Avanpremieră: „Viaţa ficţiunii după o revoluţie“ de Radu Cosaşu
0
Cel mai recent volum al scriitorului Radu Cosaşu (85 de ani), „Viaţa ficţiunii după o revoluţie“ (Oscar Rohrlich), a fost publicat la Editura Polirom, în colecţia Fiction Ltd. În această carte, Radu Cosaşu redevine Oscar Rohrlich, destinatarul unei colecţii de scrisori de la Artur Reznicek, fostul şef al cenzurii din România comunistă.
În prima parte a volumului „Viaţa ficţiunii după o revoluţie“, Radu Cosaşu, născut Oscar Rohrlich, poartă un dialog epistolar cu fiul său fictiv, care a emigrat în Groenlanda. Cei doi îşi scriu despre filme, literatură, politică, gheţarii topiţi de încălzirea globală, precum şi despre momentele grele prin care a trecut familia. În a doua parte a cărţii, Radu Cosaşu scrie din perspectiva lui Oscar Rohrlich, căruia Artur Reznicek, fostul şef al cenzurii din România, îi trimite mai multe scrisori.
FRAGMENTE
Către fiul inexistent
Măi băiatule,
În ultima ta scrisoare m-ai făcut anxios pisălog. Formula nu m-a supărat. Dacă sunt de acord să mă controlez în privinţa cicălelii – o nenorocire mult mai mare decât se crede… –, angoasat nu pot să nu fiu, căci totul mă îndreptăţeşte a fi, după cum a spus o clar Montherlant, idee pe care mi am fixat o cu scotch pe peretele alb din faţa ochilor mei matinali.
Ca atare, îţi cer imperios să-mi răspunzi la următoarea întrebare: e adevărat că gheţarul dumitale, cel pe care te găseşti de atâţia ani, scoţându-mă din minţi, cel care se numeşte cum nu se poate mai armonios, Kangerdlugssuaq, se topeşte cu o viteză de 38 de metri pe zi şi cu 14 km pe an? E adevărat că grandiosul a pierdut deja un sfert din înălţimea lui iniţială?
Sunt exagerări? Sunt manipulări ale unor ecologişti panicaţi, cărora mintea le-a luat foc odată cu încălzirea globală? Accept să nu fiu pisălog, dar nu admit să fiu dezinformat într-o problemă care implică viaţa fiului meu
pe un bloc de gheaţă din Groenlanda.
Eşti în stare să mă înţelegi?
Mai ai atâta imaginaţie încât să mă vezi cum am citit ieri noapte, în pat, înainte de a adormi, „Le Monde“-ul în care, pe prima pagină, se titra: „Topirea calotei glaciare a Groenlandei se accelerează într-un ritm neaşteptat şi îngrijorător“…? „Povestea“ continua în pagina 7, la rubrica „Mediu şi ştiinţă“, cu un articol care adăuga în titlul său că „topirea gheţurilor în Groenlanda se accelerează periculos“. Acolo am găsit paragraful despre Kangerdlu-ul dumitale; pleoapele mele s-au închis, păstrând spectacolul „gheţarilor care se prăbuşesc şi se fărâmă într-o multitudine de aisberguri care grăbesc spre Ocean“. (Cu o asemenea frază începea articolul.)
Nu mă face prăpăstios. Acestea nu erau „prăpăstii“, ci blocuri de gheaţă în toată puterea materiei, nu a cuvântului; nu e exclus ca fiul meu, deloc topit de dragul tatălui său, dar prins între ele, să se zbată între viaţă şi moarte, ca o răzbunare a destinului pentru succesul unei cărţi din urmă cu 35 de ani, Un august pe un bloc de gheaţă.
Nu mă face prostănac. Paul Zarifopol îi putea scrie lui Garabet Ibrăileanu – oameni de o inteligenţă maximă, despre care nu ai mai apucat să înveţi la şcoală – ce groază îl prăpădea în clipele când ştia că fiu său e plecat cu otomobilul pe o şosea, şi asta când…? În urmă cu 80 de ani… Nu fi atât de sigur pe ideea ta din ultima scrisoare: „Orice îngrijorare datează…“. Contează cât. Dacă durează de 200-300 de ani e OK!
Iar sunt în flagrant delict de angoasă. Iar am umanismul insomniac. Ţi-o spun deschis: nu mă cenzurez, fiindcă ştiu că nu voi prinde anul 2100, când nivelul mărilor va creşte – mulţumită Groenlandei în curs de topire accelerată – cu 9 până la 88 de centimetri, aproximaţie ce-mi aduce aminte de celebrele cote ale apelor Dunării, care de mic te amuzau şi îmi cereai să te duc la „Drencova care creşte cu 2 centimetri“. Nu te-am dus, dragule, la Drencova, m-a convins maică-ta, inexistentă, să te las să te duci unde şi au înţărcat vikingii iepele, aşa că, te rog, nu mai râde de tatăl tău când citeşte noaptea „Le Monde“, de pe-ntâia până la pagina cu logodne şi decesе (Copyright Editura Polirom).
În perioada 1973-1989, Radu Cosaşu a publicat un ciclu de nuvele, în şase volume, intitulat „Supravieţuiri“ (Editura Cartea Românească) şi inspirat din experienţa sa politică şi literară, pus sub semnul unei consecvente autocritici duse pînă la autoironie. Din 1997, semnează o rubrică săptămînală în „Gazeta Sporturilor“, iar în 2007, a fost distins cu Premiul Naţional pentru Literatură de Uniunea Scriitorilor. La Editura Polirom au mai apărut, printre altele, volumele: „Opere I. Maimuţele personale. Poveşti pentru a-mi îmblînzi iubita. Alţi doi ani pe un bloc de gheaţă“ (2008), „Opere II. O vieţuire cu Stan şi Bran. Sonatine“ (2009), „Opere III. Cinci ani cu Belphegor. Mătuşile din Tel Aviv“ (2009), „Opere VI. Supravieţuirile: 4. Pe vremea cînd nu mă gîndeam la moarte. 5. Gărgăunii“ (2014).
Se încarcă comentariile...
