west ham - ultimele știri
Vicecampioana României și-a luat adio de la acest sezon de cupele europene cu încă o prestație dezolantă.
Pe „London Stadium“, timp de 64 de minute, românii au fost la putere. Apoi, totul s-a năruit cu un fluier al arbitrului.
Antrenorul roș-albaștrilor, Nicolae Dică, a declarat la finalul partidei cu West Ham că echipa sa a făcut un meci bun și a reușit să se ridice la nivelul adversarilor, mult mai bine cotați.
FCSB are motive să fie revoltată: a scăpat un rezultat uriaș printre degete și din cauza arbitrajului.
Fostul monarh a încercat să fie discret în privința preferințelor sale pentru a rămâne imparțial, în ochii publicului.
O veste tragică a zguduit Martea Britanie, cu doar câteva ore înaintea meciului din Conference League.
Publicaţia The Sun a prezentat, marţi dimineaţă, un videoclip în care apare fundaşul francez al lui West Ham, Kurt Zouma (27 de ani), lovindu-şi pisica.
Din cauza pandemiei de coronavirus, fanii nu au voie să intre încă pe arenele din Anglie, dar pot viziona meciurile la cinematograf.
De patru ani, Gabi Dumitru, fost fotbalist la FC Argeş, Dinamo şi Rapid, a creat o academie de fotbal la Londra numai pentru copii şi juniori români. De la şapte copii în 2014, a ajuns acum la 150 de copii în Eagles Football Academy, iar performanţel...
Primul incident a avut loc după ce Burnley a deschis scorul în minutul 66, când un fan a încercat să se îndrepte către căpitanul gazdelor, Mark Noble.
Everton a trecut cu 4-0 de West Ham, într-un meci în care a strălucit „veteranul“ Wayne Rooney. Atacantul a marcat un gol din propria jumătate.
Oficialii grupării engleze West Ham United au confirmat, duminică, pe site-ul oficial al clubului, cedarea mijlocaşului Dmitri Payet la echipa franceză Olympique Marseille.
Un fan a fost bătut în tribună de alt suporter, joi seară, în timpul meciului dintre echipele West Ham United şi Astra Giurgiu, iar Daily Mail scrie să este posibil ca persoana agresată să fi fost un susţinător al campioanei României.
Formaţia giurgiuveană a eliminat din Europa un adversar mult mai bine cotat, venit din Premier League, iar asta pentru al doilea sezon consecutiv.
În România, respectul între combatante e de domeniul SF, mai ales când vorbim de Liga I. În Liga Europa, nivelul e la ani-lumină distanţă de ce se petrece în campionatul românesc.
Campioana României a reuşit un rezultat magnific: a eliminat o formaţie din Premier League. Un tip excentric, tehnicianul Astrei, pur şi simplu, a înnebunit de bucurie, a pupat gazonul după fluierul de final şi a făcut spectacol la întâlnirea cu ziar...
Digi Sport, Sport.ro şi Dolce Sport au, zilnic, emisiuni care durează ore în şir şi în care, de multe ori, e dezbătut nimicul. Joi seara, fotbalul românesc a bifat cel mai important rezultat din ultima perioadă: o echipă de Liga I a eliminat-o pe una...
După ce niciun post românesc nu s-a arătat interesat de transmisia meciului care poate trimite formaţia giurgiuveană în grupele Ligii Europa, un canal internaţional a cumpărat drepturile.
Echipele româneşti nu ştiu să-şi gestioneze succesul şi, de aceea, aproape mereu, pentru o formaţie care a avut un sezon excelent urmează unul dezolant. Ultimul exemplu e Astra.
Astra îşi joacă astăzi ultima şansă de accedere în grupele unei competiţii continentale. Meciul dintre campioană şi West Ham United, din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa, se va disputa astăzi, de la ora 21.15 (Digi Sport), returul fiind progr...
Odată cu terminarea Campionatului European, piaţa transferurilor va înregistra foarte multe tranzacţii spectaculoase.
Un caz mai puţin întâlnit, de violenţă domestică, îl are în prim plan pe un fotbalist de naţională care şi-a chinuit soţia pentru că n-a vrut să facă sex cu el.
Antrenorul s-a dezlănţuit, în stilul său caracteristic, după ce elevii săi au izbutit o mare surpriză în turul III preliminar al Ligii Europa.
Giurgiuvenii au o obţinut o calificare neobişnuită pentru fotbalul românesc. Erau conduşi cu 2-0, în minutul 70 al meciului tur de la Londra, apoi au realizat o revenire de poveste, iar joi şi-au completat opera de artă.
Astra şi West Ham se vor întâlni, joi (ora 21.00, Digi Sport), în manşa secundă din turul III preliminar al Ligii Europa. Chiar dacă românii au prima şansă de calificare, englezii lasă impresia că nici nu sunt preocupaţi de acest meci.
Astra Giurgiu e la un meci de o performanţă uriaşă: eliminarea celor de la West Ham United în turul III preliminar al Ligii Europa. Înaintea returului de joi (ora 21.00, Digi Sport 1), tehnicianul românilor a avut un discurs spectaculos.
Englezii desconsideră echipa lui Şumudică: ce decizie a luat West Ham în privinţa returului cu Astra
Fotbalul englez la nivel de cluburi are un bilanţ zdrobitor în confruntările cu echipele româneşti, ceea ce a contribuit, probabil, la hotărârea tehnicianului „ciocănarilor“.
Condusă cu 2-0 de West Ham United, Astra a reuşit să egaleze şi are acum o şansă mare la calificarea în play-off-ul Ligii Europa.
Vlad Chiricheş a evoluat sâmbătă 60 de minute în derby-ul londonez cu West Ham, din deplasare, dar Spurs s-a înclinat cu 0-2 şi ar putea rata calificarea în sezonul următor al Ligii Europa.
Partida tur din semifinalele Cupei Ligii Angliei dintre Manchester City şi West Ham United a reprezentat un prilej excelent pentru "cetăţeni" de a demonstra încă o dată că au cea mai prolifică şi eficientă ofensivă a echipelor din Anglia.
Getafe a pierdut la scor de neprezentare primul meci din 2014, contra Sevillei, partidă în care Ciprian Marica a intrat în repriza secundă. În schimb, în Cupa Angliei, West Ham, echipa la care joacă Răzvan Raţ, a fost umilită de Nottingham.
Vlad Chiricheş a fost titular astăzi în ultimul meci al etapei a 20-a din Premier League, în derby-ul cu United. Deşi echipa sa a câştigat cu 2-1, românul n-a impresionat, ba chiar a greşit la câteva faze. Tot în prima zi a noului an, Raţ a evoluat ş...
„Bomba“ zilei de duminică, în prima ligă din Anglia, a fost succesul lui West Ham, scor 3-0, în derby-ul londonez cu Tottenham, de pe „White Hart Lane“.
Internaţionalul român Răzvan Raţ (32 de ani) a debutat duminică în prima ligă engleză, în tricoul lui West Ham, în egalul fără goluri cu Southampton, din deplasare....
Liber de contract după despărţirea în această vară de Schalke, Ciprian Marica a fost foarte aproape de a semna cu West Ham. Coechipier cu Raţ a ajuns însă un vârf croat, fost la Fulham.
După zece ani petrecuţi la Şahtior Doneţk, Răzvan Raţ a devenit jucătorul lui West Ham pentru următoarele trei sezoane....
Cu patru zile înainte de a împlini 32 de ani, fundaşul stânga a semnat ceea ce va fi, aproape sigur, ultimul mare contract dintr-o carieră în care a cucerit 15 trofee cu Şahtior Doneţk. „Adevărul“ dezvăluie pe ce loc se clasează Raţ, în top-ul celor ...
E cert! Răzvan Raţ pleacă de la Şahtior Doneţk după zece ani petrecuţi la echipa ucraineană, zece ani plini de trofee şi bani.
După zece ani petrecuţi la Şahtior Doneţk, Răzvan Raţ se va despărţi peste două luni de echipa ucraineană, care i-a făcut o propunere de prelungire a contractului cu un salariu mult mai mic.
Fanii lui West Ham United le-au strigat celor de la Tottenham „Adolf Hitler vine după voi”, stârnind reacţii dure în Anglia....
În urmă cu puțin timp, FC Liverpool l-a împrumutat pentru un sezon, la West Ham United, pe Andy Carroll. Iată, însă, că lucrurile s-au mai schimbat de atunci, iar "cormoranii" se gândesc deja să-l aducă înapoi!
Gazdă a Jocurilor Olimpice de anul viitor, Londra vrea să-şi amortizeze costurile prin organizarea şi altor competiţii importante în anii ce vin. Cum situaţia Stadionului Olimpic a devenit neclară, candidatura capitalei Regatului Unit la găzduirea CM...
Cluburile engleze de fotbal West Ham United și Tottenham Hotspur sunt singurele candidate la organizarea meciurilor din cadrul turneului olimpic din 2012.
Fotbalistul spaniol de origine sârbă, Bojan Krkici, are oferte de la cluburile engleze West Ham United şi Chelsea, chiar dacă FC Barcelona nu pare dispusă să-l cedeze prea uşor.
Fundaşul englez Matthew Upson de la West Ham este dorit de formaţia Sunderland care este dispusă să plătească 8,5 milioane de euro!...
Deşi a scăpat cu greu de retrogradare în sezonul trecut, echipa negleză West Ham United are ambiţii mari în sezonul viitor din Premier League.
Echipa de fotbal din prima ligă engleză, Wst Ham United, are planuri mari în sezonul viitor, deşi anul acesta de-abia a scăpat de retrogradare.