Burnete: Există 4 milioane de români neîncadrați în piața muncii

0
Publicat:

Direcorul executiv al Confederației Patronale Concordia, Radu Burnete, susține că patru milioane de persoane din populația României nu sunt încadrate pe piața muncii.

bărbat îngândurat pe scări
4 milioane de români nu au loc de muncă Foto: Shuttertstock

Conform INS, la nivelul anului 2020 - 2021, în România erau cam 12 milioane de persoane între 15 şi 64 de ani, apte de muncă, am spune noi. Din aceste 12 milioane de persoane, cam 8 milioane lucrează. Asta înseamnă toate tipurile de muncă pe care vi le puteţi imagina: salariaţi în mediul privat sau în mediul public, antreprenori, meşteşugari, spuneţi-le cum vreţi. Sunt persoane active, fac ceva şi obţin un anumit tip de de venit. Asta înseamnă că avem 4 milioane de persoane care sunt complet absente. Au între 15 şi 64 de ani, ar putea teoretic lucra, dar nu o fac”, a spus Burnete.

Potrivit acestuia, în comparaţie cu ţările din regiune, România are o pondere similară a categoriei de vârstă 15 - 64 de ani în total populaţie, însă numărul de persoane ocupate este mult mai mic, iar această problemă ar trebui să ne preocupe.

„Ca să vă faceţi o idee ce înseamnă cifrele astea, dacă le compar cu alte câteva ţări din regiune - Bulgaria, Cehia, Ungaria şi Polonia - acei 12 milioane, adică persoanele între 15 şi 64 de ani, în România sunt 64% din populaţie, în Polonia 62%, în Ungaria 63%, în Cehia 63%. Aici suntem în linie cu regiunea noastră. Dacă mă uit şi raportez persoanele ocupate active, adică cele 8 milioane (în cazul României - n. r.) la întreaga populaţie, ce văd? Că în Bulgaria vorbim de 74%, în Cehia de 77%, în Ungaria de 77%, în România de 64,1%. Deci aici pare că avem o ciudăţenie. Deşi raportul dintre populaţia între 15 şi 64 de ani în România versus ţările din regiune pare a fi aceeaşi, de 60 şi ceva la sută, numărul de persoane ocupate din România este mult mai mic decât în regiune şi asta cred că e o întrebare care trebuie să ne preocupe - şi ne preocupă, pentru că o parte din aceste 4 milioane de persoane sunt cu siguranţă persoane vulnerabile. Nu ştiu să vă spun cifrele, pentru că nimeni nu s-a uitat atent la aceşti 4 milioane de oameni, dar îmi permit să spun că probabil vorbim de câteva sute de mii de persoane care sunt vulnerabile şi nu sunt active în piaţa muncii şi asta e o mare pierdere. În primul rând o mare pierdere pentru aceste persoane, pentru că e o problemă să nu ai un venit şi asta se traduce în multe alte tragedii pe orizontală. E o pierdere pentru fiecare dintre aceşti oameni. E o pierdere pentru economia României, pentru că avem nevoie de aceşti oameni să fie activi în câmpul muncii şi cu siguranţă o pot face, dar e nu o problemă care ne-a preocupat foarte mult”, a explicat el.

În context, Radu Burnete a subliniat că pune foarte des o întrebare atunci când se află într-un grup mai mare de cinci persoane şi anume: "Este România o ţară bogată sau o ţară săracă?" şi de obicei primeşte ambele răspunsuri. Însă, în opinia lui, România nu mai este de multă vreme o ţară săracă, dimpotrivă, iar economia acesteia va continua să crească accelerat până în 2035 - 2040.

„România este o ţară săracă, dacă ne uităm la aşteptările pe care le avem noi sau dacă ne comparăm chiar cu cele mai bogate ţări de pe glob. Dar dacă ne uităm la orice fel de medie globală, regională sau cum vreţi voi, sau dacă ne uităm la unde eram în 1991, eu cred că România nu mai este de multă vreme o ţară săracă. Dimpotrivă. Doar că, aşa cum observăm mulţi dintre noi, deşi nu mai suntem o ţară săracă, uneori arătăm ca una şi asta e mai degrabă o problemă a noastră şi o să ajung la asta. Dar de ce spun că România nu mai este o ţară săracă? Suntem a 10-a economie a Europei. Dacă mă uit pe un grafic pe care îl am aici, am depăşit economic Cehia, Finlanda, Portugalia, Grecia. Da, astea sunt ţări destul de mari. Imediat deasupra noastră sunt Danemarca şi Austria. Repet, nu vorbesc de veniturile pe cap de locuitor, ci de economia României în ansamblu şi cel puţin aşa cum vedem noi lucrurile la Concordia, în absenţa unui dezastru geopolitic - şi ok, ăsta se poate întâmpla, n-avem ce face noi - economia României va continua să crească accelerat până în 2035 - 2040. Şi, dacă e să fac, aşa, un pic pe profesorul de economie, sunt trei lucruri în ecuaţia asta de creştere economică. Noi le spunem capital, oameni şi tehnologie”, a afirmat directorul executiv al Concordia.

Avem suficiente locuri de muncă, dar nu destui oameni

El a subliniat că există capital în România, există investiţii străine, în contextul în care situaţia se deteriorează pentru alte regiuni, avem şi tehnologie, însă nu sunt destui oameni activi care să lucreze. Iar dacă nu vom reuşi să activăm această parte a populaţiei pe piaţa muncii, nu vom ajunge să avem creşterea economică pe care ne-o dorim.

„Capital avem, să ştiţi, inclusiv capital autohton, există destul de mulţi bani în România. Avem şi investiţii străine. Dintr-o ironie a sorţii, ce se întâmplă la nivel global face ca România să devină o ţară atractivă pentru investiţii străine, pentru că alte regiuni se deteriorează. Deci, bani sunt. Tehnologie este - şi dacă mă uit la cât de mult s-a schimbat economia românească în ultimii 20 de ani, deşi auziţi foarte des în jurul dvs. mitul ăsta că nu mai producem nimic, că producem numai lucruri ieftine, să ştiţi că este complet neadevărat. Producem destul de multe lucruri extraordinare în România, chit că ar trebui să producem mai multe. Deci, avem şi tehnologie şi avem şi companiile care să aibă acces la tehnologia asta. Dar avem o problemă cu oamenii, în sensul că avem prea puţini oameni pentru această creştere economică. Dacă am fi să ne păstrăm pe traiectoria actuală, nu vom ajunge unde ne dorim, pentru că nu avem suficienţi oameni. (...) Dacă nu reuşim să activăm această parte a populaţiei (cele 4 milioane - n. r.), creşterea economică pe care ne-o dorim nu se va materializa, pentru că degeaba ai bani şi tehnologie dacă nu are cine să lucreze cu aceste lucruri. E ceva ce noi deja vedem. Există judeţe în care e foarte greu să investeşti, pentru că nu mai ai cu cine să lucrezi”, a atras acesta atenţia.

În opinia sa multe dintre companiile din mediul privat nu realizează că este vorba de un număr atât de mare de persoane.

„Sentimentul meu este că inclusiv în zona privată asta nu e o preocupare suficient de mare cum integrăm aceste persoane. Eu cred că inclusiv multe dintre companiile din mediul privat nu realizează că vorbim de un număr destul de mare de persoane care, ok, este un efort mai mare să le integrezi pe piaţa muncii, dar sunt acolo, adică sunt aici în România, putem să o facem”, a mai spus el.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite