INTERVIU Actriţa Denisse Moise: „Colectiv. Asişti la o radiografie. Nu la o intervenţie chirurgicală“
0
În octombrie-noiembrie, când se împlinesc patru ani de la Colectiv, „manifestul generaţiei Y” va merge prin ţară. Unul dintre cele două produse culturale remarcabile care au ca punct de plecare drama din 2015, spectacolul „153 de secunde”, în regia Ioanei Păun, documentează tragedia de la Colectiv, în căutarea unui fir călăuzitor prin labirintul generat de nenumărate alte puncte de criză din istoria recentă
“Cele 153 de secunde reprezintă, de fapt, explozia unui timp îndelungat, a unui timp distorsionat, manipulat, deformat în plan istoric. Spectacolul regizat de Ioana Păun se impune ca un act artistic de care contextul nostru cultural are o nevoie vitală”, scrie critica, recomandând un performance cu o estetică nuanţată, de-a lungul căruia autorul reuşeşte să controleze cu luciditate totul, de la documentare la sunet, video, sau mişcarea actorilor.
În urma unei documentări complexe - care a adunat mărturii ale supravieţuitorilor, informaţii din presă, opinii ale unor sociologi şi psihologi sau date legate de alte catastrofe internaţionale, “153 de secunde” studiază contextul şi dinamica individuală şi de grup într-o situaţie de criză colectivă. Punctează sensul acestei poveşti tânăra actriţă Denisse Moise, o “instanţă performativă” al cărei discurs porneşte de la marturia uneia dintre surpavieţuitoarele tragediei, Tedy Ursuleanu, pentru a se dezvolta apoi într-un eseu cu privire la condiţia unei generaţii.
“Sunt multe similitudini în poveştile supravieţuitorilor”, spune Denisse Moise, şi, pe alocuri, toate acestea au fuzionat într-o mărturie unică. Absolventă a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi specializată în arhitectură la Universitatea din Birmingham, Denisee Moise este angajată a Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. A realizat proiecte cu mesaj socio-politic atât în teatru – spectacole precum “Miracolul de la Cluj” sau “De fapt eram eu”, cât şi în film – chiar de la debutul său, în “Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă”, în regia lui Bogdan Theodor Olteanu. Pentru 153 de secunde, Denisse Moise devine un “povestitor implicat”, cumulând mărturii ale supravieţuitorilor într-o declaraţie unică.
Jucat cu casa închisă la seria reprezentaţiilor de lansare, “153 de secunde” va fi prezentat în turneu naţional, în parteneriat cu teatre, festivaluri şi organizaţii umanitare din ţară. “Pe 9 octombrie vom fi la Iaşi, la Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr. Pe 27 îl prezentăm la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe şi pe 5 Noiembrie - la Craiova, în cadrul celei de-a treia ediţii a programului 11plus1, eveniment dedicat teatrului independent contemporan şi găzduit de Teatrul Naţional "Marin Sorescu”. Iar pe 20 noiembrie ajungem la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti", mai spune Denisse Moise.
Adevarul: Spectacolul 153 de secunde a fost realizat de o echipă implicată şi până acum în proiecte cu mesaj social. De la regizoarea Ioana Păun, la scriitoarea Svetlana Cârstean sau arhitecţii de sunet SillyConductor şi Cătălin Rulea… probabil că mulţi dintre membrii echipei, ca de altfel mulţi dintre spectatori, au poveşti personale legate de tragedia din 30 octombrie 2015…
Denisse Moise: Am stat toţi în cerc în prima zi de repetiţie şi fiecare a povestit ce făcea în seara de 30 Octombrie 2015, ce a gândit, cum a aflat de incendiu. Unii erau foarte aproape de club şi au crezut că a fost vorba de o bombă, alţii erau acasă şi au aflat vestea de la televizor. Mulţi îşi aminteau că erau cât pe-aci să meargă şi ei la concert, alţii s-au speriat că apropiaţii lor s-ar fi putut afla în sală. Sunt unii care au pierdut prieteni buni, mai ales cei care au legătură cu industria muzicală, alţii doar prieteni de prieteni. La un incident atât de mare, e greu să găseşti o persoană din generaţia noastră care să nu rezoneze sau să nu fie, într-un fel sau altul, oricât de îndepărtat, implicată. Au fost şi oameni care au luat castingul şi nu au putut continua repetiţiile din cauza raportării lor extrem de personale faţă de eveniment.
FOTO: Razvan Leucea
În perioada octombrie-noiembrie, când se împlinesc patru ani de la Colectiv, “manifestul generaţiei Y” va merge prin ţară. Unul dintre cele două produse culturale remarcabile care au ca punct de plecare drama din 2015, spectacolul „153 de secunde”, în regia Ioanei Păun, documentează tragedia de la Colectiv, în căutarea unui fir călăuzitor prin labirintul generat de nenumărate alte puncte de criză din istoria recentă
Ai impresionat cu povestea tinerei care, într-o seară de octombrie, venise într-un club pentru o primă întâlnire. Nu este o dramatizare, ci un adevăr dramatic, pentru ca viaţa tinerei Tedy Ursulean, supravieţuitoare la Colectiv, s-a schimbat în 153 de secunde, ca urmare a unui incident care oricând altcândva ar fi fost banal: un toc înţepenit în containerul de la intrare. Moment care, de altfel, stă la baza întregului rol…
Ioana ne-a pus la dispoziţie interviurile realizate în etapa de documentare. Îmi amintesc că m-au copleşit. Pe lângă poveştile supravieţuitorilor de la Colectiv, care reconstruiau aproape senzorial evenimentele din seara aceea, am fost împresionată de calmul cu care aceşti oameni tratau incendiul. A fost o super-lecţie de acceptare să înţeleg că se plângeau mai puţin decât mulţi dintre cei care nu avuseseră nicio legătură directă cu Colectivul. În ceea ce priveşte “rolul”, nu cred că este tocmai terminologia potrivită în acest caz, mai degrabă sunt un fel de “instanţă performativă”, care devine un “povestitor implicat”. Urmărind un fir narativ care are la bază, într-adevăr, mărturia lui Tedy. Dar, de fapt sunt multe similitudini în poveştile supravieţuitorilor şi, pe alocuri, toate acestea au fuzionat într-o mărturie unică. Păstrând convenţional ideea unui rol, acesta a fost construit atipic. Eu am apărut într-un moment în care echipa avusese deja câteva luni bune la dispoziţie să digere toate informaţiile strânse şi să le transpună artistic. Am citit textul înainte să parcurg materialele de documentare. Abia după aceea cuvintele începeau să capete sens, să capete chiar mai multe sensuri, să-mi clarific intenţiile. Abia după am simţit că sunt pe aceeaşi lungime de undă cu restul echipei. Uitându-mă în urmă la repetiţii, îmi dau seama că a fost chiar un caz ideal: un subiect puternic, ofertant ca teme de dezbatere, dar pe care l-am putut trata raţional, în cheia întregului spectacol. Dincolo de şocul puternic şi de consecinţele pe care evenimentul le-a avut asupra imaginarului colectiv, eu nu am fost afectată în mod direct. Eram anul al II-lea de facultate pe atunci, repetam de la 8 dimineaţa până la 10-12 seara, eram destul de ruptă de realitate. Aşa că am putut să fac o radiografie destul de detaşată asupra materialelor din documentare, fără să-mi trezească amintiri personale, dar, în acelaşi timp, să pot empatiza. În momentul în care am ieşit la public, mi-am dat seama că metaforele prin care noi ne exprimăm pe scenă sunt de fapt foarte accesibile. Iar succesul cred că vine de la faptul că spectacolul te afectează, dar nu te marchează.
Eşti spectator la o radiografie, nu la o intervenţie chirurgicală. Cred că cea mai discutată scenă post-reprezentaţie este cea cu asistenta care îngrijeşte victimele într-un spital din străinătate. Lumea rămâne şocată, întrebându-se cum a putut asistenta de la spitalul “de afară” să-şi pună muzică şi să înceapă să danseze înjurul unei victime. Iar noi explicăm că această scenă are un corespondent în realitatea de atunci. Este chiar experienţa prin care a trecut Tedy.
FOTO: Adi Bulboacă
Urmează să porniţi, cu spectacolul 153 de secunde, într-un turneu naţional, care poartă el însuşi un mesaj social, respectiv susţinerea supravieţuitorilor, a celor care au reuşit să învingă situaţii sau condiţii limită. Care sunt datele?
În perioada octombrie-noiembrie, când se împlinesc 4 ani de la Colectiv, “manifestul generaţiei Y” va merge prin ţară. Avem deja stabilite o serie de date: pe 9 octombrie vom fi la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr din Iaşi, un eveniment ajuns la cea de-a XII-a ediţie. Este o ediţie care portretizează România la cei 30 de ani de libertate. Pe 27 octombrie vom fi la Teatrul “Andrei Mureşeanu” din Sfântu Gheorghe şi pe 5 Noiembrie - la Craiova, în cadrul celei de-a treia ediţii a programului “11plus1”, eveniment dedicat teatrului independent contemporan şi găzduit deTeatrul Naţional "Marin Sorescu". Pe 20 noiembrie revenim la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti. Sigur, de fiecare dintre aceste oraşe mă leagă diverse amintiri. La Sfântu Gheorghe am fost adusă doar de diverse spectacole şi, deşi de fiecare dată eram doar în trecere, am câteva amintiri foarte dragi cu oraşul. Mă leagă, însă, foarte multe de Craiova şi de un sat aflat la vreo 60 de kilometri distanţă, Siliştea Crucii, care a fost universul copilăriei mele, locul în care îmi petreceam verile când eram mică. Bunica mea locuieşte acolo. Cât despre Iaşi, iuuuuuii, acolo am ajuns datorită unei poveşti de dragoste din timpul liceului. Emoţiile sunt atât de intense la vârsta aia, încât amintirile sapă foarte adânc în suflet, aşa că o să am câteva bătăi de inimă în plus când o să fiu acolo. A, şi tot în perioada Iaşi am descoperit muzica rock, concertele şi viaţa de noapte.
Pe lângă 153 de secunde, ai realizat o întreagă serie de proiecte cu mesaj socio-politic, atât în teatru – spectacole precum “Miracolul de la Cluj” sau “De fapt eram eu”, cât şi în film – chiar de la debut, în “Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă”…
Am început să fac teatru social înainte să fac “tiatru”clasic. În anul al II-lea de facultate am făcut parte din echipa unui spectacol de tip devised. Adică nu porneşti de la un text scris - ci de la o idee, iar construcţia spectacolului are la bază improvizaţiile actorilor şi ideea că fiecare contribuie în mod egal la ”produs”. Eram coordonaţi de Raul Coldea şi Petro Ionescu şi totul a fost posibil datorită unui spaţiu minunat: “Reactor de creaţie şi experiment”, în Cluj-Napoca. Spectacolul a căpătat numele “via negativa”, devenind rampa mea de lansare în lumea teatrului cu responsabilitate socială. Abia după facultate, când m-am angajat la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, am avut parte de personaje, situaţii, dialog şi de al patrulea perete. Ambele direcţii mi se par interesante şi necesare pentru dezvoltare, în măsura în care fiecare satisface nevoi diferite. Uneori e nevoie de conştientizare, alteori de magie, iar ca actor simt că-mi accesează două tipuri de prezenţe scenice total diferite, pe care simt nevoia să le hrănesc. În ceea ce priveşte filmul “Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă”, până să văd premiera de la Cluj, nici nu ştiam despre ce e vorba. Când am filmat scenele noastre, nu exista încă un scenariu gata pe care să-l pot citi. Silvana şi Florentina erau în stadiul de repetiţie, iar Bogdan îmi povestiseîn mare cadrul pe lângă scenele noastre, dar cumva nu conştientizam impactul pe care îl putea avea filmul. Sigur, filmul a creat destul de multă controversă. Dar, având în vedere că fac parte dintr-o lume care promovează diversitatea, pentru mine era o poveste de dragoste înainte să fie o poveste de dragoste între două fete.
FOTO: Petruţ Călinescu
Cu care dintre aceste personaje preluate până acum te-ai înţeles cel mai bine?
În toate rolurile sunt, de fapt, eu şi pentru fiecare am căutat un numitor comun care, în funcţie de chimia cu regizorul şi cu personajul, s-a găsit mai repede sau mai târziu. În “153 de secunde” a fost puţin diferit, pentru că nu e un personaj propriu-zis, ci o voce colectivă plasată în diferite situaţii. Pentru personajul “Crăciunul Preşedintelui” – textul scris de Pascal Bruckner şi regizat de Chris Simion -Mercurian, am simţit dragoste de la prima citire. Dar au fost şi cazuri în care am descoperit libertatea pe scenă abia după câteva reprezentaţii. În alte cazuri, cum ar fi “Fata din Maşinărie” de Stef Smith - regia Norbert Boda, m-am îndrăgostit din prima de text şi de personaj, mă înţeleg de minune cu Boda, dar când am început repetiţiile, am conştientizat complexitatea situaţiilor şi cât de mult mă depăşeau. Acesta a fost, de fapt, rolul meu de debut pe scena Teatrului Anton Pann şi probabil că era şi o lipsă de experienţă, atât de viaţă cât şi scenică; nu experimentasem niciodată alegerea între a rămâne pe o lume pe care o deteşti, dar alături de partenerul de viaţă, şi a porni pe un drum necunoscut într-un univers digital, imaterial, unde se presupune că ai găsi fericirea absolută.
În orice caz, sunt norocoasă că n-am ieşit niciodată pe scenă fără să cred în spectacol. Sau poate ghinionistă, e şi asta o lecţie. Cine ştie...
Turneul “153 de secunde” începe la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr
Spectacolul 153 de secunde va fi prezentat pe 9 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Luceafărul din Iaşi, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr. Biletele costă 40 de lei şi se găsesc online, pe site-ul bilet.ro. Ajuns la cea de-a XII-a ediţie, unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Iaşi, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (3-10 octombrie 2019) este validat, în fiecare an, de o comisie internaţională de experţi. Peste 500 de invitaţi din ţară şi străinătate, nenumărate spectacolele produse de instituţii de stat şi independente din România, au fost selectate şi anul acesta de criticul teatral Oltiţa Cîntec.
9 octombrie – Iaşi
Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr
Teatrul Luceafărul
Ora: 19.00
Sala Mare
27 octombrie – Sfântul Gheorghe
Teatrul "Andrei Mureşanu"
Ora: 19.00
INTRARE LIBERĂ
5 noiembrie – Craiova
Programul 11plus1, dedicat teatrului independent contemporan
Teatrul Naţional "Marin Sorescu"
Ora: 18.00
20 Noiembrie
Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti
Ora: 19.30
Se încarcă comentariile...
