

Potrivit sursei citate, lipsa resurselor financiare, scăderea consumului şi importurile masive de miere au generat probleme grave în sector.

,,În ultimii ani, producţiile de miere au fost modeste, undeva la sub jumate din producţia medie anuală, iar anul acesta este la fel: nu depăşeşte 48-50% din producţia medie. Nu putem să o vindem nici pe aceasta pentru că preţurile de achiziţie sunt foarte mici, iar importurile de miere din Ucraina şi alte ţări extracomunitare ne omoară. Stăm şi cu bruma de miere pe care o avem în stoc şi nu avem bani să pregătim familiile de albine pentru iernare. Lipsa fondurilor proprii şi lipsa susţinerii financiare din partea Guvernului au determinat în perioada de iarnă şi de primăvară pierderi de familii de albine cuprinse între 30-40% din efectiv în anumite zone", a declarat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, informează Agerpres.

Lipsa solicitărilor de miere pentru export

Acesta a precizat că anul trecut a apărut o problema nemaiîntâlnită în 50 de ani în apicultura românească şi anume lipsa solicitărilor de miere pentru export, dar şi scăderea consumului intern de miere.

,,Am văzut că nici programul ,,Mierea în Şcoli" nu va fi accesat de la 1 ianuarie 2024, fiind amânat pentru al 17-lea an consecutiv, deşi România se află în coada clasamentului european privind consumul de miere pe cap de locuitor. Anul acesta, deşi este unul slab, cu o producţie între 12.000 -14.000 de tone de miere, nu merge nici exportul şi nici nu se vinde mierea la intern. A scăzut consumul fantastic peste tot în Europa. Colac peste pupăză, vorba românului, aducem miere din import şi aţi văzut că a recunoscut şi Uniunea Europeană că aproape 48-50% este falsă. Noi aducem miere din Ucraina şi a noastră, care e de valoare, nu o dăm nici la copii, pentru că nu vrem să dăm mierea în şcoli. E ciudat că nu mai putem să exportăm, iar aceasta este o situaţie nemaiîntâlnită în 50 de ani în apicultura românească", a avertizat Fetea.

De ce ajutoare au nevoie apicultorii

În acest context, ACA solicită acordarea unui ajutor de minimis de 15-20 de euro pe familia de albine pentru a mai recupera din pierderi, mai ales că anul trecut, chiar dacă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) avea prins în buget un sprijin pentru sectorul apicol, acesta nu a fost acordat.

,,Am avut mortalităţi iarna trecută, am avut secetă în acest an, iar acum familiile de albine sunt slabe. S-a terminat demult activitatea apicolă şi de acum până la iernare trebuie să dăm mâncare din pungă, ori toate acestea presupun cheltuieli ce depăşesc 150-200 lei/familia pe albine, adică în jur de 50 de euro/familie, ceea ce este foarte mult. Sunt mulţi profesionişti care nu mai reuşesc să supravieţuiască.

Toate aceste probleme determină o scădere a interesului apicultorilor pentru această meserie, inclusiv a celor tineri, şi, în măsura în care Guvernul, prin Ministerul Agriculturii, nu va găsi o soluţie de sprijin pentru sector, situaţia va deveni din ce în ce mai dramatică. Noi am cerut întotdeauna un minimis între 15 şi 20 de euro pe familia de albine, dar dacă se dau 5 lei, 10 lei, e vorba de două-trei kilograme de hrană pentru iernare, este important că mai puteam recupera ceva din gaura făcută în acest an şi anul trecut", a subliniat şeful ACA.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite