Iată însă că răul s-a produs, este real şi ireversibil.  Deschid site-ul revistei şi constat că Radu Călin Cristea  chiar a scris şi a publicat un articol rechizitorial şi defăimător împotriva eminentului politolog Vladimir Tismăneanu, care a întreprins cea mai competentă analiză a comunismului din România (n-am scris „a comunismului românesc”, întrucât comunismul n-a fost niciodată românesc).

Un om care a făcut servicii imense României, reuşind să impună într-un document oficial calificarea comunismului drept un regim „ilegitim şi criminal” , este pus la la zid şi executat cu necruţătoare rafale de cuvinte. În loc să primească mulţumiri publice, are parte de un tratament care nu li s-a aplicat nici măcar activiştilor PCR şi lucrătorilor Securităţii, responsabili de distrugerea civilizaţiei româneşti.

N-am citit niciodată în revista Observator cultural o diatribă la fel de vehementă împotriva rolului nefast jucat de Ion Iliescu în istoria românilor. În schimb am citit pamflete cu pretenţii de analiză critică la adresa unor intelectuali de elită ca Horia-Roman Patapievici sau Gabriel Liiceanu şi iată, acum, şi la adresa lui Vladimir Tismăneanu.

Este păcat că Radu Călin Cristea, cândva o promisiune a criticii noastre literare, şi-a legat numele de acest act de injustiţie. Apolitismul său, de care a făcut mereu paradă, se dovedeşte a fi acel apolitism recomandat de Ion Iliescu în mod tendenţios intelectualilor.

Principalul argument adus de Radu Călin Cristea  este trecutul comunist al lui Vladimir Tismăneanu, trecut pe care de altfel el însuşi îl evocă frecvent, inclusiv în cea mai recentă carte a sa, Lumea secretă a nomenclaturii. Amintiri, dezvăluiri, portrete, Ed. Humanitas, 2012. ( În climatul moral de la noi, fiecare autor ar trebui avertizat, ca persoanele arestate de poliţiştii americani: „Tot ce spui poate fi folosit împotriva ta!”). Din punctul de vedere al lui Radu Călin Cristea, un om care în tinereţe a omagiat, fie şi convenţional, comunismul nu mai are dreptul moral să-l denunţe ca pe un regim ilegitim şi criminal.

Judecând după întârzierea cu care ridică această problemă, îţi vine să crezi că Radu Călin Cristea, care cu numai câţiva ani în urmă scria elogios despre studiile extrem de critice ale lui Vladimir Tismăneanu consacrate comunismului, este revoltat în realitate de faptul că acesta a condamnat acţiunea grupului Dan Voiculescu – Crin Antonescu – Victor Ponta  (acţiune considerată de cei mai buni ziarişti ai noştri o „tentativă de lovitură de stat”). De altfel, în general, în paginile revistei Observator cultural nu s-a luat atitudine faţă de politica brutal-antidemocratică a acestui grup, condamnată de Uniunea Europeană şi de Statele Unite ale Americii.

Ce metodă! Să te prefaci că te indignează libertatea pe care şi-o ia un fost comunist de a nega comunismul, când, în realitate, te indignează curajul lui de a critica metodele comunistoide ale  actualilor guvernanţi!

Să presupunem însă că nu este vorba de o tristă scamatorie şi că Radu Călin Cristea chiar îi refuză unui om cu trecut comunist dreptul de a incrimina comunismul. Tot rămâne la mijloc o mare nedreptate. Citite cu bună-credinţă, studiile, mărturisirile şi evocările lui Vladimir Tismăneanu  dau imaginea impresionantă a unui efort de autoconstrucţie intelectuală încheiat cu bine.

Vladimir Tismăneanu s-a născut  în 1951, la patru ani după alungarea din ţară a Regelui de către forţa de ocupaţie sovietică, în complicitate cu comuniştii din România.  Nimic nu mai amintea, în vremea copilăriei lui, de adevărata democraţie. Şi s-a născut nu în orice familie, ci în familia unui demnitar comunist. Marxism-leninismul i-a intrat în sânge de mic, aşa cum intră plumbul în sângele minerilor din minele de plumb.

Este uimitor şi admirabil cum a reuşit acest intelectual să-şi învingă destinul, să devină nu un propagandist comunist, cum s-a întâmplat cu atâţia alţii de condiţia lui, ci un intelectual cu o gândire independentă. L-au ajutat, cred, nu numai inteligenţa sa remarcabilă, ci şi talentul literar ( care are o logică proprie, orientându-se spre adevăr ca floarea soarelui spre soare).

De ani de zile Carmen Muşat şi colaboratorii ei duc o campanie susţinută de slăvire a unui scriitor submediocru, Norman Manea, considerându-l printre altele demn de Premiul Nobel. M-am şi gândit, la un moment dat, să sesizez Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, cerând sancţionarea acestui caz de reclamă mincinoasă. Radu Călin Cristea cu talentul său de critic literar lăsat în paragină nu a protestat niciodată împotriva acestei mistificări.

Iată însă că acum, servind scopuri obscure (deşi pentru mine perfect descifrabile), atentează la prestigiul unui autor de indiscutabilă valoare.