Daniel David explică de ce a acceptat poziția de ministru al Educației: „Ne confruntăm cu un demers bizar, izolaționist, antiștiință”

0
Publicat:

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că acceptat propunerea pentru a ajuta România, care se confruntă cu un demers bizar, izolaționist, antiștiință și cu elemente de pseudoreligie. „Antidotul principal la acest demers este reprezentat de educație și știință”,a afirmat acesta.

Ministrul Educației, Daniel David FOTO: FB
Ministrul Educației, Daniel David FOTO: FB

„Așa cum deja știți, am preluat portofoliul Ministerului Educației și Cercetării. Am făcut asta pentru a ajuta România euroatlantică să facă față unui demers bizar, izolaționist, antiștiință și cu elemente de pseudoreligie. Situația este atât de gravă, încât, dincolo de îndoieli și nemulțumiri, nimeni care poate contribui cu ceva nu poate refuza să ajute. Iar antidotul principal la acest demers împotriva României euroatlantice este reprezentat de educație și știință (cercetare)”, a scris Daniel David, pe Facebook.

Noul ministru al Educației a anunțat că s-a suspendat din poziția de rector.

„În conformitate cu cerințele legii, m-am suspendat din poziția de rector al Universității noastre, iar, începând cu data de 30 decembrie 2024, la propunerea Consiliului de Administrație și cu condiția aprobării acesteia de Senatul UBB, interimatul va fi asigurat de prorectorul UBB pentru cercetare-dezvoltare-inovare și relația cu doctoratele, prof. univ. dr. Adrian Petrușel.

Am încredere că Universitatea noastră este o instituție deja bine așezată instituțional, care nu va fi afectată major de această situație, iar rectorul interimar este o personalitate academică (între primii 2% cei mai citați oameni de știință ai lumii în domeniul său de specialitate), cu multă experiență administrativă (ca fost decan pentru mai multe mandate și prorector), care va continua implementarea Programului „UBB Q-Optimum” (2024-2029): UBB – Universitate europeană de clasă mondială (world-class), demers început în luna martie 2024 de întreaga echipă a rectoratului și asumat de comunitatea noastră”, a transmis David.

Daniel David a mai spus că, la finalul mandatului de ministru, va reveni în poziția de rector.

„La încheierea mandatului de ministru – mai scurt sau mai lung – voi fi onorat să reiau poziția de rector în funcție al Universității noastre. Vă urez în continuare Sărbători Fericite!”, a precizat Daniel David.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite