Cauzele încetinirii economiei și cum vor fi afectați românii, explicate pe înțelesul oricui. Următorii 10 ani „sunt cheie”

0
Publicat:

Creșterea economiei României a încetinit brusc în trimestrul doi. Chiar dacă România nu intră în recesiune, economia este evident gripată, iar creșterea este infimă. Un cunoscut economist român explică de ce se întâmplă asta.

Economia României și-a temperat creșterea și a ajuns la un procent infim. FOTO: Unsplash
Economia României și-a temperat creșterea și a ajuns la un procent infim. FOTO: Unsplash

Datele oficiale arată că România nu va intra în recesiune, dat fiind că PIB a crescut cu 0,1% în trimestrul II, comparativ cu trimestrul anterior, iar în primul semestru s-a majorat cu 0,7% faţă de perioada similară din 2023. Aceste cifre arată că economia a crescut, deși infim, și în trimestrul doi, evitând recesiunea. Aceasta ar fi vestea bună. Vestea proastă este că creșterea economică încetinește tot mai mult.

Economistul Andrei Caramitru are o carte de vizită impresionantă: și-a început cariera la Geneva, ca asociat în cadrul băncii elveţiene UBS, iar ulterior a lucrat timp de 16 ani pentru McKinsey, una dintre cele mai influente companii de consultanţă în management strategic din lume. În fine, Caramitru a fost recrutat de un alt colos, un nume uriaș printre companiile de consultanţă, Boston Consulting Group.

El a comentat scăderea abruptă a creșterii economiei României, care arată o serie de probleme. Andrei Caramitru admite, într-o scurtă analiză postată pe Facebook, că PIB-ul României a crescut sub așteptări în trimestrul 2, dar vede și jumătatea plină a paharului.

„Creșterea PIB-ului a venit sub așteptări în trimestrul 2. Nu avem detaliile - dar ce cred ca se întâmplă: Consumul este ok, și accelerează în ultimele 1-2 luni, în a 2-a parte a anului va fi și mai ok. Numărul de angajați crește, salariile cresc peste inflație, investițiile publice sunt la maxim istoric”, și-a început el postarea.

Totuși, există și multe alte lucruri care nu merg, de unde și aceste probleme. „Unde sunt problemele care frânează creșterea: Construcțiile private (dobânzi mari deci mai puține credite de construcție și credite imobiliare + efectul Nicușor). IT-ul : de la creștere mare la declin din cauza reducerii bugetelor în vest, efectul AI care elimină direct programatorii juniori si prețurile prea mari la care s-au aruncat ai noștri. Industria suferă din cauza declinului generalizat în vestul Europei / Germania + prețuri mari la energie (“liberalizarea” impusă de Germania ca nu cumva altcineva decât ei să aibă avantaj)”, sunt cauzele enumerate de Caramitru.

Stăm mai bine decât alții, dar mult sub potențial

Cu toate acestea, spune economistul, România stă deocamdată mai bine decât multe alte țări din Uniunea Europeană, chiar dacă situația actuala nu este una de invidiat.

„În general - evoluăm mai bine decât majoritatea țărilor din UE, în linie sau peste Polonia dar mai slab decât țările mediteraneene din sud (efectul turismului și energiei regenerabile care e perfectă acolo ca au soare și vânt non stop). Acum, dacă dobânzile scad (și vor scadea spre sfârșitul anului, deja BNR le-a scăzut un pic) - asta va revigora construcțiile și consumul. Efectul însă va fi atenuat / eliminat de creșterea taxelor la anul și posibil reducerea investitilor publice”, ar fi câteva vești bune.

Anndrei Caramitru
Anndrei Caramitru

Totuși, românii încă trăiesc mai rău decât occidentalii. „Însă la nivel de convergenta cu vestul Europei - contează PIB nominal (în EUR). Asta se calculează așa (simplificat : creștere reală + inflație - scăderea monezii. Dacă avem inflație peste vest, creștere ok și menținem cursul de schimb - convergenta în bani, în EUR, rămâne foarte rapidă. Lucrurile sunt complexe- ca viața e complexă - și poveștile de bla bla ideologic nu au nici un efect pe realitate. Următorii 10 ani sunt cheie - sau ajungem la nivelul Europei de Vest sau nu reușim să facem saltul următor. Eu cred ca vom reuși , la fel cum am reușit și în ultimii 30 de ani (în ciuda incompetentei prostiei și corupției)”, încheie Andrei Caramitru într-o notă optimistă,

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite