Pe 1 decembrie 1918, în cadrul Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, transilvănenii au decis să aleagă pentru vecie unirea cu restul regatului României. Acest eveniment se producea pe fondul disoluţiei autorităţii imperiului austro-ungar, imperiu ce îşi trăise în anul de graţie 1918 ultimele momente.

La doar câteva luni distanţă, pe 21 martie 1919, sovieticul Bela Kun avea să preia puterea în Ungaria. Imediat după acest eveniment forţele armate comuniste maghiare aveau să atace armata română din Transilvania. Acela a fost momentul în care ostaşii români au luat cu rapiditate drumul Budapestei, văzută ca unică variantă pentru soluţionarea crizei.

Deci conflictul armat ce a dus la pătrunderea trupelor române în Budapesta nu a fost generat de către Bucureşti.

„Eliberatorii vin şi pleacă, ocupanţii rămân.“

Pornind de la această vorbă românească, se poate înţelege de la sine că armata română nu a fost una de ocupaţie. Imediat după ce regimul sovietic din Ungaria a fost înlăturat, ostaşii români aveau să se retragă în ţară, lăsând pe unguri să se guverneze după bunul plac.

Este la fel de adevărat că în această intervenţie armată a existat şi o înţelegere între generalii şi politicienii români, primii oferind din plin argumente militare negociatorilor internaţionali cu privire la viitorul Transilvaniei.

Europa era sătulă de anii de conflict şi dorea pace. Or aceasta se putea menţine dacă şi numai dacă Transilvania ar fi fost, aşa cum era firesc, parte a României. Aceasta din urmă tocmai demonstrase că la orice moment era capabilă să înfrunte de una singură statul vecin. Cum ar fi fost ca comunitatea internaţională să nu recunoască Marea Unire când armata română se odihnea la Budapesta?

Mai există şi un al doilea motiv la fel de important: Regatul Român era deja vecin cu un stat sovietic, vorbim aici de Rusia. Ceea ce i-ar fi lipsit la acest moment era fix un alt stat sovietic vecin, un stat bine înfipt în inima Europei şi care nu era dorit de nimeni.

O Ungarie comunistă ar fi spulberat orice şansă la o pace durabilă în Europa.

Deci răspunsul la întrebarea din titlu este unul singur: armata română a fost una eliberatoare, deoarece a fost la Budapesta şi apoi a plecat.