FRAGMENT „Isus şi rădăcinile evreieşti ale Mariei“, de Brant Pitre. „Nu poţi s-o înţelegi pe Maria fără a o privi în contextul ei evreiesc de secol întâi“

Recent, la Editura Humanitas, a apărut volumul „Isus şi rădăcinile evreieşti ale Mariei“, de  Brant Pitre, în traducerea Monicăi Broşteanu.

 „Mulţi oameni se raportează cu încredere la «Maica Domnului». În ortodoxie e numită mai ales «Născătoare de Dumnezeu» şi «Pururea Fecioara Maria». În catolicism, titlurile ei sunt mai multe, mai ales în litanii. Pentru protestanţi, e doar mama lui Isus. Dar câţi dintre aceia care o invocă – sau o ignoră – se străduiesc să o cunoască? Nici nu e uşor. Evangheliile ne spun foarte puţin, iar celelalte scrieri ale Noului Testament – aparent, mai nimic.

Teologul american Brant Pitre, cunoscut la noi datorită celor trei cărţi apărute la Humanitas (Misterul Cinei de pe urmă, Pledoarie pentru Isus şi Isus Mirele), aplică şi cercetării de faţă aceeaşi me­todă cu care ne-a obişnuit: o atentă explorare a Vechiului Testament, dar şi a creştinismului antic, cu profunda lui înrădăcinare în iudaismul de secol I. Rezultă un studiu tipologic pasionant – figura Mariei se desprinde în toată complexitatea şi frumuseţea ei şi devine de interes nu doar pentru creştinii de toate confesiunile, ci şi pentru evrei şi pentru musulmani.“ — Monica Broşteanu

-FRAGMENTE-

„Pur şi simplu nu poţi s-o înţelegi pe Maria fără a o privi în contextul ei evreiesc de secol întâi. Cercetătorii sunt astăzi de acord că Isus poate fi pe deplin înţeles doar din interiorul iudaismului din vremea sa. Totuşi, când vine vorba de Maria, regula nu pare să se aplice. Mereu şi mereu, cărţi despre Maria care critică ceea ce cred catolicii despre ea ignoră complet Vechiul Testament – ca să nu mai vorbim de vechile tradiţii iudaice din afara Bibliei. Dar dacă vrei să înţelegi ce spune cu adevărat Biblia despre Maria, nu poţi studia doar Noul Testament. Nu e suficient. Trebuie să încerci să-i priveşti şi pe Isus şi pe Maria prin ochii evreilor antici.

Aceasta o vom face în cartea de faţă. Vom merge înapoi să explorăm rădăcinile evreieşti ale Mariei. În acest scop, vom privi cu atenţie şi Scriptura ebraică şi tradiţia iudaică antică. Mai presus de toate, Vechiul Testament va fi cel mai important izvor pentru a înţelege ce spune Noul Testament despre Maria. Totodată, voi cita şi din scrieri din afara Bibliei care reflectă tradiţiile iudaice din vremea lui Isus şi a Mariei. […]

Aşadar, dacă eşti un creştin care s-a întrebat întotdeauna ce spune de fapt Biblia despre Maria; dacă eşti un evreu sau un musulman care vrea să ştie mai mult despre mama lui Isus; dacă eşti un agnostic sau un ateu interesat de originile iudaice ale creştinismului – oricare ţi-ar fi educaţia religioasă ori concepţia despre lume – te invit să vii cu mine în această călătorie şi să încerci s-o vezi pe mama lui Isus cu ochii evreilor din antichitate. Îţi promit că, oricine ai fi, vei întâlni noi intuiţii cu privire la cea mai influentă femeie din istorie. […]

Din antichitate, Evanghelia după Ioan a fost numită „Evanghelia spirituală”⁶. Aceasta deoarece în ea cuvintele şi faptele lui Isus au aproape întotdeauna un sens spiritual mai adânc. Din acest punct de vedere, ultimele cuvinte ale lui Isus către Maria şi Ioan – „Iată fiul tău… Iată mama ta” (Ioan 19:25.27) – capătă o semnificaţie mai adâncă.

Mai întâi, în Evanghelia lui Ioan, Ucenicul Iubit este o „figură ideală“. Nu este doar un însoţitor istoric al lui Isus; într-un anume sens, el simbolizează ceea ce oricare „ucenic“ adevărat ar trebui să aspire să fie. După cum spune Isus însuşi la Cina cea de Taină: „Prin aceasta e preamărit Tatăl meu, ca voi să aduceţi mult rod şi astfel să vă dovediţi ucenicii mei. După cum m-a iubit pe mine Tatăl, şi Eu v-am iubit pe voi; rămâneţi în dragostea mea“ (Ioan 15:8-9). Altfel spus, orice „ucenic“ adevărat e chemat să fie un ucenic „iubit“. Într-adevăr, singurul motiv plauzibil pentru care autorul Evangheliei după Ioan nu spune numele Ucenicului Iubit este deoarece vrea ca cititorul să se vadă pe sine în figura ucenicului „pe care îl iubea Isus“ (Ioan 13:23).

Dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că, atunci când Isus îşi rosteşte ultimele cuvinte de pe cruce către Ucenicul Iubit, într-un anume sens el le spune şi fiecărui ucenic. Isus îi spune fiecăruia dintre aceia care îl urmează: „Iată mama ta.“ […]

Observaţi că această nouă relaţie cu Maria nu este bazată pe biologie sau pe sânge; ea este creată prin pătimirea şi moartea lui Isus. Suferinţa „ceasului” lui este aceea care o face pe Maria mama noastră. Suntem copiii „chinurilor de naştere” pe care le îndură ea sub cruce (cf. Ioan 16:20-21; Apocalipsă 12:1-6). După cum spune Ioan în prologul Evangheliei sale: „Tuturor celor care l-au primit le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu…, care nu din sânge, nici din voinţă trupească, nici din voinţă de bărbat, ci din Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1:12-13).

În sfârşit, şi e lucrul cel mai important, dacă fiecare ucenic e chemat să-l imite pe Ucenicul Iubit, atunci Isus îi îmbie pe toţi creştinii s-o ia pe Maria să le fie mamă. Aceasta este, cel puţin, interpretarea cea mai veche pe care o avem a ultimelor cuvinte ale lui Isus. […]

Cu alte cuvinte, Isus îi invită pe toţi ucenicii săi să intre într-o relaţie personală cu Maria, ea să le fie mama spirituală. Dorinţa sa în ceasul morţii a fost ca Maria să devină mama tuturor creştinilor, nu doar a Ucenicului Iubit.

Şi ce se întâmplă când faci asta? Ce se întâmplă când te hotărăşti să nu o ignori, să nu o dai deoparte pe Maria, ci să iei aminte la ea? Ce se întâmplă când îţi pui la inimă cuvintele de pe urmă ale lui Isus şi, asemenea Ucenicului Iubit, o iei pe Maria să-ţi fie mamă?

Îţi spun eu ce se întâmplă. Începi să-l cunoşti mai bine şi pe Isus. Începi să-l vezi mai limpede. Începi să înţelegi că tot ce ne învaţă Biblia despre Maria se bazează realmente pe ceea ce ne învaţă despre Cristos. Cel puţin, asta au crezut creştinii din timpurile străvechi. Şi asta am încercat şi eu să arăt, iar şi iar, în această carte.

Când o priveşti pe Maria ca pe noua Evă, asta nu-i răpeşte nimic lui Isus. Dimpotrivă, te ajută să vezi mai limpede că El este noul Adam, care vine să învingă păcatul şi moartea şi să aducă cerurile cele noi şi pământul cel nou.

Când o priveşti pe Maria ca pe noul Chivot, nici asta nu ştirbeşte cu nimic slava lui Cristos, după cum Chivotul Legământului n-a ştirbit slava lui Dumnezeu. Dimpotrivă, ajungi să-ţi dai seama că Isus este noua Pâine a Vieţii, care a venit din cer şi s-a ascuns în noul Chivot. El este şi noul Moise, care a venit să ne conducă într-o călătorie care începe în lumea aceasta şi se va sfârşi în pământul cel nou al lumii ce va să vină.

