Masca, de la teatru la pandemie, cu George Banu

Masca, de la teatru la pandemie, cu George Banu

George Banu                                                     FOTOGRAFII  Mihaela Marin

Proiectul digital „Teatrul în vremuri de pandemie”, care cuprinde o serie de trei înregistrări video susţinute de criticul de teatru George Banu pe canalele de comunicare online ale ICR Bruxelles, aduce în atenţia publicului un subiect foarte dezbătut în această perioadă: artele spectacolului în vremuri de pandemie.

Tema este însă abordată de profesorul George Banu, specialist conectat cu cele mai importante scene culturale europene, astfel că publicul va putea urmări expunerea viziunii inedite faţă de reîntoarcerea măştii în spaţiul cotidian, atât în calitate de element de protecţie, cât şi ca simbol al dramaturgiei.

Cele trei episoade ale proiectului vor fi distribuite, în exclusivitate, pe canalele de comunicare ale ICR Bruxelles, în perioada 7 august – 2 septembrie, şi vor ilustra modul în care teatrul se raportează la trei teme distincte, în contextul actual.

În cadrul primului episod, care va fi prezentat vineri, 7 august, este abordată relaţia dintre teatru şi mască. De la origini, de la greci, teatrul este indisociabil de mască, fie ea tragică sau comică. Ele, împreună, l-au definit şi servit ca emblemă. Apoi, masca se constituie în instrument de joc cultivat de către actorii italieni de commedia dell’arte care, graţie ei, au instituit o adevărată galerie de tipuri umane: Arlechino, Pantalone, Brighella. Masca a fost o unealtă, dar şi o metaforă a teatrului ca exerciţiu înşelător şi iluzoriu. Progresiv, masca va dispărea, permiţând identităţilor individuale să se expună, dar referinţa la ea persistă şi confirmă adagiul shakespearian conform căruia „lumea e o scenă” şi fiecare, adoptând-o, îşi joacă rolul. Masca e, pe de altă parte, un instrument privilegiat, indisociabil de teatrul oriental, japonez sau balinez, care a inspirat numeroşi artişti moderni ca Giorgio Strehler sau Ariane Mnoiuchkine. După vechile modele de mască, astăzi în general abandonate, uitate, asistăm la o „reîntoarcere” a măştii, pe scena umanităţii.

Teatrul şi oraşul este tema celei de-a doua conferinţe, susţinută de profesorul George Banu miercuri, 19 august, în care sunt analizate valenţele teatrului ca artă urbană, indisociabil legat de oraş. Unde se situează teatrele, în funcţie de epoci şi de statutul său, e o interogaţie ce implică răspunsul la relaţia cu puterea şi modurile ei de intervenţie. Teatrul şi-a modificat amplasamentul în secolul XX şi s-a dispersat în locuri marginale sau a investit edificii neteatrale. Metamorfozele sale sunt strict asociate acestei explorări a resurselor urbane de către marii regizori ce au lucrat pe parcursul secolului trecut, de la Max Reinhardt la Salzburg până la Jean Vilar la Avignon sau Ariane Mnouchkine la Cartuseria din Vincennes. Teatrul şi-a părăsit edificiul său pentru a se manifesta în locuri abandonate pe care le-a reciclat sau în locuri secrete, private, în apartamente şi adăposturi improvizate. După aceste expediţii extra muros, el a revenit şi s-a reconciliat cu vechile săli „roşu şi aur”, care au fost leagănul teatrului european.

Cea de-a treia conferinţă, care va fi prezentată de ICR Bruxelles miercuri, 2 septembrie, abordează o temă definitorie a artelor în general.

„Teatrul este o artă a împărtăşirii şi a comunităţii, a schimbului uman, aici şi acum. În aceste vremuri, el este atins în însăşi raţiunea sa de a fi. Încerc să vă restitui gustul pentru teatru, astăzi, când adunările sunt sever cenzurate şi sălile rămân închise. Teatrul a făcut din mască instrumentul şi emblema sa. Masca permite reprezentarea celuilalt, dublul individului viu. Masca ne trimite la teatru, dar şi la frumuseţea sculpturii artizanale. Masca ne place, pentru că ea ascunde şi dezvăluie”, mărturiseşte George Banu. El adaugă că, de-a lungul timpului, teatrul a început prin a se manifesta în aer liber, în Grecia, apoi a invadat oraşele şi a sfârşit prin a-şi crea un loc propriu. ”Dar, astăzi, el cuprinde şi alte spaţii şi, adesea, îmi place să pornesc să le descopăr. Teatrul este o artă a prezentului şi de aceea încearcă să descopere şi să dezvăluie spiritul vremurilor. Spiritul vremurilor care îi oferă posibilitatea de a comunica cu un public prezent, de a împărtăşi cu el neliniştile şi bucuriile sale. Iată de ce iubesc şi frecventez teatrul. Aştept reîntâlnirea cu el”, conchide profesorul.

George Banu este profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle şi eseist de reputaţie mondială. În 1974, s-a stabilit în Franţa unde şi-a continuat cariera universitară începută în România. Este preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru şi Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi europene. A publicat numeroase cărţi şi eseuri despre regizori europeni, în special Peter Brook, Kl. Michael Grüber, Giorgio Strehler, Antoine Vitez, Ariane Mnouchkine. Este autorul unei trilogii în jurul teatrului şi picturii: „Le Rideau”, „L’Homme de dos” şi „Nocturnes” (ed. Adam Biro) şi a unei alte trilogii care reuneşte „L’Oubli”, „Le Repos” şi „La Nuit” (Les Solitaires intempestifs). Opera sa „Le Rouge et or” (ed. Flammarion / Rizzoli) este o carte de referinţă pentru poetica teatrului italian. El a dedicat un eseu intitulat „Notre théâtre, La Cerisaie” (ed. Actes Sud) capodoperei lui Cehov şi altul teatrului japonez, „L’acteur qui ne revient pas” (éd. Gallimard). A primit de trei ori premiul pentru cea mai bună carte de teatru din Franţa. Textele sale sunt traduse în italiană, germană, spaniolă, rusă, română, maghiară, slovacă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: