Arabia Saudită vrea să cultive fructe şi legume în deşert. Cum va fi posibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O companie de sere din Ţările de Jos va ajuta Arabia Saudită să cultive fructe şi legume în deşert, relatează Bloomberg.

Un oraş al viitorului este construit de la zero pe coasa Mării Roşii, Foto: Arhivă Adevărul
Un oraş al viitorului este construit de la zero pe coasa Mării Roşii, Foto: Arhivă Adevărul

Potrivit sursei citate, pentru a face posibil acest lucru, compania va pune la punct un ,,climat artificial".

Astfel, firma Van Der Hoeven a ales o suprafaţă de teren echivalentă cu 15 terenuri de fotbal pentru a pune la punct o oază horticolă la marginea Neom, un oraş al viitorului care este construit în prezent de la zero pe coasa Mării Roşii şi care se va extinde până în deşert, informează Agerpres.

Acest parteneriat este cea mai mare investiţie în tehnologia alimentară a unei ţări care din cauza terenului arid şi temperaturilor extreme este dependentă de importuri pentru aprovizionarea cu alimente.

Proiectul prezentat este doar începutul, precizează compania horticolă olandeză Van Der Hoeven, al cărui contract în valoare de 120 de milioane de dolari cu Guvernul saudit presupune designul şi construcţia a două facilităţi test la marginea oraşului Neom, împreună cu asigurarea serviciului şi funcţionării serelor pe o durată de mai mulţi ani.

,,Vom construi un climat artificial acolo unde cultivarea în exterior este dificilă", cu obiectivul de a produce pe tot timpul anului, a declarat directorul general de la Van Der Hoeven, Michiel Schoenmaeckers.

Care este valoarea proiectului

Securitatea alimentară este o prioritate pentru planificatorii oraşului Neom, un proiect în valoare de 500 de miliarde de dolari al prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, care vrea să transforme o suprafaţă de deşert de mărimea Belgiei într-o regiune high-tech care ar putea găzdui câteva milioane de oameni.

Printre cele mai recente acorduri în acest sens, fondul suveran din Arabia Saudită a semnat un acord cu firma americană AeroFarms pentru a înfiinţa o companie la Riad pentru a construi şi a opera sere verticale în Arabia Saudită şi în regiunea Golfului Persic.

O altă entitate din Arabia Saudită a participat la o ofertă de acţiuni a celui mai mare producător de carne de pasăre din Brazilia, tranzacţie care se adaugă achiziţiilor de acţiuni la traderul de produse agricole din Singapore Olam Agri Holdings şi la producătorul indian de orez LT Foods Ltd.

În ceea ce priveşte oraşul Neom, Arabia Saudită vrea să beneficieze de expertiza specialiştilor din Ţărilor de Jos, care a devenit al doilea mare exportator mondial, după SUA, în pofida faptului că este una dintre cele mai mici ţări din Europa.

Influenţa Ţărilor de Jos a crescut graţie unor soluţii inovative precum sere moderne şi cultivarea pe sistem vertical, în condiţiile în care jumătate din terenurile din Ţările de Jos sunt alocate pentru producţia agricolă.

Când va începe construcţia serelor

Serele din apropiere de oraşul Neom vor alimenta cu fructe şi legume viitoarea metropolă cât şi restul Arabiei Saudite şi, de asemenea, vor oferi un exemplu pentru alte ţări din lume care se confruntă cu provocări în asigurarea securităţii alimentare, potrivit directorului general de la Neom Food, Juan Carlos Motamayor.

Construcţia serelor de la marginea oraşului Neom va începe în 2023 şi planul este ca facilităţile de probă să fie completate anul viitor. Proiectul va fi extins semnificativ după ce primele două sere pilot vor fi gata, a spus Motamayor.

,,Ne vom extinde pe sute de hectare cu diferite tipuri de sere", a precizat Motamayor.

Metropola Neom are nevoie de peste 1.000 de hectare de sere dacă vrea să îşi atingă obiectivul de a produce peste 300.000 de tone de fructe şi legume, o ţintă pe care autorităţile vor să o atingă în următorii opt-zece ani.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite