Sufocat de nevoi imediate, omul nu mai ajunge prin nimic la esenţial, la Adevărul care, indiferent de calea aleasă, ne ajută să mergem mai departe. O dorinţă satisfăcută duce la o dorinţă şi mai puternică, ajungându-se la un colaps provocat de propria greutate, o cantitate fără folos obţinută doar din ambiţie. Cauzele sunt intens căutate, dar nu acolo unde trebuie. Tendinţa de a acuza, de a căuta vina în altă parte ne îndepărtează de locul unde trebuie căutat cu adevărat. Imaturitatea cu care au fost abordate noţiuni precum progresul sau dezvoltarea, de altfel superficialitatea cu care au ajuns să fie înţelese majoritatea elementelor care stau la baza evoluţiei reale, cu accent pe corectare, reprezintă efectul individualizării şi al iluziilor create de avatarurile modernismului.

O dorinţă satisfăcută duce la o dorinţă şi mai puternică, ajungându-se la un colaps provocat de propria greutate, o cantitate fără folos obţinută doar din ambiţie.

Procesul neunitar prin care lucrurile se transformă duce omenirea spre o fundătură din care se poate ieşi pe două căi: calea luminoasă, prin acceptarea problemelor şi schimbarea voită, conştientă, cu accent pe ego, sau calea dureroasă, prin care omenirea va fi forţată să revină la coordonatele care i-au dat starea de echilibru, prin studierea serioasă a cauzelor şi acceptarea unei tradiţii spirituale. Omenirea îşi trăieşte vârsta sumbră, trece prin cea mai întunecată perioadă, criza de natură spirituală fiind scânteia care va aprinde răsăritul. Vestea bună este că schimbarea se apropie, Natura îşi continuă procesul, chiar dacă noi suntem pregătiţi sau nu pentru schimbare. Răspunsul Ei la rătăcirile noastre se va arăta negreşit. Înţelegerea Legilor Naturii şi revenirea la adevărata cunoaştere îi va ajuta pe cei treziţi să trecă în noua existenţă fără a suferi. Însă, cei care se ambiţionează să meargă mai departe pe aceleaşi considerente din ce în ce mai îndepărtate de esenţă, îşi vor continua căderea.

Se pare că trecem prin momentul potrivit în care să ne apropiem de adevăratul sens al cuvintelor şi să ne îndreptăm spre profunzime spre a înţelege, dar mai ales a simţi conexiunea cu forţa superioară, infinită şi atotputernică, care ne dă un rost în tot acest mare plan. Suntem prea îndreptaţi către pământ, uitând că stăm cu spatele la cer. E momentul să ne întorcem la Sursă, la legile pe care, dacă le acceptăm, putem să înţelegem de ce se intămplă unele lucruri, să le anticipăm efectul şi să trăim mai liniştiţi. Luminos sau dureros, vom afla că Materia şi Spiritul sunt inseparabile, iar realitatea nu poate fi integral percepută fără accesarea ambelor forme. Avem nevoie de înţelepciunea care nu întâmplător a fost ţinută departe de cei care nu o înţeleg, pentru a fi revelată celor pregătiţi pentru a o primi.

Ştiinţa Kabbalei ne oferă un sistem complex, bazat pe principiul Unicitaţii şi pe cel al Cauzalităţii, prin care ne putem însuşi misterele Creaţiei şi modurile de manifestare ale Esenţei divine, ajutându-ne să urcăm în propriul ritm, cu propriile resurse, fără nicio presiune fanatică, treptele evoluţiei spirituale. Biblia este poate cea mai prost inţeleasă carte care a fost scrisă vreodată. Nenumărate pasaje obscure rămân neinteligibile în lipsa unei chei care să le deschidă. Acea cheie este dată de kabbala, poate cea mai veche tradiţie a transmiterii esoterice. Din acest domeniu imens, abordat în nenumărate chipuri, la diferite niveluri, se distinge Zoharul, materialul de bază al studiului Kabbalei.

Sefer-ha-Zohar, Zoharul sau cartea Strălucirii, cuprinde cele mai profunde mistere ale Legii şi ale Kabbalei şi reflectă fidel Adevărul, aşa cum a fost scris de cei care l-au primit. Forţa excepţională a simbolurilor din Zohar la care se adaugă calităţile literare şi conţinutul filosofic, au influenţat şi păstrat gândirea şi cultura ebraică. Zoharul este un corpus literar cuprinzând comentarii pe marginea Torei. Lucrarea îi este atribuită lui Rabi Shimon ben Yochai sau Rashbi şi fiului său, Rabi Eleazar, menţionaţi frecvent în cuprinsul lucrării, care ar fi scris timp de treisprezece ani, ascunşi într-o grotă, pe vremea persecuţiilor romane, aprox. sec. 2 al erei actuale.

Kabbala semnifică tradiţia, iar rădăcina cuvântului sugerează ideea de ”a primi”.

O altă categorie de exegeţi susţin că adevăratul autor al Zoharului ar fi Moshe de Leon, un cabalist spaniol care afirmă că a ”găsit” această carte care a stat ascunsă până în secolul al 14-lea. Este, însă, foarte posibil ca Moshe de Leon să fi compilat şi redactat tradiţii orale care alcătuiau o doctrină secretă, care şi-a lăsat urmele în cele două Talmuduri şi în alte lucrări evreieşti, foarte influente la rândul lor, cum ar fi ”Alfabetul lui Rabi Aquiba”, ”Marea Carte a Palatului” sau Sefer Yetzira (Cartea Creaţiei). Esenţa tuturor povestirilor kabbalistice, scrisă în dialectul caldeean, pe structura gândirii evreieşti din evul mediu, se regăsesc în Zohar şi se bazează pe interpretări ingenioase şi spiritualizate ale primelor capitole din Bereshit (Geneza), Viziunile lui Ezechiel şi ale Cântării Cântărilor. Kabbala semnifică tradiţia, iar rădăcina cuvântului sugerează ideea de ”a primi”.

Toate aceste povestiri încearcă să justifice coexistenţa noţiunilor de Infinit şi Finit, de Bine şi Rău. Creatorul, incognoscibil şi nelimitat (Ein Sof), printr-un act motivat de iubire pentru creaţia încă nezămislită, şi-a impus cumva o restricţie, s-a retras cumva în sine (Tzimtzum), pentru a-i lăsa loc fiinţei, limitate, incomplete. Această creatură a dat naştere Lumii emanaţiilor, Atzilut, alcătuită din şase trepte sau 10 Sefirot, care conţin ordinea evoluţiei spirituale.

Doctrinele mai spun că sub Atzilut s-au format, unele din altele, lumile Creaţiei (Beria), ale formei (Ietzira) şi ale acţiunii (Asia). Aceste lumi au o structură paralelă, astfel încât celor zece grade spirituale ale lumilor superioare, le corespund în mod intim cele zece elemente materiale sau vasele (Klifot), care aparţin lumilor inferioare. Sufletul, elementul prin care se realizează coexistenţa acestor lumi, descoperă în virtute, în meditaţie şi în rugăciune o forţă magică, în directă relaţie cu Creatorul.

Scrisă într-un limbaj unic, profund metaforic, cartea Zoharului ne îmbogăţeşte înţelegerea realităţii şi ne extinde viziunea asupra lumii înconjurătoare.

Această doctrină până acum secretă este conţinută în scrierile Vechiului Testament şi poate fi descoperită dacă vom şti să găsim înţeles nu doar în cuvinte, ci şi  în semnele alfabetice care formează aceste cuvinte şi care conţin semnificaţia reală şi divină, subînţelesul poveştilor cu care sunt uneori păcăliţi adepţii mai puţin pregătiţi. Astfel, fiecare literă este deopotrivă şi număr, deoarece Cărţile Sfinte nu fac altceva decât să repete, sub diferite forme, numele divinităţii. Scrisă într-un limbaj unic, profund metaforic, cartea Zoharului ne îmbogăţeşte înţelegerea realităţii şi ne extinde viziunea asupra lumii înconjurătoare. Textul său nu trebuie citit în mod obişnuit, ca orice text. Fiecare frază trebuie repetată şi studiată în linişte, cu atenţie, pentru a ajunge la adevărata semnificaţie a cuvintelor, la nuanţele care fac acest text fascinant. Chiar dacă textul abordează un singur subiect, acela al relaţiei noastre cu Creatorul, o face din diferite unghiuri, ceea ce ne oferă nouă şansa de a găsi fraza sau cuvântul care se potriveşte cel mai bine cu drumul nostru spre profunzime şi spre înţelepciune.

Zoharul s-a răspândit rapid printre evrei, mulţi dintre ei considerând această lucrare la fel de sfântă precum Biblia. În secolele 16-17, credincioşii adaptau anumite rugăciuni după limbajul acestuia, pentru a identifica Sabatul cu Logodnica lui Israel. Apariţia unor falşi Mesia care se foloseau de Zohar, convertiţi ulterior la alte religii, a dus la o scădere a popularităţii acestuia începând cu secolul al 17-lea. Rabinii nu doreau să aibă nimic în comun cu aceştia. A rămas valabilă interzicerea studierii acestuia în rândul tinerilor sub 25 de ani, care riscă să se rătăcească în subtilităţile exegezei mistice. Acest lucru este în vigoare şi acum, Zoharul putând fi de rău augur celor fără carte, celor nepregătiţi, la fel ca orice lucru sfânt. Nici studiul Kabbalei nu este indicat înaintea împlinirii vârstei de 40 de ani. Ceea ce descurajează pe cei neiniţiaţi este importanţa pe care kabbaliştii o acordă fiecărui semn din alfabet, regăsit în Scrierile Sfinte, în special numelor prin care este desemnată divinitatea. Cuvântul divin din Tora conţine puteri creatoare (”Să fie lumină!”), aşadar are mai multe calităţi decât sunetele care articulează cuvântul. Cuvântul nu defineşte doar obiectul, ci poate da puteri stimulatoare, oculte, care fac trecerea de la gândire la existenţă. De aici reiese puterea rugăciunii, dar şi speculaţiile ridicole care asociază kabbala cu magia. Aceasta este sursa numelor divine, mai ales a celui mai sfânt dintre ele, tetragrama (YHVH), cuvînt pe care credincioşilor le este interzis să-l pronunţe. Aceste nume concentrează câte ceva din forţa inefabilă a divinităţii.

Zoharul poate fi de rău augur celor fără carte, celor nepregătiţi, la fel ca orice lucru sfânt.          

Pe lângă câteva articole (cărţi) cunoscute sub numele de Midrash Rashbi, conţinând comentariile lui ben Yochai la Bereshit (Geneza), Shemot (Exodul), Viyikra (Leviticul), Bamidbar (Numerele) şi Devarim (Deuteronom) plus un capitol introductiv, Zoharul conţine următoarele volume de bază: Siphra Dtzenioutha sau ”Cartea Misterului pecetluit”, reprezentând rădăcina lucrării, Idra Aba Qadisha sau ”Marea Adunare Sfântă”, care este o dezvoltare a ”Cărţii Misterului pecetluit” şi Idra Zuta Quadisha sau ”Mica Adunare Sfântă” ce are rolul de supliment la ”Marea Adunare” - Idra Raba. Aceste trei cărţi se ocupă de dezvoltarea treptată a Forţei creatoare şi a Creaţiei deopotrivă. După ce cartea Zoharului a fost tipărită la Mantua şi Cremona, în anii evreieşti 5318-5320 (1558 – 1560) au mai fost găsite manuscrise care includeau paragrafe cu trimitere la Zohar. Acestea au fost selectate şi adăugate la o nouă ediţie tipărită la Krakovia în anul 5363 (1563) sub numele Zohar Chadash (Noul Zohar) sau adunate într-un volum separat intitulat Tikunei ha Zohar, ”Îndreptări la Zohar”. Printre volumele noi de interes găsim Sitrei Otiyot (Secretele literelor), Beth Elohim (Casa lui Elohim), cu percepte preluate din învăţăturile marelui kabbalist Itzhak Luria sau ”Cartea Revoluţiilor Sufletelor”, care continuă ideile lui Rabbi Luria. Kabbalşitii acordă o mare importanţă noţiunii de Tikun, care înseamnă corecţie, îndreptare şi este unul dintre scopurile studiului kabbalistic.

Principalele doctrine ale kabbalei urmăresc rezolvarea următoarelor probleme: natura Fiinţei Supreme şi atribuţiile Sale, cosmogonia, crearea îngerilor şi a omului precum şi destinul lor, natura sufletului, natura îngerilor, a demonilor şi a elementelor, sensul legii revelate, simbolismul transcendent al numerelor, tainele conţinute în literele ebraice şi echilibrul contrariilor. Spre exemplu, Siphra Dtzenioutha se deschide cu următoarele cuvinte: ”Cartea Misterului pecetluit este Cartea care descrie echilibrul balanţei”. Ce ar putea însemna aceşti termeni, în acest context?

Echilibrul reprezintă armonia rezultată din analogia contrariilor, este punctul de mijloc unde opoziţia forţelor contrare este egală în putere, deci repaosul succede mişcării. Se face trecerea de la omul materialist, extremist, agitat, la omul spiritualizat, care simte  şi poate percepe complet realitatea. Este punctul din interiorul cercului, întâlnit în simbolismul antic. Este sinteza vie a adevăratei puteri, aceea a echilbrului, echilibrul dintre lumină şi umbră - o altă idee kabbalistică fundamentală.

Zohariţii susţin ideea că Misterul Misterelor transcende orice reprezentare, orice gândire. Tot ei afirmă că omul, în încercarea sa de a-şi reprezenta divinitatea, de a se apropia de ea, îşi formează o imagine obscură despre această forţă, fie prin împrumutarea unor simboluri din lumea ideilor sau a senzaţiilor, fie chiar prin personificare. Materialitatea unor imagini care îl descriu pe Creator nu-i îndepărtează totuşi de înalta spiritualitate, dimpotrivă- îi face să privească cu suspiciune orice gest de închinare la idoli. Antropomorfismele grosiere care arată limitele oamenilor în ceea ce priveşte capacitatea de a abstractiza divinitatea i-au determinat pe kabbalişti să găsească formule şi cuvinte cât mai încărcate de formă atractivă, de pitoresc, care ne pot face să simţim anumite trăsături şi stări. În scrierile sfinte, Creatorul şi-a dorit ca omul să fie făcut după chipul şi asemănarea sa. Astfel, omul, oricât ar fi de ignorant, şi-ar putea face măcar o imagine vagă, fără sa fie total în eroare, asupra trăsăturilor divinităţii. De aceea se vorbeşte în kabbala despre Dreapta şi Stânga Creatorului, despre Principiul Masculin şi Principiul Feminin al divinităţii, despre Shekhina. Sentimentul nesfârşit cu care Creatorul se îndrăgeşte pe sine este ilustrat după forma iubirii omeneşti. Eternul Soţ s-a desprins de eterna lui Soţie prin Păcat, după ce aceştia au trăit împreună în sinea lui Dumnezeu şi doar Virtutea şi Rugăciunile noastre îi pot împăca în extazul unităţii regăsite.

Zoharul mai lămureşte o chestiune care a creat confuzii regretabile în majoritatea zonelor de cunoaştere: poporul ales. Poporul lui Israel, care nu are în acest context nicio legătură cu statul Israel, ci mai degrabă cu poporul care a primit Legea, nu a primit misiunea de a conduce lumea, nu a fost ales să fie superior celorlalţi, ci mai degrabă să înţeleagă mai bine, la timpul potrivit, cum să perceapă şi să trăiască în realitatea din jurul lor. Privilegiul nu este unul al puterii, ci al datoriei. Au fost aleşi să urmeze şi să dea mai departe Legea, în integritatea Ei. De aceea moralitatea reprezintă un pilon de bază al tradiţiei kabbalistice. Omul care primeşte, preţuieşte şi aplică această moştenire intră în dimensiunea spirituală care are un cuvânt important de spus în ceea ce priveşte armonia dintre semeni şi traiul în unitate şi pace.

Timp de secole, Kabbala a fost ascunsă de public dintr-un motiv clar: nu oricine este pregătit pentru aşa ceva. E nevoie măcar de punctul din inimă, de dorinţa de a afla despre noi, de ce existăm şi ce relaţie avem cu ceea ce este în jurul nostru. Nici acum nu este cazul unei revelări în masă tocmai pentru a nu se produce o nouă catastrofă prozelitistă. În schimb, kabbaliştii din toate timpurile spun că generaţia noastră, fie că este pregătită sau nu, are nevoie de învăţătura Zoharului şi a Kabbalei pentru a evita prăbuşirea spectaculoasă care va urma. Cei conştienţi de latura lor spirituală, cei drepţi, vor trăi mai frumos, mai ales când omenirea nu se va mai putea baza pe iluziile care au adus-o la acest stadiu jalnic, în care egoismul, materialismul şi ambiţia au înlocuit advăratele valori prin care omul trebuie să-şi ducă misiunea la bun sfârşit. Pe drumul către singurul Adevăr, calea Kabbalei pare un sprijin real pentru orice om în devenire.

Adevărata Lege nu este scrisă în coduri penale, ci există în interiorul fiecăruia dintre noi. Trebuie să fim doar suficient de sinceri pentru a o recunoaşte şi a o respecta.

Singura speranţă pentru salvarea omenirii de la disoluţie şi de la desacralizare va veni, ca întotdeuna, de la o elită spirituală formată din iniţiaţi care să restaureze o tradiţie spirituală, nu neapărat kabbalistică, ci mai degrabă adaptată în funcţie de specificul social al fiecărei comunităţi. Singura soluţie de a ieşi din acest joc exclusivist cu premii în obiecte, care a dus omenirea la un stadiu tragi-comic de degradare este recunoaşterea şi primirea a aceea ce până acum a părut idealist, fantasmgoric sau, în cel mai bun caz,   ”interesant”. Adevărata Lege nu este scrisă în coduri penale, ci există în interiorul fiecăruia dintre noi. Trebuie să fim doar suficient de sinceri pentru a o recunoaşte şi a o respecta. Este momentul să înţelegem corect unitatea şi unicitatea, să trecem de la individul mic şi orgolios la omul treaz şi moral.

„Deschide-ţi uşor inima către mine, iar eu îţi voi arăta lumea”

Zohar