Enescu şi Festivalul meu Enescu

Cum în 19 august este ziua lui George Enescu – anul acesta s-au împlinit 132 ani de la naşterea lui, este timpul să vorbesc despre concertele la care voi merge în Festivalul Enescu – acest adevărat simbol cultural al României contemporane, probabil cel mai eficient mod de a-i aduce un omagiu lui Enescu, cel mai important compozitor român şi unul dintre cei mai mari oameni de cultură pe care i-a dat România.

Iubesc Festivalul Enescu: pentru că doar aici avem şansa să ascultăm live, strânse laolaltă şi la noi acasă, orchestre şi artişti despre care doar auzim vorbindu-se altfel şi la care avem acces doar prin înregistrările lor. Pentru mine, Festivalul Enescu înseamnă normalitate: şi mă bucur că în ultimii ani din ce în ce mai mulţi oameni aleg să fie normali, venind la Festivalul Enescu şi ascultând, pur şi simplu, muzică clasică.

10 sunt concerte la care am vrut în mod special să fiu prezentă din ediţia 2013 a Festivalului Enescu (aş fi vrut şi la recitalul lui Radu Lupu, dar nu am mai prins bilete):

1 şi 2 septembrie: Capela de stat din Berlin, dirijor Daniel Barenboim, solist Radu Lupu

Cum să lipseşti de la aşa ceva? Doi titani ai interpretării contemporane, prieteni, pe aceeaşi scenă – Radu Lupu revenind după 9 ani pe  o scenă românească (a mai fost în 2004 la Festivalul artelor). Avem promisiunea a două concerte excepţionale – şi în plus, cei doi sunt şi protagoniştii seriei de discuri care va acompania în septembrie revista Dilema veche, aşa că, da, erau concerte de neratat.

3 septembrie: Orchestra Simfonică din Pittsburgh, dirijor Manfred Honeck, solistă pianista Yuja Wang

Aici sunt multe argumente, unele subiective. În 2010 am ascultat live la Dresda această orchestră americană şi am rămas pur şi simplu fără cuvinte: au sonoritatea aceea specifică dată de o tehnică fără cusur şi trăirea pe filiera rusească (mulţi sunt evrei care au părăsit Rusia sau care provin din părinţi de acolo). Am făcut şi un interviu cu Manfred Honeck (îl puteţi citi şi asculta aici)

Iar apoi am ascultat şi discurile Orchestrei Simfonice din Pittsburgh, conduse de Manfred Honeck şi pot spune cu mâna pe inimă că o versiune mai frumoasă a Simfoniei I de Mahler nu mi-a căzut până acum în mână.

Şi, bineînţeles, am ascultat şi discurile tinerei, dar deja foarte cunoscutei chinezoaice Yuja Wang şi nu am putut să nu remarc tehnica ei deosebită, dar şi sensibilitatea cu care cântă: la 26 ani, Yuja Wang este o supervedetă a pianisticii contemporane. Puteţi să ascultaţi aici discul ei nominalizat anul trecut la premiile Grammy cuprinzând lucrări de Rahmaninov, iar aici, cel mai nou disc al Yujei Wang, lansat în iunie 2013, cu muzica filmului britanic „Summer in february”.

9 septembrie: A infernal comedy cu Wiener Academy şi actorul John Malkovich

Cred că e de la sine de ce am vrut să merg la acest concert (şi atâţia asemenea mie, care înţeleg că şi acum caută în disperare un bilet): muzică clasică şi prezenţa unuia dintre cei mai mari actori de Hollywood sunt, într-adevăr, ceva de neratat.

12 septembrie: Requiemul de Verdi dirijat de Antonio Pappano

Cea mai des cântată lucrare verdiană din anul Verdi (10 octombrie 2013 se împlinesc 200 ani de la naşterea compozitorului) este tocmai acest Requiem: britanicul de origine italiană Antonio Pappano este unul dintre cei mai mari dirijori ai prezentului; iar eu am vrut să-l ascult live, în mod special, pe basul german Rene Pape, pe care-l ştiam dintr-o serie de înregistrări spectaculoase, de exemplu arii de Wagner care pot fi ascultate aici  sau chiar în Requiemul de Verdi, lansat ieri la nivel internaţional, posibil de ascultat aici.

19 septembrie: Vortice Dance Company

Am fost în trecut la câteva spectacole extraordinare de dans contemporan, care m-au emoţionat profund: de exemplu, pe muzica Simfoniei a V-a de Mahler, aşa că am vrut să fiu prezentă şi la unul dintre spectacolele de dans din cadrul actualului festival Enescu.

22 septembrie: Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, dirijor Mariss Jansons, solistă violonista Lisa Batiashvili

Cum să nu mergi să asculţi orchestra care în 2008 era considerată drept cea mai bună din lume (şi cred că mai este şi astăzi), al cărei concertmaistru este românul Liviu Prunaru? Cum să uit senzaţia de magie pe care am trăit-o în urmă cu 4 ani, când aceeaşi Concertgebouw dirijată de Mariss Jansons a ridicat în picioare publicul de la Sala Palatului. În plus, sunt curioasă să văd versiunea lor pentru Rapsodia nr.1 de Enescu (Liviu Prunaru, în iunie, se pregătea pentru un concert cu aceeaşi Rapsodie, şi-mi spunea că vrea să vorbească cu Jansons să mai schimbe ceva la versiunea pe care dirijorul o propunea iniţial). Şi vreau s-o reascult pe georgiana Lisa Batishvili, pe care am mai avut ocazia să o văd live anul trecut la Bonn şi să-i admir puterea şi muzicalitatea; i-am ascultat şi discurile, cel mai recent, cu lucrări de Brahms şi Clara Wieck fiind inclus şi în campania „Votează discul de muzică clasică al anului 2013”.  

23 septembrie: recitalul pianistului Evgheni Kissin

Nu l-am ascultat niciodată live pe Evgheni Kissin, pianistul care uimea lumea în urmă cu 20 ani prin precocitatea sa: să reţinem că la vârsta de 12 ani (acum are 41), cânta şi înregistra concertele de Chopin alături de Filarmonica din Moscova, la 19 ani susţinea primul lui concert sub bagheta lui Herbert von Karajan, iar la 26 ani apărea în primul recital de pian programat vreodată în istoria celebrului festival BBC Proms. În 2009, Kissin primea şi un premiu Grammy, aşa că, da, există toate premisele pentru un recital de excepţie la Ateneul Român.

25 septembrie: Camerata Salzburg, dirijor Louis Langree, solistă violonista Hilary Hahn

Sunt sinceră: acesta este cadoul pe care mi-l fac de ziua mea – s-o ascult live pe violonista mea favorită Hilary Hahn şi să-i iau un autograf şi un interviu după concert. Este prima dată când această violonistă, cea mai bună de pe continentul american, cântă la Bucureşti. Am fost uimită de calitatea excepţională a discurilor ei: concertele de Bach, sonate de Charles Ives, Violin and voice şi de abia aştept în octombrie noul ei disc cu 27 de piese de bis.