Împreună cu Gabriel Croitoru şi Horia Mihail am avut curajul anul trecut de a porni şi a crede în succesul acestei acţiuni cu totul inedite pentru România. Se mai întâmplă şi în alte ţări astfel de lucruri, dar în locuri în care satul este mult mai apropiat de oraş ca grad de confort, ca standarde sociale, intelectuale şi culturale.

Anul trecut, curajul de a merge cu o vioară şi un pian electric în localităţi rurale din România a fost, din fericire, proporţional cu satisfacţiile pe care le-au avut atât artiştii, cât şi organizatorii. Nu cred că i-am văzut mai impresionaţi pe Gabriel Croitoru şi Horia Mihail după vreun concert ca după cele susţinute în satele prin care au trecut în turneul din 2012.

Am participat la primele zile ale acestei a doua ediţii a turneului „Vioara lui Enescu la satedoar imaginar şi prin intermediul reportajelor auzite la radio, a fotografiilor sau imaginilor primite prin email care stăteau mărturie despre concertul din comunca Liveni – actualmente George Enescu –, din localitatea natală a lui Enescu, despre cel de seara, de la Botoşani, de la Casa de cultură sau cel din satul Grăniceşti, judeţul Suceava.

Privită prin prisma occidentalului sau a orăşeanului detaşat, atmosfera este ”emoţionantă”. Dar nu în acel sens profund, pe care generaţia românilor care au acum peste 35 de ani îl mai poate percepe făcând apel la amintirile copilăriei, sens legat de nivelul şi deschiderea pentru cultură mult mai prezente atunci în sânul populaţiei rurale.

Conform acestei percepţii din interior, necosmetizată şi fără voalurile comode ale unei pseudo-uitări, realitatea întâlnirii dintre aceşti artişti de nivel internaţional şi concetăţenii lor care trăiesc în mediul rural, a copiilor mai ales, este ca urletul mut din vestitul tablou al lui lui Edvard Munch.

 
Video

Însăşi ideea că unii dintre aceşti oameni nu au văzut în viaţa lor de contemporani ai noştri cum arată în realitate o vioară, sau uimirea pe care o au în faţa actului interpretativ, nemaivorbind de modul în care ar trebui să se comporte pe durata recitalului, ar trebui să ne dea fiori tuturor. Pe de altă parte, tulburătoare este însăşi confruntarea interioară între privirile brusc iluminate şi efuziunile stângace, dar cu atât mai puternice, ale unor oameni care în 2013 nici măcar nu ştiu cum să răsplătească artiştii prin aplauze la sfârşitul lucrării şi demersul nostru, al celor care vremelnic suntem în postura de manageri culturali, trebuind să motivăm permanent necesitatea existenţei culturii însăşi.

Păstrând proporţiile, realizăm că suntem de fapt cu toţii în acelaşi grad de desincronizare faţă de standardele tot mai înalte şi sofisticate ale occidentului.

Gabriel Croitoru şi Horia Mihail, la concertul din comuna George Enescu FOTO Virgil Oprina

Acestor oameni nu le pasă că undeva, la Bucureşti, sau în alt mare oraş al României, o mână de oameni au văzut spectacole venite pe marile scene ale lumii sau că trăim într-o epocă a unor grandioase şi bine puse în lumină proiecte culturale care dispar după ediţia I.

Ei doar simt şi îşi transmit emoţia lor unică şi foarte puternică atunci când au în faţă artişti excepţionali care le cântă cu aceeaşi dăruire pe care o au şi în faţa mai marilor lumii.

Asta ”se vede şi aude” din fotografiile, imaginile video şi reportajele de radio care încearcă să trezească atenţia asupra acestui proiect, care de fapt vrea să demonstreze că se poate face imens cu foarte puţin.

Vioara lui Enescu va continua cu două sate din Ardeal pe 28 octombrie, apoi Sala Radio, pe 1 noiembrie unde şi noi, bucureştenii, ne vom putea bucura de ecourile acestui eveniment şi un ultim sat din apropierea Bucureştiului, pe 4 noiembrie. (FOTO: Virgil Oprina)


Toate turneele Radio România Cultural – Accendo au avut de spus o poveste. Fie că a fost vorba despre Pianul călător, prin care un pian de concert a fost încredinţat de Radio România unui oraş mai mic al ţării, unde lumea avea nevoie de viaţă culturală, fie despre duelul între două viori şi doi violonişti, fie despre un fascinant flaut de aur, fie despre cele trei dive.

Împreună cu Gabriel Croitoru şi Horia Mihail am avut curajul anul trecut de a porni şi a crede în succesul acestei acţiuni cu totul inedite pentru România. Se mai întâmplă şi în alte ţări astfel de lucruri, dar în locuri în care satul este mult mai apropiat de oraş ca grad de confort, ca standarde sociale, intelectuale şi culturale.

Anul trecut, curajul de a merge cu o vioară şi un pian electric în localităţi rurale din România a fost, din fericire, proporţional cu satisfacţiile pe care le-au avut atât artiştii, cât şi organizatorii. Nu cred că i-am văzut mai impresionaţi pe Gabriel Croitoru şi Horia Mihail după vreun concert ca după cele susţinute în satele prin care au trecut în turneul din 2012.