De ce nu ascultăm muzică?
0
Cineva mi-a cerut părerea despre cât de mult sau de puţin ascultă muzică clasică tinerii, sau dacă merg mult sau puţin la concerte sau la operă. Nu sunt sociolog şi, drept să spun, nici nu vreau să joc acest rol, într-o ţară în care sociologia electorală este atât de prizată.
Un studiu IRES din 2013 privind discriminarea, în slide-ul care explică eşantionul reprezentativ pe care s-a operat, arată nişte statistici destul de clare. Proporţia de oameni care trec prin Piaţa Eroilor fără să aibă habar ce se petrece în clădirea proiectată de arhitectul Octav Doicescu în capătul peluzei de lângă Splai este de 74%. Cu siguranţă, mult mai mulţi identifică Parcul Operei ca loc de întâlnire al homosexualilor, atâta vreme cât 74% dintre respondenţi cred că persoanele cu orientare sexuală diferită sunt discriminate. Cât despre cei care nu au idee cum arată cupola Ateneului pe dinăuntru, aceştia sunt şi mai mulţi: 76%.
De ce ne-am mira? Încă de pe vremea comunismului, muzica nu se mai predă la liceu. Motivaţia acestei absenţe rămâne neclară, atâta vreme cât n-am văzut vreo petiţie care să ceară Muzica înapoi în licee. Explicaţia cum că vocea adolescenţilor suferă modificări şi împiedică intonarea corectă a unei game ţine doar până la un punct.
Ziarele sunt însă pline de enormităţi pseudoştiinţifice despre cum Mozart poate face vacile să dea lapte mai mult, sau îi face pe sugari mai deştepţi. Sigur, e important pentru un copil să înveţe să cânte. Dar muzica simfonică şi opera nu sunt accesibile uşor unor copii de ciclu primar sau gimnazial. Pentru simplul motiv că geniul unei compoziţii muzicale stă nu atât în frumuseţea unei melodii, ci în capacitatea de a face să vibreze spiritul celui care o ascultă. Cu cât este mai educat, cu atât emoţia poate fi mai profundă.
De vreo trei generaţii, emoţia muzicii nu mai este trasmisă în familie. Fiecare trebuie s-o descopere singur. În condiţiile în care 63% din populaţie citeşte rar cărţi, mi-e greu să cred că audierea muzicii, ca o activitate în sine, pentru a o înţelege şi pentru a te emoţiona, făcând conexiuni cu alte forme de artă, ar putea spera la un viitor bun.
Să nu ne mai plângem atunci de proliferarea prostului gust. Sunt curios care este procentul celor care se simt scandalizaţi de manele. Dar şi de cel al pasionaţilor acestui gen muzical. Ambele tabere suferă tocmai de lipsa educaţiei muzicale. Există şi manele bune, e suficient să-l ascultaţi pe Jordi Savall în muzica Balcanilor. Cât despre „manelişti”, şcoala i-ar putea învăţa uşor că există şi alt fel de muzică pe lumea asta.
Pe când o petiţie? Una cu reale beneficii, mult mai importante pentru societate decât cele pentru denominarea în lei a creditelor în franci elveţieni, sau pentru menţinerea religiilor în şcoli, pentru mărirea alocaţiei copiilor (de la 10 la 45 de EUR) sau pentru clubul Steaua (acestea sunt cele mai semnate petiţii online din 2015).
Faceţi o petiţie pentru muzică în şcoli!
Se încarcă comentariile...
