Ordinul Hora este o operă de ficţiune, scrisă din perspectiva investigatorului care ştie că romanul este cea mai potrivită formă prin care poate formula ipoteze şi întrebări care nu au mai fost rostite. Distanţa dintre interpretările şi concluziile formulate în lucrările academice şi ipotezele lansate de mereu mai numeroşii autori preocupaţi de aflarea adevărului din spatele conspiraţiilor istorice este, astăzi, mult prea mare pentru a face acceptabil orice alt tip de abordare. 

Adela şi maestrul detectiv 

Pretextul investigării evenimentelor din 1784 îi este oferit eroului principal (care este autorul însuşi) de un prieten de-al său, pictor sibian, care îl pune în legătură cu Adela, o tânără detectivă americană începătoare, de origine română, pe care un client anonim şi bogat o angajase pentru o investigaţie foarte specială legată de sigiliul lojei masonice St. Andreas din Sibiu, înfiinţată în 1767. Posesor al unor vaste cunoştinţe în domeniul istoriei şi simbolisticii societăţilor secrete, investigatorul principal reuşeşte să o scoată din încurcătură pe tânăra sa parteneră şi să îi deblocheze ancheta, iniţiind o investigaţie de o complexitate care va deruta orice profan, dar care va stârni cu siguranţă interesul pasionaţilor de conspiraţii şi încrengături oculte. Călătorind prin diferite localităţi, consultând documente şi studii istorice, întâlnind specialişti (reali şi cunoscuţi), purtând convorbiri telefonice interminabile şi răscolind biblioteci şi arhive, maestrul şi Adela pătrund adânc în lumea lui Horea şi a evenimentelor care au culminat cu răscoala din 1784, punându-şi cititorii în faţa unor întrebări uimitoare şi a unor ipoteze interesante şi curajoase, care nu ar fi avut prea multe şanse de a fi luate în serios dacă lucrarea ar fi avut caracteristicile unei cercetări formale, dar care devin extrem de incitante într-o operă de ficţiune. Suntem astfel introduşi, printr-un roman care, pe lângă lungile dialoguri pline de informaţii şi citate, are şi o bibliografie respectabilă, un aparat critic şi reproduceri de documente, în istoria unei mari ridicări, atent planificate, programate pentru data de 1 mai 1785, în cursul căreia nobilii transilvăneni ar fi urmat să fie ucişi într-o singură noapte, dar care s-a declanşat, accidental, cu câteva luni mai devreme, compromiţând un întreg efort de pregătire care fusese început de mulţi ani.

Întrebări fără răspuns?

Nu mi-am propus să urmăresc aici toate subiectele şi temele introduse de autor, sau soluţiile surprinzătoare pe care acesta le propune. Ovidiu Dan pune în lumină neconcordanţe între diferite izvoare referitoare la răscoală, de multe ori trecute cu vederea de istoricii care preferă încă să navigheze în ape sigure şi să privească această mişcare complexă, curioasă şi atipică ca pe o răscoală ţărănească obişnuită. Voi aminti doar câteva constante, pe care Ovidiu Dan le urmăreşte de-a lungul întregii sale cărţi: menţionarea şi încercarea de identificare a necunoscuţilor misterioşi, prezenţi, discret, în fiecare dintre momentele importante ale mişcării; dilemele legate de personajul istoric Horea şi de controversatele sale semnalări în puncte diferite, în perioade de timp apropiate; existenţa unui ordin care poartă numele conducătorului mişcării; rolul lojei St. Andreas din Sibiu şi al reprezentanţilor acesteia în pregătirea şi desfăşurarea evenimentelor; amplele conexiuni internaţionale, pe filierele Strictei Observanţe Templiere, Rosicrucienilor şi Illuminatilor. Unul dintre conducătorii răscoalei, Cloşca, are, în viziunea autorului, trăsături care l-ar putea transforma într-un agent de influenţă al Rusiei, iar pentru marea figură a lui Horea, destinat pentru rolul de rege al Daciei, sunt formulate de asemenea ipoteze care ne poartă foarte departe de imaginea simplului ţăran.

Un taximetrist care ştia prea multe

Intriga propriu-zisă a romanului este redusă până la schematizare, însă ideile îşi urmează cursul năvalnic, revărsându-se abundent de pretutindeni. O scenă aproape amuzantă este cea în care detectivii se deplasează într-un taxi, pe străzile Sibiului, îndreptându-se spre Biblioteca ASTRA, iar Ovidiu îi vorbeşte Adelei despre baronul Jancovich, anchetatorul principal al lui Horea, şi despre asistenţii acestuia: generalul Papilla, căpitanul Knaabe şi secretarul Adam Treicsik. Ajunşi la destinaţie, în momentul în care cei doi coboară din maşină, şoferul de taxi până atunci tăcut intervine pe neaşteptate în discuţie, spunându-le investigatorilor că doi dintre membrii comisiei, Knaabe şi Treicsik, au murit subit în 7 şi 21 februarie 1785, exact în momentul în care urma să înceapă o etapă importantă a anchetei.

Şoferul de taxi din Sibiu pare, de asemenea, să fi ştiut ceea ce detectivii se străduiau să afle şi să documenteze: că arestaţii erau un Horea şi un Cloşca falşi, iar Knaabe şi Treicsik au fost eliminaţi pentru că deveniseră martori incomozi. Acestea fiind spuse, taximetristul care ştia prea multe dispare pur şi simplu, fără ca cei doi investigatori să pară surprinşi de dialog şi să încerce să obţină mai multe informaţii despre el. Un mister pe care, sper, Ovidiu Dan îl va soluţiona într-unul dintre viitoarele sale romane, dacă investigaţiile sale îl vor mai purta vreodată prin Sibiu.

***

Aşa cum îi stă bine unei opere de ficţiune care se ocupă de o mare conspiraţie istorică, cartea lui Ovidiu Dan este, se pare, aproape imposibil de procurat, iar câteva dintre datele sale tehnice sunt păstrate doar pentru uzul iniţiaţilor. Este o carte scrisă de un detectiv al istoriei care investighează, cu resurse proprii şi cu puncte de vedere interesante, realităţile complexe şi subtile ale unui mare moment istoric care continuă să fascineze, care păstrează, cu siguranţă, numeroase elemente necunoscute şi despre care se va mai scrie mult în viitor.