Liderii coaliției de guvernare n-au reușit să ajungă la un acord privind forma finală a „Ordonanței trenuleț”
0Reunită vineri într-o primă ședință, Coaliția de guvernare n-a reușit să ajungă la un acord privind forma finală a „Ordonanței trenuleț”. A reușit însă să atragă indignarea asociațiilor studențești, a Federaţiei Industriei Hoteliere din România și nu numai.

La întâlnirea de la Palatul Victoria s-au discutat, vineri, posibile scenarii de tăiere a cheltuielilor de anul viitor, pentru a ține deficitul bugetar sub control: înghețarea pensiilor și a salariilor bugetarilor, limitarea unor gratuități privind transportul feroviar pentru studenți, reducerea numărului de secretari de stat, tăierea banilor pentru partide, creșterea prețurilor și a tarifelor pentru diverse servicii oferite de companiile de stat.
Ordonanța trenuleț trebuie adoptată până la 1 ianuarie
Liderii coaliției de guvernare nu au ajuns încă la un acord privind forma finală a ordonanței trenuleț, astfel că s-a decis continuarea discuțiilor sâmbătă, dată fiind presiunea legată de timp, întrucât ordonanța trebuie adoptată până la data de 1 ianuarie.
La ce ar trebui să se aștepte românii
Potrivit prevederilor ordonanței discutate în Guvern, salariile bugetarilor vor rămâne în 2025 la același nivel ca cel din luna decembrie 2024.
Măsura se referă la cuantumul brut al salariilor de bază, al soldelor ori salariilor de funcție și va fi valabilă cel puțin până când bugetul pe anul următor este gata, iar apoi, în funcție de cum vor ieși calculele, ar putea fi extinsă pentru tot anul 2025, potrivit Știrilor ProTV.
Și pensiile vor fi înghețate
Pensiile vor fi și ele înghețate la nivelul de acum, ordonanța menționând că valoarea punctului de referință rămâne la 81 de lei și în 2025.
Referitor la indemnizațiile demnitarilor, categorie în care intră miniștrii, premierul, șefii Senatului și Camerei Deputaților, dar și președintele, proiectul de ordonanță prevede că vor fi menținute la nivelul din decembrie 2024.
Pe loc ar rămâne și pensiile speciale, iar foștii primari nu vor primi nici anul viitor pensii speciale.
Și sporurile, indemnizaţiile, compensaţiile, primele şi alte beneficii acordate în sectorul bugetar, sunt, potrivit proiectului, plafonate la nivelul lunii decembrie 2024.
Fără vouchere de vacanță
Angajații de la stat ar urma, potrivit proiectului, să nu mai primească vouchere de vacanță și tichete de masă.
Proiectul menționează și blocarea angajărilor la stat. Excepții se vor face în Educație, dar cu încadrarea în bugetul pentru salarii.
Este prevăzută însă suspendarea primelor didactice de 1500 de lei pentru profesori, respectiv de 500 de lei pentru personalul auxiliar, iar orele suplimentare vor fi compensate cu timp liber, nu cu bani.
Reducerea indemnizației acordate pentru concediul medical, reprezintă o altă reglementare din proiect.
Suma acordată va scădea de la 75% în prezent, la 65% din salariu.
Facilități diminuate pentru transportul studenților
În plan este și reducerea facilităților pentru studenți. La biletele cu trenul, ar putea să fie acordată reducerea de 90% din preț doar pentru traseul acasă-facultate.
La autobuz ori metrou, studenții ar putea beneficia doar de o reducere de 50%, în loc de 90% acum.
Limitate vor fi și unele cheltuieli făcute de instituții. De exemplu nu vor mai avea voie să cumpere mobilier și mașini, iar companiile deținute de stat nu vor putea să mai crească salariile și nici nu vor mai putea acorda bonusuri sau prime.
Amintim că Uniunea Studenților din România, alături de Federația Asociațiilor în Medicină din România (FASMR), Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) și Asociația Tineretul ONU din România (UN Youth România), și-a exprimat, vineri „ ferm nemulțumirea față de modificările propuse” în proiectul Ordonanței de Urgență privind măsurile fiscal-bugetare pentru anul 2025, despre care spun că vor afecta direct viața studenților.
„Aceste măsuri sunt INACCEPTABILE și limitează accesul studenților la metode de transport accesibile, punând o presiune suplimentară asupra acestora, în contextul în care majoritatea studenților nu dispun de un venit stabil, iar fondul de burse nu se va mai majora. La final de an a sosit nota de plată, însă cine o plătește?”, întreabă Uniunea Studenților din România.
Și Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) s-a aratat revoltată de acest proiect, explicând că, prin această ordonanță coaliția pro-europeană pune la pământ o industrie esenţială pentru economia României, fără consultări.