Cel mai important dramaturg modern a fost înjunghiat în stradă de un proxenet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 1938, Samuel Beckett nu era Samuel Beckett cel pe care îl cunoaştem noi acum. Nu scrisese încă enigmaticul Godot, nici splendida piesă Sfârşit de partidă. Era doar prietenul lui James Joyce şi autorul mai multor bucăţi literare, printre care şi a unui studiu asupra lui Proust.

Ei bine, într-o seară din ianuarie 1938 i s-a întâmplat un lucru atât de absurd încât pare desprins din piesele şi romanele sale de mai târziu. Mergea către casă în compania unor prieteni când un individ a ieşit în faţa sa şi i-a înfipt un cuţit în piept, după care a fugit. Putea să se termine totul chiar acolo, pe caldarâmul unei străzi din Paris. Dar n-a fost să fie. Lama cuţitului a ratat milimetric inima, dar i-a perforat un plămân.

Beckett s-a trezit într-o cameră de spital. Lângă el era marele său prieten şi mentor James Joyce. În acest punct, întâmplarea era doar una trivială, demnă poate de ştirile de la ora 5 (mă rog, echivalentul lor de atunci). Însă lucrurile nu s-au oprit aici. Atacatorul lui Beckett s-a dovedit a fi un celebru proxenet parizian, al cărui improbabil nume era Prudent. Victima şi-a cunoscut agresorul la o audiere la tribunal, ocazie cu care Prudent, întrebat de ce l-a înjunghiat pe Beckett, a răspuns că nu ştie. Până la urmă, scriitorul şi-a retras acuzaţiile împotriva proxenetului, pe motiv că este un domn manierat şi bine crescut.

Bizarul incident a avut multiple efecte asupra vieţii lui Samuel Beckett. Nu doar că i-a influenţat, vizibil, filozofia de viaţă, dar l-a şi apropiat de aceea care avea să-i fie parteneră de viaţă până la moarte. În timp ce era internat a fost vizitat de Suzanne Descheveaux-Dumesnil, o franţuzoaică pe care o cunoscuse la o petrecere cu ceva timp înainte. În scurt timp cei doi s-au îndrăgostit unul de celălalt. În anii care au urmat, Suzanne i-a devenit atât agent literar, cât şi bodyguard, păzindu-l mai ales de jurnalişti atunci când a devenit o celebritate mondială.

Citiţi mai multe poveşti despre vieţile scriitorilor pe blogul Devoratorului de cărţi

Devoratorul de carti
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite