„Revolta” vine de la Timişoara, locul unde a început Revoluţia din decembrie 1989

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 30 de ani după Revoluţia Română, Regal de Balet vine la Timişoara cu o reprezentaţie specială a primului spectacol de balet inspirat după evenimentele din 1989, numit „Revolta”. Acum 30 de ani, pe 16 decembrie 1989, la Timişoara, s-a strigat „Libertate!” şi „Vrem o ţară liberă!”, după mulţi ani de opresiuni. A fost prima scânteie, care a provocat, după mai multe zile de luptă, căderea comunismului în România.

Spectacolul Revolta, în două acte, este semnat de coregrafii Vanda Ştefănescu şi Gigi Căciuleanu, şi îi are printre protagonişti pe actorii Maia Morgenstern şi Ion Caramitru.

Apa caldă, căldura şi curentul electric raţionalizate, cartela de pâine, programul TV de 2 ore, imposibilitatea de a călători – acestea au fost câteva din realităţile României de acum 30 de ani. Pentru prima dată, trăirile şi luptele interioare ale românilor au fost transpuse în paşi de dans, în primul spectacol de balet neoclasic şi contemporan – „Revolta”.

După Bucureşti, spectacolul „Revolta” ajunge la Timişoara, într-o singură reprezentaţie – pe 16 decembrie 1989, începând cu ora 19.30, pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara. Publicul spectator va asista la o altfel de oră de istorie, care va pune faţă în faţă trecutul şi prezentul României.

Spectacolul-eveniment „Revolta” va fi deschis de actorul Ion Caramitru, personaj central al evenimentelor care au dus la căderea regimului comunist. El va deschide acest spectacol cu un discurs rostit în faţa Camerelor Comunelor în Londra anului 1992, la iniţiativa domnului Mark Fisher şi alături de Günther Grass şi Umberto Eco.

Semnată de tânăra coregrafă Vanda Ştefănescu, prima parte a baletului pune sub lumina reflectoarelor Revoluţia Română din 1989, cu toate momentele sale tragice, dar şi cu nota de optimism pentru un viitor mai bun.

„Eram foarte mică în momentul Revoluţiei Române. Unii dintre dansatorii de pe scenă nici nu au fost născuţi atunci. De aceea, am construit povestea revoltei cu ajutorul imaginarului, din spusele părinţilor şi a persoanelor care au trăit acele vremuri. Spectacolul „Revolta” e şi un omagiu adus de tinerii de azi tinerilor care au făcut parte din „generaţia în blugi” şi au luptat pentru libertate şi democraţie”, a spus Vanda Ştefănescu.

„Libertatea” va fi un personaj important în spectacolul „Revolta”. Un drept al omului, spiritul Libertăţii va fi transmis pe scena din Timişoara de actriţa Maia Morgenstern: „Să fii liber înseamnă să respiri mai uşor, să te mişti unde vrei, să gândeşti şi să spui ce vrei. Să fii liber înseamnă să mergi cu capul sus, să ai încredere în tine şi în ţara ta. Sunt emoţionată pentru rolul pe care-l voi face în spectacolul „Revolta” şi abia aştept să mă întâlnesc cu publicul din Timişoara pentru a marca împreună cei 30 de ani de la căderea comunismului”.

În al doilea act - “On the roof” – cunoscutul coregraf Gigi Căciuleanu îi prezintă pe “bufonii” dintr-o societate aflată la 30 de ani de la căderea comunismului, printr-un spectacol ce reuneşte dansul, actoria, muzica, poezia, desenele şi arta vizuală.

Imagine indisponibilă

Biletele pentru spectacolului „Revolta” sunt deja în vânzare pe www.iabilet.ro şi la casa de bilete a Operei Naţionale Române din Timişoara.

Spectacolul-eveniment „Revolta” este organizat de Mihai Alexandru Cacoveanu, prin Asociaţia „Nevoia de Educaţie” (www.nevoiadeeducatie.ro), care dezvoltă mai multe proiecte pentru tinerii României, printre care Bacopedia, BAC TV şi „Pauza de teatru. Spectacol din cărţi”.

Vanda Ştefănescu este coregrafă şi dansatoare, absolventă a Liceului de Coregrafie ”Floria Capsali” din Bucureşti, cu experienţă în tehnica dansului contemporan. Colaborează la nivel internaţional cu Vortice Dance Company din Portugalia. A lucrat cu celebrii Massimo Gerardi (Germania) şi Stadstheater Giessen (Germania), iar în ţară cu Răzvan Mazilu şi Gigi Căciuleanu. Pe marile ecrane, a apărut în filmele: "6,9 pe scara Richter" de Nae Caranfil şi "High Strung Free dance" de Michael Damian. Ca regizor şi coregraf şi-a pus semnătura pe spectacole precum: "BlankOut", „Essence“, „15 Minute de Faimă“, "Luna Tango Concert", "Narcotango România 2015". În prezent este coregraf şi manager de proiecte artistice la Casa de Balet.

Actriţa Maia Morgenstern şi-a făcut debutul în cinematografie în anul 1983, cu filmul „Prea cald pentru luna mai”, in regia Mariei Callas Dinescu. Ceea ce i-a adus faima a fost filmul „Balanţa”, realizat de Lucian Pintilie, cu care a venit şi notorietatea internaţională, obţinând prestigioasa distincţie a Academiei Europene de Film - Premiul Felix. A studiat la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti între 1981 şi 1985, după care a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ între anii 1985 si 1988. După o perioadă în care a jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti, în 2012 devine manager al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti. Dintre filmele sale cele mai importante sunt: „Balanţa”, „Patul lui Procust”, „Patimile lui Hristos”, „Orient Expres”.

Gigi Căciuleanu are o carieră de peste 50 de ani în dansul contemporan de avangardă. După Şcoala Naţională de Coregrafie, studiază la Teatrul Bolshoi din Moscova, iar la începutul anilor ’70 se stabileşte în Franţa şi câştigă primele premii internaţionale. În 1972, la 25 de ani, este angajat la compania Folkwang Ballet din Essen – Germania, iar în 1973 creează, în Franţa, Studioul de Dans Contemporan la Grand Theatre Nancy. Coregrafiile sale intră în repertoriul Operelor din Paris, Lyon şi Avignon, al companiei lui Pina Bausch: Wuppertaler Tanztheater, al Operei din Hamburg, Roma, al Teatrului La Fenice din Veneţia, Welsh National Opera din Cardiff, la SODRE din Montevideo sau la Teatrul Municipal din Sao Paolo. În 1994, se stabileşte la Paris, unde fondează Compania Gigi Căciuleanu.

Spectacolele cultural-educaţionale care fac parte din conceptul Regal de Balet se află la ediţia a 2-a, după o primă ediţie Sold Out în 2018. Ediţia de debut a celebrat Centenarul României prin momente mari de cultură, reunind balerini români şi străini într-un spectacol aplaudat de publicul iubitor de balet. Mai multe detalii despre debutul din 2018 găsiţi pe site-ul www.regaldebalet.ro.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite