Tocmai primisem amabila şi îndatoritoarea invitaţie a Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu şi a directorului său general, actorul Constantin Chiriac, de a lua parte la premiera spectacolului Mozart Steps, prima dintr-o serie de spectacole noi ce urmează să marcheze împlinirea a 225 de ani de teatru în superbul oraş transilvan, parte de Mitteleuropa. Mozart Steps - un spectacol de Gigi Căciuleanu. Mozart Steps- spectacolul ce urma să fie pentru mine întâia premieră a noii stagiuni.

O invitaţie imposibil de refuzat, o premieră a cărei ratare mi s-ar fi părut de neiertat. Nu mai încăpea vorbă că voi merge la Sibiu. Însă, la puţine ore după ce îmi confirmasem prezenţa, o mişcare nepotrivită, neaşteptată, a declanşat în mine o rebeliune a nervului sciatic, rebeliune care, în ciuda drasticelor mele eforturi de înăbuşire cu analgezice, antiinflamatorii şi alte droguri asemănătoare, nu dădea niciun semn că s-ar lăsa înfrântă.

În astfel de condiţii, orice om cu scaun la cap ar fi stat, cred, frumuşel acasă să se doftoricească şi nu s-ar fi aventurat la o călătorie de şapte ore cu un autocar departe de a fi confortabil. M-am încăpăţânat şi am pornit totuşi la drum, poate şi fiindcă îmi place să îmi respect făgăduielile.

Iar spectatorul care sunt a fost pe deplin răsplătit. Căci Mozart Steps este ceea ce aş numi o minune de spectacol. Un spectacol care se cere obligatoriu văzut, savurat. Un spectacol ce trebuie negreşit revăzut, nu neapărat pentru a-l înţelege, pentru a-ţi explica mai bine ţie, privitor, ce sens are o anumită mişcare, ce semnificaţie exprimă o anume secvenţă, care e conţinutul de idei, cum se spunea la şcoala pe vremuri, al întregului, ci pur şi simplu spre a-l simţi şi redescoperi. Sau a-l descoperi tout court fiindcă sunt absolut sigur că la o nouă vizionare el înseamnă cu totul altceva. Mult mai mult decât o poveste egipteană spusă prin dans pe o muzică ce este şi nu este a lui Mozart. Şi care nici tocmai poveste nu e deoarece are în ea un incomplet, un nespus căruia numai şi numai spectatorul este chemat să îi confere substanţă. Un incomplet care face ca Mozart Steps să fie mai mult decât un spectacol despre viaţa lumii, prin aceasta intrând, din cauza subiectivităţii mele, desigur, într-o stranie dar şi fertilă conjuncţie cu Carmina Burana, un spectacol montat tot de Gigi Căciuleanu cu ceva vreme în urmă la Teatrul Naţional din Târgu Mureş. Mai mult decât un spectacol despre cuplu, despre un El şi o Ea, despre nenumăraţi astfel de El şi Ea, despre Animus şi Anima.

La puţine zile de la premiera sibiană s-a întâmplat să primesc cea mai recentă carte a lui George Banu. Se cheamă „Iubire şi neiubire de teatru” şi a apărut la editura ieşeană Polirom. La ora la care scriu aceste rânduri, nu am citit încă integral cartea, ci doar am răsfoit-o. Deschizând-o întîmplător, am dat peste un pasaj care mi-a explicat mie însumi încăpăţânarea de a merge la Sibiu, fie şi în condiţii nu tocmai dintre cele mai bune. Iată-l. “...iubitorul de teatru ştie că îi este interzis să rateze reprezentaţia dintr-o seară fiindcă, dacă o va face, nu va mai vedea niciodată acel spectacol, spectacol pierdut pentru totdeauna în apele unui fluviu care îl ia cu el şi care este mereu altul, diferit”.

Cu certitudine nicio altă viitoare reprezentaţie cu Mozart steps nu va mai semănă cu cea din seara lui 13 septembrie 2013. Se poate să fie o reprezentaţie mai bună. Se poate ca interpreţii, dansActorii, cum îi place lui Gigi Căciuleanu să le spună actorilor pe care, de-a lungul a două sau trei luni de repetiţii, i-a transformat nu în balerini, ci în dansatori - să fie mai siguri pe ei, deşi neofitul care sunt în materie de artă coregrafică nu a detectat în ceea ce a văzut vreun defect anume. Ci doar multă, infinit de multă dăruire şi pasiune. Şi idei, dar şi mult imprevizibil. “Pe scenă- scrie George Banu- corpul poate idei doar atunci când e imprevizibil, când ne contrazice aşteptările, când deranjează şi perturbă, deschizând o fereastră spre necunoscut”.

Orice altă viitoare reprezentaţie va fi, fără doar şi poate diferită, deoarece cea din seara lui 13 septembrie nu s-a limitat la cele 70-80 de minute în care i-am văzut pe scenă pe Veronica Arizancu, Florin Coşuleţ, Ali Deac, Diana Fufezan, Raluca Iani, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Cătălin Pătru, Daniel Plier, Iulia Maria Popa, Vlad Robaş, Marius Turdeanu, Ema Veţean, Liviu Vlad, Anca Pitaru, actori profesionişti, cărora li s-au alăturat Vlad Bacalu, Anton Balint, Cristina Blaga, Paul Bondane, Iulia Popa, Tudor Răileanu, Maria Soilică, Cristi Timbuş, Maria Tomoiagă, Ana-Maria Vereş, studenţi la actorie. Tuturor alăturându-li-se în final Constantin Chiriac care a recitat o poezie dedicată lui Gigi Căciuleanu.

Spectatorii din seara premierei au mai avut parte de un spectacol. Unul scânteietor. Unul al ideilor. Susţinut chiar de Gigi Căciuleanu care ne-a spus tuturor ce înseamnă pentru el dansul şi relaţia acestuia cu spaţiul, parte a relaţiei fundamentale dintre OM şi LUME, de ce face teatru coregrafic, de ce acesta e altceva decât teatrul dans, de ce îi place să lucreze cu actori. “Orice artă – scrie George Banu în cartea menţionată mai sus- se distinge prin ceva ce îi lipseşte...Prin această lipsă, prin această absenţă, arta se deosebeşte de viaţă.... Dar teatrul? Acestuia nu îi lipseşte nimic. Absolut nimic....Nu numai că teatrului nu îi lipseşte nimic, dar el aduce şi un surplus, suspect în  ochii unora, adevărată plusvaloare în ochii altora. O vitamină care, în momentele de suprimă încântare, de exaltare, îi permite spectatorului intrat obosit în sala de spectacol să-şi recapete puterile şi să iasă de acolo revigorat”. 

Spectatorii din seara premierei au mai avut parte de un spectacol. Unul scânteietor. Unul al ideilor.

Se prea poate că tocmai datorită faptului că a descoperit pe cont propriu existenţa absenţei oricărei lipse în teatru, Gigi Căciuleanu să se fi apucat, să fi inventat teatrul coregrafic. A vrut să facă teatru, însă fără a se despărţi de dans. Iar după ce l-a descoperit, l-a împărtăşit şi altora.

Povestea acestei împărtăşanii a făcut ca reprezentaţia din data de 13 septembrie să fie unică. Căci Mozart steps din 13 septembrie a fost nu numai un spectacol de teatru coregrafic, nu doar unul, cum spuneam, al ideilor, ci şi unul al seducţiei. Ascultându-l pe Gigi Căciuleanu, ascultându-i pe actorii care au vorbit despre ei şi colaborarea lor cu marele artist, am înţeles de ce ei, actorii, devin dansActori, de ce îl urmează cu sfinţenie pe cel care este, aşa după cum spunea unul dintre ei, o poezie. Poeziile, minunile nu se cuvin explicate. Ci doar trăite.

Cum spectacolul însuşi a fost o poezie, criticul însuşi solicită îngăduinţa de a se opri aici. De a nu explica nimic mai mult. De a nu încerca să dea impresia că se pricepe la lucruri tehnice. Nu vreau decât să mai menţionez o coincidenţă. Ajuns la hotel, deschizând televizorul, stimulat de un sms primit de la un prieten muzicolog, am urmărit concertul de la Ateneu. Se cânta Mozart.

 


Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu- MOZART STEPS- un spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu;

Coloana sonoră de pe albumele Mozart l’égyptien şi Mozart in Egypt de Hughes de Carson;

Asistent de regie: Adriana Bârză;

Asistent de scenografie: Alin Gavrilă;

Cu: Veronica Arizancu, Florin Coşuleţ, Ali Deac, Diana Fufezan, Raluca Iani, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Cătălin Pătru, Daniel Plier, Iulia Maria Popa, Vlad Robaş, Marius Turdeanu, Ema Veţean, Liviu Vlad, Anca Pitaru, Vlad Bacalu, Anton Balint, Cristina Blaga, Paul Bondane, Iulia Popa, Tudor Răileanu, Maria Soilică, Cristi Timbuş, Maria Tomoiagă, Ana-Maria Vereş;

Data premierei: 13 septembrie 2013