False antagonisme

Criticul Mircea Morariu susţine că spectacolul "x mm din y km" ( foto), montat de Gianina Cărbunariu, ar fi meritat să fie inclus în selecţia FNT

Nu încape nici un fel de îndoială că există viaţă şi după FNT, la fel cum există şi după Premiile UNITER. Tot la fel cum viaţa merge mai departe şi după Paşti, şi după Crăciun.

Invoc respectivele sărbători fiindcă, văzând cu câtă patimă sunt discutate şi Festivalul, şi premiile, nu pot decât să îi dau dreptate regizorului Victor Ioan Frunză care, în urmă cu câţiva ani, constata şi ironic, şi cu umor, şi cu tristeţe că Premiile UNITER şi Festivalul Naţional sunt Paştele şi Crăciunul teatrului românesc.

Cele două evenimente teatrale sunt contestate, hulite, socotite drept anacronice, calificate drept confiscate şi privatizate de unii, numai că aproape că nu există om de teatru român care să nu dorească să fie invitat, adică nominalizat ori selecţionat, la festinul socotit a fi reprezentat de ele.

Selecţionerii şi nominalizatorii sunt adulaţi ori batjocoriţi în funcţie de invitaţiile lansate şi de felia de cozonac oferită unora sau “refuzată” altora. Greşelile inerente nu sunt comentate cu argumente estetice, ci cu deschideri de procese de intenţie, de aducere în discuţie a unor criterii generaţioniste, în defavoarea celor axiologice, cu tentative de ghetoizare şi de excomunicare.

Matroanele şi dinozaurii faţă în faţă cu tinerii independenţi

Se vorbeşte cam fără minte şi fără judecată (de politeţe nici nu mai poate fi vorba) despre matroanele şi dinozaurii ce ar face jocurile la UNITER şi la FNT, care nu vor să lase locul tinerilor (Eugène Ionesco atrăgea atenţia undeva, la bătrâneţe, e drept, că tinereţea e doar o etapă de vârstă, nicidecum o virtute) şi care o tot ţin langa cu Purcărete şi cu Andrei Şerban, cu Mariana Mihuţ şi cu Victor Rebengiuc, în loc să se entuziasmeze şi să dea ce ar fi al lor junilor, independenţilor.

Mai pe şleau spus, consacraţii, cei care, au în spate o carieră şi în buletin nişte ani dar pe scenă sunt teribil de tineri, ar cam trebui evacuaţi şi segregaţi.

Discuţia, alimentată de o seamă de critici mai tinerei, dar şi de aceia mai copţi care cred că astfel îşi dovedesc prospeţimea şi spiritul open mind, critici care astfel speculează şi vor să obţină capital pe seama nemulţumirilor de tot felul şi în bună parte justificate ale independenţilor, a revenit pe tapet după ce teatrul alternativ nu s-a regăsit în selecţia finală a ediţiei 2012 a FNT.

A fost deschisă de consore care au comentat Festivalul cu o lună înainte ca acesta să înceapă, a fost continuată tot de critici. Împricinaţii, adică creatorii, au preferat, cei mai mulţi, să tacă şi să îşi vadă de treabă.

Sau să dea like pe Facebook avocaţilor lor din oficiu. Nu mi se pare tocmai inutil de menţionat că cei mai vocali în condamnarea a ceea ce a făcut ori nu a făcut Alice Georgescu, directorul artistic şi selecţionerul unic al ediţiei 2012 a Festivalului, s-au recrutat dintre comentatorii care au cam fost plecaţi din ţară în ultimul an, care sunt rar vizibili în teatrele situate mai departe de locul în care se termină liniile de tramvai ori de metrou din Bucureşti, care, prin faptul că sunt şi scriitori de literatură dramatică, jucaţi mai cu seamă de alternativi, se află ei înşişi în conflict de interese.

Asta nu îi împiedică deloc să o acuze senin pe Alice Georgescu de conflict de interese. După cât sunt de vehemenţi, mă aştept ca foarte curând să o denunţe la A.N.I.

Flori de mină şi x mm din y km ar fi meritat selecţionate

În amplul comentariu scris pentru revista Teatrul azi, am deplâns şi eu, aşa dinozaur cum sunt, absenţa din oferta Festivalului a unei secţiuni anume dedicată independenţilor, ca şi precaritatea secţiunii Teatrul de mâine.

Mi se pare şi mie, aşa cum i se părea Oanei Stoica în comentariul publicat în Dilema veche, o greşeală neinvitarea în Festival a unui spectacol precum e cel cu Flori de mină (foto), după piesa lui Székely Csaba, iniţial produs de Teatrul Yorick şi mai apoi preluat de Naţionalul târgumureşean, lecţie de nouă scriitură dramatică, de implicare socială, de regie şi de actorie. Deşi departe de a fi perfect, cred că trebuia poftit, pentru dezbaterea morală pe care o propune, x mm din y km, montat de Gianina Cărbunariu la Fabrica de pensule din Cluj.

Nu mă îndoiesc că erau ma îndreptăţite să apară pe afişul Festivalului şi alte spectacole independente decât au fost Doi x doi de la TNB, Înainte de pensionare de la Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” din Timişoara sau chiar Mizantropul  de la Naţionalul ieşean. Îndreptăţite pe motive estetice, nu deoarece aparţin unui anume gen de teatru ori fiindcă sunt semnate de oameni care o duc greu, care luptă pentru supravieţuirea lor şi a teatrelor lor, care fac scurta la mână scriind programe şi aplicaţii de finanţare, care nu au la dispoziţie bugetele imense ale companiilor de stat şi aşa mai departe.

Nu sunt deloc un admirator al lui Sartre, dar cred că, odată ce a optat pentru un anume statut şi un anume destin, această categorie de creatori are obligaţia de a-şi duce până la capăt opţiunea, fără a solicita prime de încurajare şi mângâieri pe creştet.

Discriminarea nu are ce căuta în teatru

E adevărat, îi e de două ori mai greu unui alternativ să se impună decât unui nativ, dar această realitate nu justifică o negociere a criteriilor de apreciere critică, ori abandonarea funcţiilor de judecător ale criticului în favoarea celor de suporter. Discriminarea, fie ea pozitivă sau negativă, nu are ce căuta în teatru, în artă, în general Criticul e dator să atragă atenţia asupra contradicţiilor reale nu asupra antagonismelor inventate, ba chiar amplificate de el însuşi. Să evite metamorfozarea în agent de PR.

Cât despre abolirea funcţiei de selecţioner unic, mă tem că nici aici nu pot împărtăşi opinia colegului meu, Ionuţ Sociu, exprimată acum câteva zile.

Ca mai vechi în profesie, ca dinozaur, ca nepoţel al lui Matusalem, îi amintesc că a existat o ediţie a FNT, cea din anul 2001, când au existat selecţioneri multipli, ediţie care nu s-a individualizat decât prin însuşirea de a fi una dintre cele mai pestriţe şi mai necompetitive (citeşte proastă). Unul dintre motivele eşecului de atunci a fost, după părerea mea, diluarea răspunderii.