Pentru oamenii ce se văd în pericolul de a nu mai putea plăti ratele scadente ori chiar de a-şi pierde bunurile, îndeosebi locuinţele achiziţionate cu bani împrumutaţi pe termen lung, cândva în condiţii avantajoase ce se dovedesc a avea azi a avea efect de bumerang, puţin contează că într-o situaţie similară lor se află doar 75.000 de clienţi, aşa cum susţin reprezentanţii guvernului şi oficialii BNR, şi nu 200.000, aşa cum pretind unele televiziuni comerciale sau forţe politice. Puţin contează pentru ei, de asemenea, şi constatările că riscul şi decontarea lui, câteodată păguboasă, în cazul de faţă dureroasă, de-a dreptul, sunt în specificul capitalismului, al legilor pieţei şi al unor necesare măsuri asiguratorii. Ori că acum a ajuns la scadenţă factura neştiinţei lor într-ale economiei. Deşi toate acestea sunt adevăruri.

Pentru oamenii disperaţi de azi importă, desigur, mai puţin sau defel,şi recursul la memorie la care îi invită unii. Care le-ar reaminti şi că au fost ani în care au plătit dobânzi mici la credite mari. Un recurs al cărui efect ar fi şi acela de a spulbera acuzele la adresa BNR şi ar trece consecinţele dezastruoase de acum în sarcina unor decizii individuale greşite. Acuze în care se întrec unele medii de informare ce mimează compasiunea pentru năpăstuiţii de azi.

E vorba, în fapt, despre medii de informare ipocrite, în fapt dornice să îşi sporească audienţa, cu speranţa că un rating şi o cotă de piaţa crescute, obţinute pe seama necazurilor unor cetăţeni, le vor spori veniturile din publicitate. Acestea  urmând apoi să le ajute să îşi îmbunătăţească ele însele, cât de cât, starea financiară precară. Tonurile inchizitoriale adoptate de jandarmeriţele de presă  Dana Grecu şi Alessandra Stoicescu de la Antena 3, dar şi de unii jurnalişti de la Realitatea tv, curios, însă demn de semnalat nu şi de Rareş Bogdan, altminteri acuzator public şi populist de profesie, sunt simple vorbe în vânt.

Reproşurile vin nu doar dinspre cei ce fluieră zilele acestea a pagubă, nu numai din partea presei, ci şi dinspre politicienii aflaţi şi ei în criză de credibilitate şi şi de popularitate. Politicieni care speră că astfel îşi vor putea păcăli electoratul de care puţin le-a păsat până acum. Aşa cum nu le pasă nici azi. Însă alegerile sunt iminente, indiferent dacă vor fi anticipate sau la termen, iar realizările lor de până acum puţine. Aşa că puţină compasiune nu strică şi, la urma urmei, nici nu costă.

E vorba despre politicieni care invocă necesitatea găsirii unor soluţii minune, multe dintre ele în contradicţie cu legile economice şi cu regulamentele de organizare şi funcţionare specifice BNR. Politicieni care aşteaptă şi reclamă soluţii dinspre bugetul de stat, ceea ce ar însemna o pretinsă “solidarizare” cu perdanţii de acum. Solidarizare decontată printr- o pagubă ce ar trebui suportată de toţi contribuabilii. Politicieni care invocă directive europene pretins salvatoare, dar pe care s-a dovedit că nu le cunosc bine sau cărora le ignoră momentul intrării cu adevărat în vigoare.

Realitatea e că oficialii BNR, guvernatorul Mugur Isărescu şi consilierul său, Adrian Vasilescu îndeosebi, au avertizat în repetate rânduri, cu riscul de a deveni antipatici, asupra riscurilor implicate de contractarea unor împrumuturi în aşa-zise “valute exotice”. Chiar dacă aceste valute sunt puternice, aşa cum e cazul francului elveţian. BNR nu poate decât să îndemne la identificarea unor soluţii individuale, negociate de fiecare client cu banca. Ceea ce se întâmplă în aceste zile seamănă cu ceea ce s-a întâmplat în vremea CARITAS ori a FNI.Vremea aventurismelor economice a trecut, la fel cum a trecut şi timpul soluţiilor adoptate în dispreţul legilor economice.  Orice rezolvare asemănătoare celor aplicate în cazurile sus-menţionate ar însemna o încălcare a principiilor şi normelor economiei de piaţă. Comparaţia cu soluţiile adoptate în Ungaria de voluntaristul guvern Orbán e complet neavenită, nu ţine seama de specificul creditării şi al proprietăţii asupra băncilor din România, mai exact de faptul că, exceptând CEC Bank şi Banca Transilvania, ţara noastră nu mai are bănci proprii. Dar nici de detaliul că din cauza felului în care acţionează în mai toate domeniile Executivul maghiar, vecinii noştri de la Vest au serioase probleme cu organismele UE. La urma urmei, acum se mai adevereşte o dată justeţea proverbului românesc “cum îţi aşterni, aşa dormi”. În cazul de faţă, nu prea dormi. Şi nu e nici cea mai mică urmă de cinism în această afirmaţie. Ci constatarea purei realităţi.

Deranjantă, dizgraţioasă de-a dreptul e acuta, iresponsabila politizare a evenimentelor. A dramei prin care trec cei aflaţi acum într-o situaţie critică. O politizare ce face ca PNL să ceară intervenţia urgentă a guvernului, doar-doar acesta va ma fi odată prins pe picior greşit, angajat într-o misiune imposibilă şi somat să demisioneze. Asta în vreme ce reprezentanţii acestuia nu contenesc să îşi mai afirme o dată pretinsa înţelepciune neînţeleasă. Cum guvernanţilor le-au cam murit lăudătorii, se laudă ei înşişi readucând în discuţie ordonanţa de urgenţă din vară referitoare la rescadenţarea creditelor, ordonanţă ce propunea o soluţie cunoscută sub numele de “electorată”.

Actul normativ emis atunci de guvernul Ponta nu a avut succes nu din cauza criticilor venite din partea forţelor politice de dreapta sau dinspre presă, aşa cum fals şi “orientat politic” afirmă ministrul Finanţelor, dl. Darius Vâlcov, ci din aceea a absenţei apetitului populaţiei care atunci a înţeles riscurile presupuse de punerea ei în aplicare.

Nu e exclus ca acum situaţia să evolueze puţin altfel. Şi anume ca acele bănci ce au acordat credite în CHF să devină brusc interesate de ordonanţa cu pricina, ordonanţă ce ar urma să fie uşor modificată şi să se transforme din “electorată” în “scade rata!”. Aceasta de teamă ca nu cumva un număr semnificativ de clienţi să renunţe la credite şi să  accepte de nevoie pierderea caselor. Case ce ar intra în proprietatea instituţiilor de credit care nu vor avea ce face cu ele. Dar şi ca, sub imperiul deznădejdii, clienţii să recurgă la soluţia rescadenţării fără să observe că ea nu înseamnă deloc o rezolvare, ci doar o amânare. Iar amânările aduc arareori lucruri bune. Oricum, nu scutesc nici de probleme, dar nici de ceva mai multă prudenţă în viitor.