Când o priveşti pe Maria ca pe regina-mamă a Împărăţiei lui Dumnezeu, asta nu ia nimic din maiestatea lui Isus Regele. Dimpotrivă, descoperi că regalitatea ei şi maternitatea ei feciorelnică revelează misterul cel mai adânc dintre toate: că Isus este cu adevărat Emanuel, „Dumnezeu cu noi”.

Când o priveşti pe Maria ca pe mama misterioasă a lui Mesia, începi să sesizezi adevărul copleşitor şi înspăimântător că Isus aduce mântuirea prin suferinţă şi întristare – nu altfel. Şi mai începi să-ţi dai seama că aceste suferinţe, oricât de dureroase, nu sunt decât „chinurile de naştere” ale învierii din morţi.

Când o priveşti pe Maria ca pe noua Rahelă, mama noului Iosif, care – în ciuda tuturor evenimentelor potrivnice – devine izbăvitorul întregii lumi, începi să-ţi dai seama că suntem fraţii şi surorile lui mai mici. Începi să pricepi că El ne iubeşte atât de mult încât ne-a dat-o pe însăşi mama sa ca să ne fie şi nouă mamă – o mamă care ne cunoaşte suferinţele şi care se roagă pentru noi, precum a făcut Rahela pentru copiii ei de pe pământ.

În sfârşit, când începi s-o priveşti pe Maria şi s-o iei ca să-ţi fie mamă, vei descoperi ceva uimitor şi preţios. Vei descoperi că e deja acolo, aşteptându-te. Vei descoperi că Maria te privea cu mult înainte ca tu să începi să te uiţi la ea. Vei descoperi că ea se ruga pentru tine cu mult înainte ca tu să începi să vorbeşti cu ea. Vei descoperi că Maria te iubea cu mult înainte ca tu să înveţi s-o iubeşti. Pentru că aşa sunt mamele. Când o mamă dă naştere unui copil, ea îl vede cu mult înainte ca acel copil să deschidă ochii şi s-o vadă. Poate de aceea Isus i se adresează mai întâi Mariei : „Femeie, iată fiul tău!” (Ioan 19:26). Şi Maria îl priveşte pe Ucenicul Iubit înainte s-o privească el.

Acelaşi lucru se petrece şi azi. Maria, ca şi Isus, nu e moartă. E cât se poate de vie în Împărăţia cerească. Ea gustă deja slava învierii şi noua creaţie. Şi ea te priveşte; se roagă pentru tine; te iubeşte. Chiar în clipa asta, ea aşteaptă să vadă dacă vei da ascultare ultimelor cuvinte ale lui Isus şi o vei lua într-ale tale: „Iată mama ta!“. (Copyright: Editura Humanitas)

Brant Pitre (n. 1975) este profesor la Seminarul Notre Dame din New Orleans, Louisiana, unde predă un curs despre Sfintele Scripturi. Şi-a luat doctoratul la Universitatea Notre Dame din Indiana, cu o temă privitoare la legăturile dintre Noul Testament şi iudaismul antic. Această universitate l-a păstrat ca profesor asociat. 

Face frecvente turnee de conferinţe având ca temă principală Euharistia şi rădăcinile ei în tradiţia iudaică antică. Este autorul mai multor cărţi, între care Jesus, the Tribulation and the End of the Exile (2005), Jesus and the Jewish Roots of the Eucharist (2011, trad. rom. Misterul Cinei de pe urmă. Isus şi rădăcinile iudaice ale Euharistiei, Humanitas, 2016), Jesus the Bridegroom (2014, trad.rom. Isus Mirele, Humanitas, 2018), Jesus and the Last Supper (2015), The Case for Jesus: The Biblical and Historical Evidence for Christ (2016, trad. rom. Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus, Humanitas, 2017)