Importuri-record de mâncare în primul trimestru. De ce România nu-şi fructifică imensul potenţial agricol

Cumpărăturile românilor i-au îmbogăţit mai mult pe importatori decât pe producătorii români de alimente

În timp ce producţia internă şi exporturile de produse agroalimentare au scăzut, cererea internă a crescut exploziv, umflând importurile din primele trei luni până la recordul istoric de 1,38 miliarde de euro.

Infrastructură agricolă slabă, capacitate de depozitare aproape inexistentă, secetă în anul anterior, industrie alimentară subfinanţată şi subdezvoltată, cerere tot mai sofisticată şi exporturi în scădere - aceasta a fost reţeta pe baza căreia importurile de mâncare au atins un nou record istoric la începutul anului 2016.

Potrivit datelor centralizate la Institutul Naţional de Statistică (INS), importurile României au totalizat, în trimestrul I din acest an, 15,8 miliarde de euro şi 8,4% din acest total a reprezentat categoria „produse agroalimentare, băuturi şi tutun“, adică 1,38 miliarde de euro.

Suma aceasta este un record absolut al perioadei postdecembriste, în creştere cu 11% faţă de totalul primului trimestru din 2015.

Pentru comparaţie, în aceeaşi perioadă din anul de „boom“ 2008 importurile de mâncare însumau doar 800 de milioane de euro.

Cum este posibil ca o ţară ca România, care are aproape 10 milioane de hectare de teren arabil de cea mai bună calitate, plus 6,5 milioane de hectare de fond forestier, plus alte câteva sute de mii de hectare de lacuri şi râuri interioare (plus Delta, Dunărea şi sectorul ce ne revine din Marea Neagră) să importe din ce în ce mai multe produse agroalimentare?

Explicaţiile nu sunt tocmai necunoscute, dar merită recapitulate, cel puţin pentru decidenţii care au pârghiile necesare pentru a ameliora această situaţie ruşinoasă.

Depozitarea, la o treime din capacitate

România se hrăneşte din propriile resurse agricole doar în perioadele de recoltă. Asta pentru că produsele agroalimentare proaspete nu au unde să fie depozitate, majoritatea necesitând condiţii speciale (frigorifice şi aseptice) de înmagazinare.

Liderii patronatelor cu profil agricol au subliniat de mai multe ori că România are o capacitate de depozitare de 30%, cel mult 40% din necesar, explicând astfel de ce iarna şi primăvara trăim, practic, din importuri.

Cât despre industria alimentară, ultimele statistici arată o stagnare atât la nivelul producţiei, cât şi la vânzări (cifre de afaceri), în condiţiile în care consumul de alimente distribuite prin reţelele de comerţ cu amănuntul a crescut - alt record istoric - cu aproape 30% în primul trimestru din acest an.

La nivelul cererii, nimeni nu se poate plânge că populaţia n-ar avea o anumită putere de cumpărare - dimpotrivă, salariile şi toate celelalte categorii de venituri au crescut substanţial în acest an. În schimb, aproape toţi producătorii români se plâng că accesul lor pe piaţa românească este tot mai restrictiv, magazinele fiind burduşite cu alimente importate la preţuri suspect de mici.

Şi deficitul comercial e la cote maxime

Tot în trimestrul I din acest an, exporturile de produse agroalimentare au scăzut uşor, până la 1,08 miliarde de euro, generându-se astfel un decalaj faţă de importuri (deficit comercial) de 300 de milioane de euro.

O astfel de sumă nu s-a mai întâlnit decât în statistica primului trimestru din anul 2008, când deficitul comercial la această categorie fusese de 500 de milioane de euro.

În fine, vestea bună pentru cumpărători este că - potrivit statisticilor INS - preţurile la alimente sunt în continuă scădere; vestea proastă este că de cumpărăturile românilor, încurajate prin ieftinirile şi creşterile salariale din ultima perioadă, nu au beneficiat industriaşii români, ci importatorii şi partenerii acestora de peste mări şi ţări.