Câte autoturisme au fabricat Dacia Mioveni şi Ford Craiova în primele opt luni ale anului

0
Publicat:

Un număr de 61.634 de autoturisme au fost produse în România, în perioada iulie-august 2022, o creştere de 24.82% faţă de perioada similară din 2021, respectiv 49.375 unităţi, a transmis Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Uzina Dacia de la Mioveni, Foto: Renault România
Uzina Dacia de la Mioveni, Foto: Renault România

Dintre acestea 34.153 unități au fost produse în uzina DACIA de la Mioveni și 27.481 unități au fost produse de uzina FORD de la Craiova.

Potrivit sursei citate, pe primele opt luni din 2022, producția de autoturisme în România a atins volumul de 330.393 unități (199.503 DACIA + 130.890 FORD), o creștere cu +15.5% faţă de perioada similară din 2021.

Totodată, înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut în august 2022 cu 22.26% faţă de august 2021, atingând un volum de 12.538 unități.

Pe primele opt luni din 2022, înmatriculările de autoturisme noi au atins valoarea de 83.349 unități, în creștere cu 5.08% faţă de perioada similară din 2021, respectiv 79.320 unități.

În ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în august 2022 cifra de 28.048 unități, o scădere de 19.46% faţă de august 2021.

Pe primele opt luni din 2022, înmatriculările de autoturisme second hand înmatriculate pentru prima oară în România au ajuns la valoarea de 213.413 unități, în scădere cu 20.96 % faţă de perioada similară din 2021, respectiv 270.016 unități.

Clasamentul pe mărci autoturisme noi, ianuarie-august 2022

- DACIA = 24.148 unități

- TOYOTA = 6.860 unități

- HYUNDAI = 6.607 unități

- FORD = 6.062 unități

- SKODA = 5.508 unități

- VOLKSWAGEN = 5.242 unități

- RENAULT = 4.630 unități

- PEUGEOT = 2.469 unități

- MERCEDES = 2.322 unități

- KIA = 1.982 unități

Conform datelor transmise vineri de Reuters, Mercedes-Benz Vans şi startup-ul de mașini electrice Rivian vor să înfiinţeze o companie mixtă pentru a produce furgonete electrice într-o fabrică din Polonia, Ungaria sau România, în următorii câţiva ani, potrivit unui anunţ al Mercedes- Benz Vans.

Companiile au semnat un memorandum de înţelegere şi discută cum să producă modelele pe o linie de producţie comună, a spus Mercedes-Benz, adăugând că dezvoltă şi o nouă arhitectură proprie de furgonetă complet electrică, numită VAN.EA, informează News.ro.

Şeful Mercedes-Benz Vans, Mathias Geisen, a declarat reporterilor că aceasta va fi o societate mixtă în părţi egale şi a spus că discuţiile ar trebui să se încheie „foarte curând”.

„Avem foarte multă expertiză când vine vorba de industrializare (dube)... dar, pe de altă parte, Rivian aduce multă expertiză în tehnologie nouă când vine vorba de mobilitatea electrică”, a spus sursa citată.

Cele două companii vor realiza două autoutilitare mari, una bazată pe platforma VAN.EA a Mercedes-Benz şi cealaltă bazată pe platforma electrică Rivian Light Van, la uzina, care va fi prima deţinută de Rivian în Europa.

Totodată, Mercedes a mai spus că va restructura fabricile germane care construiesc în prezent furgonete Sprinter, pentru a compensa costurile mai mari pentru vehiculele electrice.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite