Fantasticele aventuri ale lui Jules Verne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romanul „Căpitan la cincisprezece ani“, de Jules Verne, va fi distribuit preţul de 11,99 lei. Volumul care va fi distribuit cu ziarul „Adevărul“ readuce în actualitate aventurile eroului Dick Sand, în drumul său pe mare, în timp ce se întoarce din Noua Zeelandă.

„Căpitan la cincisprezece ani" a fost publicat pentru prima dată sub formă de foileton, în paginile revistei franceze „Magasin d'Éducation et de Récréation", între 1 ianuarie şi 15 decembrie 1878, apărând apoi sub formă în volum în luna noiembrie a aceluiaşi an la Editura Hetzel din Paris. Succesul masiv a făcut din roman un titlu de top al tuturor timpurilor, rămas deopotrivă clasic şi modern.

Obstacole şi mult suspans

Urmărind aventurile unui tânăr de 15 ani, Dick Sand, care este nevoit să ia asupra sa povara responsabilităţii de a deveni căpitanul unei nave, romanul prezintă o poveste iniţiatică, presărată cu suspans şi aventuri inedite. Acţiunea romanului începe în anul 1873, în momentul în care un balenier, după un sezon de pescuit destul de nereuşit, pleacă din Noua Zeelandă pentru a se reîntoarce în Statele Unite ale Americii.

În timpul călătoriei de întoarcere, căpitanul Hull nu rezistă tentaţiei de a vâna o jubartă. Dar lupta pentru prinderea cetaceului se sfârşeşte dezastruos şi Hull îşi pierde viaţa. Astfel, deşi este novice la bordul goeletei „Pilgrim", Dick Sand ajunge în postura de a lua decizii importante pe drumul de întoarcere din Noua Zeelandă spre Statele Unite ale Americii.

Călătoria este presărată cu obstacole, ceea ce va face ca Dick să treacă prin diferite „probe" ce îi vor pune la încercare limitele fizice şi morale. El se va confrunta cu situaţii extrem de periculoase, mai ales că, pe traseu, va întâlni şi capcanele perfidului Negoro, bucătarul navei. Acesta va profita, de exemplu, de absenţa de pe navă a tânărului căpitan Dick pentru a deregla singura busolă de la bordul goeletei, provocând astfel devierea ei, aceasta pornind spre ţărmurile Africii, în loc să se îndrepte spre America.

Pe Continentul Negru, membrii echipajului navei sunt luaţi prizonieri de băştinaşi, ajutaţi de Negoro, şi transformaţi în sclavi. Îi vor aştepta încă multe încercări dure până când vor fi salvaţi şi vor reuşi să se întoarcă, în sfârşit, acasă.

Tema maturizării forţate fusese exploatată de Verne, de asemenea, în romanele „Doi ani de vacanţă" şi „Prichindel", dar „Căpitan la cincisprezece ani" a rămas cel mai popular dintre acestea.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite