UPDATE FT a şters articolul în care anunţa că Revolut este investigat pentru fraudă. Reacţia companiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
revolut

Publicaţia Financial Times a şters articolul în care anunţa că fintech-ul Revolut este investigat pentru fraudă în Marea Britania. Totodată, reprezentanţii companiei au transmis că nu există nicio investigaţie de fraudă în cadrul Revolut.

UPDATE Reprezentanţii Revolut au transmis, într-o poziţie oficială, că nu există nicio investigaţie de fraudă în cadrul companiei.

„Vrem să precizăm în mod clar că acesta nu este un caz de fraudă. Nu există nicio investigaţie de fraudă în cadrul Revolut. Unul dintre clienţii noştri a înregistrat o plângere în urma unui transfer de fonduri care nu a ajuns în contului acestuia din cauza faptului că datele contului au fost introduse greşit la efectuarea plăţii. Echipa noastră a interacţionat proactiv atât cu utilizatorul, cât şi cu partenerii noştri pentru procesarea plăţilor, pentru a rezolva acest caz şi pentru a identifica unde sunt localizate fondurile. Întelegem că utilizatorul a continuat prin a depune o plângere la Poliţie (care nu este legată de fraudă), însă aceasta a fost transmisă prin portalul de acţiuni împotriva fraudei - această organizaţie nu are competenţe de investigare similare cu ale poliţiei.

Mai vrem să precizăm vehement şi faptul că nu există nicio investigaţie de fraudă în curs de desfăşurare şi nu am fost notificaţi de către organele competente de existenţa nici unei alte investigaţii”, arată răspunsul Revolut, transmis „Adevărul”.

UPDATE Publicaţia Financial Times a şters articolul referitor la Revolut, care se găsea la această adresă, fără nicio explicaţie. 

ŞTIREA INIŢIALĂ

Poliţia britanică a lansat o investigaţie împotriva fintech-ului Revolut, ca urmare a unei plângeri împotriva băncii digitale în legătură cu un transfer de bani, scrie Financial Times. Acest lucru pune şi mai multă presiune pe companie, care se confruntă deja cu alte îngrijărori venite din partea autorităţilor de reglementare.

Poliţia Metropolitană a confirmat că a început o investigaţie, după ce a primit o plângere în legătură cu compania, la începutul lunii februarie. Biroul Naţional de Informaţii privind Frauda, ​​o filială a Poliţiei oraşului Londra, evaluează, de asemenea, problema.

Revolut, companie evaluată la suma de 1,7 miliarde de dolari la cea mai recentă strângere de fonduri, s-a extins rapid, după ce a început ca o simplă aplicaţie care se concentrează pe banii de călătorit. În prezent, are planuri de a oferi servicii mai complexe precum împrumuturi personale.

Compania este cunoscută pentru serviciile sale bancare de consum, dar cazul investigat de poliţie se referă la serviciul „Revolut for Business”, care oferă conturi multimonedă cu schimb valutar gratuit şi transferuri internaţionale pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

Paul Carlier, fost comerciant valutar, a depus o plângere în numele soţiei sale, care a declarat că nu a primit o plată de peste 70.000 de lire sterline în ianuarie.

Carlier a declarat că a atenţionat compania pentru mai mult de două săptămâni, drept urmare Revolut i-a informat soţia că îi va închide contul. Un ofiţer care se ocupă de asistenţa pentru clienţi i-ar fi spus că „nu poate confirma că va primi o explicaţie completă şi detaliată pentru motivul închiderii contului”.

Potrivit e-mailurilor oficiale văzute de Financial Times, se pare că suma de 70.000 de lire sterline a fost plătită incorect în contul altei persoane. Partenerul de infrastructură bancară al Revolut, PrePay Technologies, i-ar fi spus ulterior lui Carlier că a contactat Revolut în încercarea de a redirecţiona banii către destinatarul lor.

Carlier a spus: „Revolut a mers până în pânzele albe pentru a împiedica recunoaşterea plângerii făcute de afacerea soţiei mele”. „Revolut a ignorat cererile de informaţii, obligând compania să se adreseze pe o reţea socială pentru a solicita informaţii”, a adăugat el, precizând că „au fost rapid blocaţi pentru că au îndrăznit să pună întrebări reale”.

Revolut a transmis: „Nu putem să comentăm cazuri individuale, dar ne-ar plăcea să ne cerem scuze pentru eventualele prejudicii care ar fi putut fi aduse”.

Revolut se confruntă în prezent cu presiuni din partea autorităţilor de reglementare din Regatul Unit şi a politicienilor din Lituania, unde a obţinut licenţa bancară europeană anul trecut. Este o practică obişnuită în Lituania ca comisiile de securitate să investigheze întreprinderile atunci când solicită licenţe. Dar Revolut a fost anchetat pentru a doua oară după ce au fost ridicate preocupări legate de originile unora dintre banii acţionarilor săi.

Fondatorul Revolut, Nikolay Storonsky, a fost pus sub semnul întrebării în Lituania în ianuarie, datorită legăturilor sale cu Rusia, el răspunzând într-o scrisoare deschisă că aceste „campanii vor face investitorii străini să alerge în direcţia opusă”.

Între timp, în Marea Britanie, Autoritatea de Conduită Financiară analizează dacă Revolut a respectat regulile care îi impun să fie transparentă şi sinceră cu autoritatea de reglementare, după ce nu a informat-o despre o presupusă cădere a controalelor anti-spălare de bani de anul trecut.

Compania a raportat anterior un şir suspiciuni de spălare a banilor în sistemul său de plăţi digitale către Agenţia Naţională pentru Criminalitate în 2018.

Directorul financiar al lui Revolut, Peter O'Higgins, a demisionat săptămâna trecută, declarând că doreşte să facă loc pentru cineva cu „experienţă bancară la nivel mondial”.

Compania a confirmat că acum caută un nou CFO, cu mai multă experienţă în domeniul serviciilor bancare cu amănuntul, dar a subliniat că plecarea lui O'Higgins nu are legătură cu problemele de conformitate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite