Gigantul german Varta ia în calcul România pentru o investiţie de un miliard de euro într-o fabrică de baterii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Gvernul României
Foto: Facebook Gvernul României

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, joi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii executivi ai companiei germane Varta. Potrivit datelor transmise de Guvern, cu acest prilej, au fost prezentate planurile de dezvoltare ale companiei germane în România.

Premierul Nicolae Ciucă a subliniat importanţa acordată de Guvern investiţiilor, în special în domenii cu nivel înalt de tehnologizare, domenii de viitor, care contribuie atât la dezvoltarea economică, precum şi la crearea de noi locuri de muncă.

Gigantul german Varta ar lua în calcul România pentru o investiţie într-o fabrică de baterii pentru maşini electrice, iar investiţia s-ar ridica la circa un miliard de euro, potrivit relatărilor din presă.

Varta Microbattery deţine pe plan local o fabrică la Braşov, din 2014, iar în 2019 a beneficiat de un ajutor de stat în valoare de 25,3 de milioane d euro pentru a-şi extinde capacitatea de producţie. Un an mai târziu, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 407 milioane de lei, mai mare cu circa 50% faţă de cea din 2019. În 2020, a bifat un profit de aproximativ 20 de milioane de lei, cu 3,6 milioane de lei peste cel raportat din 2019.

La nivel global, anul trecut, gigantul german a avut afaceri de aproape 1 miliard de euro.

Germanii au intrat pe piaţa locală cu subsidiara diviziei Pertrix, lansată în luna februarie ca o nouă filială pentru bateriile e-car, relevă date analizate de Profit.ro. Divizia a fost lansată la scurt timp după ce Varta a prezentat noua sa celulă de baterie, V4Drive, pentru vehicule electrice, conform Profit.ro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite