Historia: o altfel de cronologie a Primului Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
historia timeline primul razboi mondial

La o sută de ani de la atentatul de la Sarajevo, care a schimbat lumea din temelii, Historia.ro a pregătit cititorilor săi o aplicaţie pentru tablete (şi nu numai) dedicată integral Marelui Război, cel mai sângeros conflict de până atunci: Europa, principalul teatru de război şi locul declanşării ostilităţilor, nu mai cunoscuse niciodată o asemenea încleştare disperată de forţe pe fronturi atât de largi.

Am adunat aici şi o vom face constant de-a lungul acestei perioade de patru ani, informaţii, infografii, imagini şi filme despre Primul Război Mondial despre care puteţi citi mai multe pe Historia.ro.

Acum o sută de ani, în vara lui 1914, un tânăr sârb, Gavrilo Princip, trăgea focurile de pistol care aveau să aducă Apocalipsa. Milioane de oameni îşi vor pierde viaţa în tranşee, lumea va trece prin foc şi sabie şi, patru ani mai târziu, când măcelul se va fi sfârşit, pacea nu se va dovedi decât un scurt armistiţiu până la o nouă conflagraţie mondială, încă şi mai sângeroasă decât prima. Uimitor este cu cât entuziasm a sărit în aer lumea în 1914. De la împăraţi la oamenii de rând, toţi au crezut că va fi un război scurt, care nu va aduce decât beneficii, fiecare tabără fiind convinsă că se va bucura de o victorie rapidă şi strălucită. Semnalele de îngrijorare şi vocile izolate nu au putut stăvili epidemia de nebunie războinică. Elitele politice s-au lăsat duse de val, semnându-şi la rândul lor pieirea, pentru că nimic nu va mai fi la fel după primul foc de armă al anului 1914.

Timp de patru ani lumea a văzut ororile războiului la scară industrială. Vom încerca să marcăm toate aceste evenimente cu speranţa că vom învăţa din greşelile trecutului.

Click pe imagine pentru a accesa timeline-ul interactiv al Primului Război Mondial

historia timeline primul razboi mondial

Citeşte mai multe despre Primul Război Mondial:

EXCLUSIV Ardeleni în Marele Război. Moţul care l-a trădat pe Împărat a fost decorat de Rege şi a văzut America

Un ţăran din judeţul Alba are o poveste asemănătoare cu cea din romanul lui Liviu Rebreanu, „Pădurea spânzuraţilor“: a luptat pentru Imperiul Habsburgic în Primul Război Mondial şi a dezertat, dar nu a fost prins, ca în carte. A fost decorat de Carol al II-lea şi a plecat peste Ocean în speranţa unui trai mai bun. După 100 de ani, istoria sa a fost descoperită de un strănepot, cu prilejul organizării unei expoziţii.

Militari români în armata austro-ungară: „Am blestemat pădurea şi soarta care ne silea să ne ucidem frate pe frate!“

Primul Război Mondial a presupus, pe lângă binecunoscutele decizii şi consecinţe de ordin politic, şi o serie de drame pentru naţionalităţile europene.

Top 5 arme celebre din Primul Război Mondial

Primul Razboi Mondial început în anul 1914 a produs modificări atât în percepţia oamenilor despre războaie, dar şi în anumite domenii, cum ar fi cel militar. Ţările participante au avut nevoie de strategii şi de arme mult mai performante pentru a învinge.

INTERVIU Lucian Boia: „În perioada Primului Război Mondial era mult mai dorită Transilvania decât Basarabia“

Împlinirea a 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial deschide calea reîmprospătării dezbaterilor pe tema primei conflagraţii majore a secolului 20. Istoricul român Lucian Boia lucrează la un eseu pe această temă şi încearcă să îl construiască dincolo de termenii istoriei mitologizate din ultimele decenii.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite