Luni, 6 iulie, Adevărul îţi aduce mix Călătorii magice – Mary Hoffman – un titlu la alegere

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adevărul aduce tinerilor săi cititori un mix de trei titluri special pentru perioada de vacanţă. Este vorba de trei volume din seria Stravaganza, titluri de sine stătătoare, ale apreciatei scriitoare britanice a genului fantasy/young adult – Mary Hoffman: “Călătorie magică în oraşul măştilor /  Călătorie magică în oraşul florilor / Călătorie magică în oraşul stelelor.”

Pachetul ziar şi 1 carte va costa 14,99 lei şi se va putea găsi la chioşcuri timp de două săptămâni de la data apariţiei, în limita stocului disponibil.

Stravaganza este o serie de romane fantasy a căror acţiune se desfaşoară la întretăierea a două lumi, cea reală, contemporană – locul de baştină al eroilor principali fiind Londra – şi o lume fantastică, Talia, similară Italiei renascentiste a secolului al XVI-lea. 

Fiecare volum al seriei are drept erou principal un adolescent care se confruntă cu o situaţie limită în viaţa sa reală şi care, datorită unui talisman primit dintr-o altă lume, se transformă  într-un stravagante, un fel de călător în timp şi spaţiu.

Călătorie magică în oraşul măştilor

Lucien, un băiat aparent obişnuit din zilele noastre, trece printr-o încercare cumplită şi totul pare aproape fara putinţă de scapare pentru el. Printr-o fericită întâmplare, graţie unui talisman magic, ajunge într-o altă lume, ciudată şi misterioasă, aflata într-un alt timp.

Acolo, în lumea aceea plină de un farmec irezistibil, află cu surprindere că el este un stravagante şi are o misiune specială de dus la îndeplinire. Trece printr-o mulţime de peripeţii palpitante, devine ucenicul unui magician, îşi face noi prieteni şi îşi caştiga o nouă identitate. Viaţa lui se schimbă cu totul peste noapte, ca într-un vis.

Călătorie magică în oraşul florilor

Sky Meadows, un băiat frumuşel şi simpatic, găseşte într-o dimineaţă o sticluţă goală de parfum la intrarea în apartamentul în care locuieşte împreună cu mama lui. Cum ea e specialistă în aromoterapie, Sky e obişnuit cu parfumurile, dar n-are de unde să ştie ca misterioasa sticluţă albastră e în realitate un talisman fermecat. Acesta îl poartă în somn spre primejdiosul oraş Giglia, ce aduce mult cu Florenţa renascentistă. Acolo se trezeşte într-o mănăstire de calugări dominicani şi descoperă cu surprindere că e un stravagante. Aventurile se ţin lanţ, împletite strâns cu prima iubire.

Călătorie magică în oraşul stelelor

Georgia O’Grady este o adolescentă rebelă, baieţoasă şi introvertită, terorizată în viaţa de zi cu zi de fratele său vitreg, dar indragostită de echitaţie, muzee şi natură. Într-una dintre peregrinarile sale zilnice descoperă într-un magazin de antichităţi un minunat căluţ etrusc înaripat, pe care-şi da toate economiile stranse la puşculiţa. Seara, după ce Georgia adoarme cu acest caluţ in mână, dorindu-şi din tot sufletul o evadare din lumea de coşmar in care traia, el o poartă departe, pânaâă in Oraşul Stelelor Remora, unde nimereşte tocmai în toiul pregătirilor pentru faimoasa cursă de cai Stellata. În Remora viaţa Georgiei capătă cu totul alt curs, ea devenind pe neaşteptate eroina momentului.

Aflaţi mai multe despre minunatele aventuri magice ale simpaticilor eroilor adolescenţi din mix-ul de titluri – la alegere, unul la pachet - ce vor fi distribuite în reţeaua de presă luni, 6 iulie, numai împreună cu ziarul Adevărul.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite