România, depăşită de Belarus în topul Băncii Mondiale privind mediul de afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banca Mondială spune că un container adus din import costă 1.495 dolari în România, faţă de o medie de 1.066 de dolari la nivelul Uniunii Europene
Banca Mondială spune că un container adus din import costă 1.495 dolari în România, faţă de o medie de 1.066 de dolari la nivelul Uniunii Europene

România a mai coborât o treaptă în clasamentul Băncii Mondiale (BM) privind mediul de afaceri, până pe locul 73 din 189 de ţări, ţara noastră fiind depăşită de către state precum Belarus sau Georgia.

Mediul de afaceri din România este mai puţin primitor decât cel din Slovenia (33), Cipru (39), Polonia (45), Slovacia (49), Ungaria (locul 54), Bulgaria (58), Turcia (69) şi chiar Belarus (63), potrivit topului „Doing Business 2014“, publicat marţi de instituţia financiară internaţională.

România este vecină în top cu state ca Grecia (locul 72) sau Cehia (75) şi este urmată de Republica Moldova (78), Croaţia (89) sau Rusia (92).

"Performanţe" mioritice

România stă cel mai prost din UE în ceea ce priveşte accesul la electricitate, numărul de plăţi în contul taxelor, costul importurilor şi soluţionarea procedurilor de insolvenţă. 

România este pe poziţia 174 din 189 de ţări în ceea ce priveşte conectarea la electricitate, pentru care sunt necesare 7 proceduri, 223 de zile şi un cost echivalent cu 534% din venitul mediu pe locuitor. Economia românească este pe ultimul loc în UE şi în ceea ce priveşte costul importurilor, estimat de BM la 1.495 dolari pe container, faţă de o medie de 1.066 dolari pe container la nivelul UE. 

România ocupă ultima poziţie în Uniunea Europeană în privinţa soluţionării situaţiilor de insolvenţă, criteriu care plasează mediul de afaceri autohton pe locul 99 în lume. Investitorii pot spera să recupereze în medie 30% din creanţele unei firme ajunse în insolvenţă, cel mai redus nivel din UE. Procedurile durează în medie 3,3 ani.

Asia domină topul, Danemarca e cea mai bună din UE

Din Europa, cel mai bine plasată este Danemarca, aceasta plasându-se pe poziţia a cincea la nivel mondial. Germania, cea mai puternică economie europeană, este pe locul 21 la nivel mondial.

Asia domină primele poziţii ale clasamentului mondial: Singapore s-a menţinut pe prima poziţie, urmată de Hong Kong, Noua Zeelandă, SUA, Danemarca, Malaezia, Coreea de Sud, Georgia, Norvegia şi Marea Britanie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite