Au început înscrierile pentru Wallahia Int’l Film Festival, hub cultural internaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Wallahia Int’l Film Festival se va desfăşura între 27 august-2 septembrie
Wallahia Int’l Film Festival se va desfăşura între 27 august-2 septembrie

Au început pregătirile pentru a doua ediţie a Wallahia Int’l Film Festival care se va desfăşura în perioada 27 august - 2 septembrie 2020, în Bucureşti. Peste 50 de proiecte din 21 de ţări, printre care SUA, Canada, Israel, Marea Britanie, Australia, Belgia, Franţa, Germania, Grecia, Africa de Sud, dar şi Romania, s-au înscris pentru a concura în una dintre cele 16 secţiuni ale competiţiei oficiale.

În perioada festivalului Wallahia Int'l Film Festival, se vor organiza workshpuri, mese rotunde şi paneluri cu participarea unor importanţi laureaţi ai primei ediţii. „Regizoare în rezidenţă” a fost desemnată Gabrielle Rosson, câştigătoare a premiului de film studenţesc pentru „Get up eight” (SUA, 2019), iar „Scenarist în rezidenţă”, Diego Trovarelli, câştigătorul concursului de scenarii de scurt metraj (neprodus) cu „The confession” (Italia). Regizorii Tanya Linette Smith şi James Ersted, câştigători ai premiilor Best Short Drama şi Jury Award Short Screenplay, pentru „Becoming Bethany Rhodes” (SUA, 2019), au acceptat provocarea de a participa în programul „Un cer, multe stele” care are ca scop dezvoltarea de proiecte culturale pentru o audienţă internaţională.

Câştigătoarea premiului Cea mai bună actriţă promo video, Genevieve Maria Rosalin (Indonezia), vorbitoare a 5 limbi străine, a fost numită „Brand Ambassador”. Wallachia Int’l Film Festival este un eveniment cultural independent non-profit, sub înaltul patronaj spiritual al voievodului Vlad Ţepes care este organizat de agenţiile Wiz şi Inovativ Media, cu sprijinul partenerilor Hype Media, 3dlpro, Tudor Communication, Remax Impact, Medfarm Trading, Cinefan, cu obiectivul de a deveni rapid un important hub creativ internaţional şi de a promova, la nivel global, România culturală.


În cele 11 săptămâni de înscriere de la prima ediţie, festivalul a primit peste 250 de proiecte din 45 de ţări de pe şase continente: filme - scurte, medii şi lungi, inclusiv studenţeşti -, videoclipuri muzicale, video-uri publicitare, trailere, dar şi scenarii - scurte, medii, lungi, WEB/TV -, precum şi suite fotografice.

Wallachia documentar


Filmele şi video-urile selecţionate, care au intrat în competiţia oficială, în număr de peste 130, au fost proiectate în 6 nopţi consecutive în 2 locaţii, Londohome şi Phill, în 3 spaţii distincte, şi au concurat, împreună cu 24 de scenarii şi 3 suite fotografice, pentru premii totale în valoare de 1.431 USD, (1431 fiind anul naşterii lui Vlad Ţepeş). Cu această ocazie, au fost stabilite 3 premiere mondiale în prezenţa a doi invitaţi străini, regizori din Spania, respectiv Tomás Pérez Torrella şi Miguel Angel Cano Santizo. Accesul publicului, în mare majoritate tânăr, la acest veritabil maraton vizual a fost liber în Londohome şi pe bază de invitaţie la Phill, băuturile şi gustările oferite completând atmosfera de sărbătoare, sloganul nostru fiind: Just think cinétopia!
Juriul internaţional a fost format din Lorena Manolică, Festival Manager, Matei Alexandru Mocanu, regizor de film multipremiat, Silviu Bratosin, General Manager 3dlpro, Ionuţ Povară, General Manager Kloo Communication, şi preşedintele juriului, lect. univ. dr. Tudor Voican, de la UNATC „I.L. Caragiale”, scenarist şi producător recunoscut internaţional pentru „Binecuvântată fii, închisoare”, „Marilena de la P7”, „California dreamin’”, „Medalia de onoare”, „Periferic”, „Carmen”.

Marii câştigători ai primei ediţii a festivalului sunt „The Very Last Day” (Taiwan, 2018), de Cedric Jouarie - Vlad The Impaler Trophy (500 USD), „Ojáncana” (Spania, 2019), de Tomás Pérez Torrella - Crown of WALLACHIA pentru Cel mai bun regizor (150 USD) - Premieră Mondială, „Hebron, narrative warfare” (Spania, 2019), de Miguel Angel Cano Santizo - Cel mai bun lungmetraj (111 USD) - Premieră Mondială, „Cuerpos de sal” (Mexic, 2019), de Atonatiuh Bracho şi Damián Comas - Cel mai bun scurtmetraj (100 USD) - Premieră Mondială, „Kingspin” (Canada, 2016) de Kasey Lum - Cel mai bun mediu metraj (100 USD), „M.A.M.O.N. Monitor against Mexicans over nationwide” (Mexic/Uruguay, 2016), de Alejandro Damiani - Marele Premiu al Publicului (150 USD) şi „TLT: The Last Tango” (SUA), de Stefanja Orlowska - Eagle of Wallahia (120 USD, servicii) pentru Cel mai bun scenariu de lung metraj (neprodus).
Wallachia Int’l Film Festival este partener Gold al website-ului FilmFreeway, unde media review-urilor de la participanţii la Festival atinge practic pragul maxim de 5 stele, având, ca parteneri externi distribuitori, festivaluri sau agenţi de festivaluri din Rusia, Spania, Venezuela Italia şi România.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite