proprietate - ultimele știri
Taxele şi impozitele pe proprietăţi (imobile şi terenuri), colectate şi utilizate de autorităţile locale, vor creşte în 2025, după intrarea în vigoare a prevederilor stabilite prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 16/2022, potrivit unei analize EY România.
Unul din trei români din mediul urban locuieşte cu chirie sau împarte o locuinţă pe care nu o deţine în proprietate, dar interesul pentru achiziţionarea unei proprietăţi rămâne în continuare ridicat.
Costurile tot mai ridicate ale împrumuturilor îi determină pe români să prefere tot mai des chiria în locul proprietății, așa cum se întâmplă în Europa de Vest sau în Statele Unite ale Americii
Situată în statul american Connecticut, proprietatea de 20 de hectare a devenit cea mai scumpă tranzacție înregistrată în acest stat și una dintre cele mai mari din SUA.
Regele Charles al III-lea renunță la una dintre casele sale din Țara Galilor, informează surse regale, citate de publicațiile The Telegraph și The Guardian. Aceasta se află în lanțul muntos Brecon Beacons, în sudul Țării Galilor.
După 7 ani de procese, o clădire-simbol a Brașovului se întoare în proprietatea statului. Societatea Aro Palace, care a deținut din 1990 Cetățuia Brașovului, a anunțat că va preda clădirea statului român.
Evaluatori, despre modificarea impozitelor pe clădiri: Folosirea grilei notariale va duce la blocaje
Evaluatorii autorizaţi afiliaţi ANEVAR spun că modificările care vor să fie aduse de Coaliţia de guvernare asupra modului de impozitare a clădirilor, în speţă folosirea valorilor cuprinse în grilele notariale, ar putea duce la blocaje.
Având la îndemână o hotărâre de consiliu local mai veche, care prevede majorarea impozitelor pe clădiri şi terenuri neîngrijite cu până la 500%, primarul din Focşani, Cristi Misăilă, s-a gândit că ar putea aduce astfel mai mulţi bani la buget.
25 de poliţişti din Sibiu, de la Biroul Drumuri Naţionale şi Drumuri Europene, au intrat în 2019 în vizorul procurorilor pentru diverse acte de corupţie.
Direcţia Silvică Vrancea administrează 50,135 mii ha păduri proprietatea publică a statului şi asigură servicii silvice pentru circa 17 mii ha de păduri aflate în alte forme de proprietate.
Aurel Şelaru are de dat explicaţii în faţa oamenilor legii cu privire la declaraţiile date, anul trecut, pe propria răspundere, când încă nu era ales local.
Clădirea de pe strada Republicii care este folosită ca sediu PSD de cel puţin 25 de ani se află în proprietatea Consiliului Judeţean.
Un incendiu care a mistuit acoperişul unei imobil de mari dimensiuni de pe proprietatea deputatului ex-PSD Dan Ciocan a izbucnit în dimineaţa zilei de luni, 7 decembrie 2020.
Economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, consideră că va fi necesară şi "o anumită creştere a ratelor de impozitare", în condiţiile în care, de exemplu, impozitul pe proprietate, în România, este printre cele mai mici din...
Este vorba de clădirea fostului consulat al Italiei, din Galaţi. Retrocedată statului italian acum câţiva ani, clădirea se degradează în continuare, după ce decenii de-a rândul a fost „chinuită” de chiriaşii primăriei fără pic de respect faţă de prop...
Un scandal ”condimentat” cu lovituri de bâtă, pietre şi ameninţări cu moartea s-a derulat în ziua de Crăciun, la Arieşeni, comuna turistică din Apuseni. Doi tineri şi prietenele lor, care se plimbau cu ATV-ul, susţin că au fost atacaţi de mai multe p...
Conacul familiei Pillat din Miorcani, judeţul Botoşani, donat statului român pentru a deveni centru cultural, este de ani buni în stare vizibilă de degradare. Ploaia pătrunde prin acoperiş, găuri uriaşe s-au ivit în tavane. Pe un perete scorojit, se ...
Activitatea cimitirelor era reglementată, în secolul trecut, mai bine ca în ziua de astăzi, iar regulamentele interne erau literă de lege.
70.000 de euro şi daune morale de 15.000 de euro sunt sumele pe care urmează să le plătească CNAIR şi Ministerul Finanţelor către o familie din Alba Iulia afectată grav de construirea Autostrăzii Sebeş - Turda.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a achitat definitiv un ex-primar din România care a fost acuzat că a împroprietărit cu acte false o obşte de moşneni cu o vastă pădure aparţinând statului, în valoare de 5 milioane de euro. Printr-un recurs în casa...
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut marţi, în timpul unei discuţii cu publicul festivalului One World Romania, că proprietatea rămâne un drept care trebuie garantat de stat şi a spus că refuză abordări „de tip iliescian” potrivit cărora este „un m...
Oana Bogdan, membru în Consiliul Naţional al PLUS, a pledat, într-un comentariu pe Facebook, pentru renunţarea la dreptul la proprietate. „Cred că am fi oameni mult mai buni dacă, în calitate de descendenţi ai vânătorilor şi culegătorilor, nu am avea...
Trei mituri foarte răspândite în lumea contemporană – care sunt străine cu totul străine de perspectiva creştină....
Afaceristul oltean Marin Buliteanu a fost, sâmbătă, 13 octombrie 2018, victima unor indivizi mascaţi care l-au atacat pe proprietatea acestuia de la Slătioara, plecând ulterior cu maşina omului de afaceri.
Un proiect inedit de reîmprospătare demografică dă roade în comuna botoşăneană Conceşti, după ce autorităţile locale au oferit case tuturor celor care vor să se mute în comună. Populaţia şcolară a crescut cu peste 50% în numai doi ani.
Cele mai mari creşteri de impozite locale le vor resimţi proprietarii de garaje, care în 2018 vor plăti cu 120% mai mult pentru fiecare metru pătrat de construcţie. Cresc şi impozitele de clădiri, dar şi taxa pentru colectarea gunoiului menajer.
UPDATE Cultură de cannabis în Olt. Un fost manager din Bucureşti a fost reţinut de procurorii DIICOT
Procurorii DIICOT Olt au descins joi-dimineaţă într-o localitate din Olt, efectuând percheziţii la o adresă unde aveau informaţii că se cultivă cânepă indiană. Un tânăr a fost reţinut şi urmează să fie prezentat judecătorului cu propunerea de arestar...
Un imobil în construcţie a fost cuprins de flăcări în această după-amiază, incendiul propagându-se de la vegetaţia uscată aprinsă. Pompierii s-au luptat mai mult de două ore cu flăcările.
Scandalurile între vecini, care pornesc de la banalul loc de parcare din faţa casei sau de la o fereastră care nu oferă suficient de multă intimitate, ar putea fi rezolvate doar printr-o discuţie amiabilă pornind de la litera legii. Important de ştiu...
Boierii Manu au fost disciplinaţi, fermi şi, deseori, riguroşi. Generalul Gheorghe Manu, de pildă, a absolvit Şcoala Militară din Berlin, s-a războit pentru independenţa Principatelor Unite şi, în cele din urmă, a biruit. Iar nepotul lui, fizicianul ...
Printre cele şase imobile scoase la licitaţie se află şi sediul fostului Consulat italian de la Galaţi, o clădire cu un farmec aparte a cărei poveste o vom depăna în articolul de faţă, cu ajutorul lui Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei pent...
Scandalul pieţei din Baia Mare continuă de această dată cu propunerea de demolare a meselor de ciment, amplasate pe terenul primăriei, dar aflate în posesia societăţii Piaţa Aliment SA. Firma este aceeaşi cu care primăria se luptă de ani de zile pent...
Joi, 10 noiembrie, de la ora 19.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană - MNAC (Palatul Parlamentului) se vor deschide publicului şapte noi expoziţii în prezenţa Excelenţei Sale, domnul Werner Hans Lauk, ambasadorul Germaniei la Bucureşti. Printr...
Ratonul pare fi un animal de companie adorabil. Totuşi, pentru un bărbat din Statele Unite, „vizita” ilustrului animal a avut un final neaşteptat. Deşi a încercat să gonească oaspetele nedorit, omul a fost atacat cu ferocitate de micuţul animal....
Somat din diverse locuri, premierul Cioloş anunţă că vrea să modifice legislaţia privind vînzarea terenurilor agricole, pentru a îngreuna şi mai mult înstrăinarea acestora către ”străini”. De asemenea, a fost adoptată o lege conform căreia supermarke...
Creşterea cu 15% a veniturilor şi scăderea cu 3% a preţurilor din ultimul an au determinat populaţia să-şi diversifice cheltuielile, orientându-se către dotarea locuinţei şi completarea garderobei. Presiunea fiscală pe bugetele familiilor a crescut î...
Veniturile totale ale gospodăriilor din România au crescut în primul trimestru al acestui an cu 15,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, până la 2.969 de lei (circa 660 de euro), arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS...
Ministerul Finanţelor va publica în următoarele zile, spre dezbatere publică, proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care cei care apelează la legea dării în plată să fie scutiţi de impozitul asupra transferului proprietăţii, actul normativ urmând să...
Drumul care face legătura între Calea Munteniei (E 85) şi proprietăţile riverane laturii de nord a unităţii militare 01333 Focşani a fost închis azi.
Cheltuielile medii ale populaţiei au avut, în 2015, o pondere de doar 87,5% în totalul veniturilor, după ce în 2014 şi în anii anteriori aceste costuri reprezentau mai mult de 90%, arată datele raportate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS...
Veniturile medii lunare ale unei persoane din România au crescut în 2015 cu 7,8% faţă de 2014, până la 1.011 lei, în timp ce cheltuielile au avansat într-un ritm mai temperat, de 4% până la 885 de lei, potrivit datelor publicate luni de Institutul Na...
Cheltuielile medii ale unei gospodării din România au fost cu circa 300 de lei în comparaţie cu veniturile medii obţinute, pe trimestrul IV din 2015, transmite Institutul Naţional de Statistică....
Europenii sunt destul de exigenţi la achiziţia unei locuinţe, însă nu sunt dispuşi să cheltuie foarte mult chiar dacă vor să beneficieze de cât mai mult spaţiu, arată un studiu al companiei Re/Max, unul din principalii jucători din real-estate....
Piaţa imobiliară tinde să-şi menţină creşterile de anul trecut, iar jucătorii din acest sector au mai multe variante de oferte pentru cei care vor să-şi cumpere o locuinţă....
Legea privind darea în plată continuă să încingă spiritele între Banca Naţională şi băncile comerciale, pe de-o parte, şi parlamentari şi clienţii băncilor, pe de altă parte. Banca Naţională i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să trimită legea „da...
Familia primarului de Orhei deţine în proprietate hectare de pădure în Codreii Orheiului, iar Ilan Shor să ridice un complex rezidenţial de lux cu suprafaţa de 20 mii de metri pătraţi pe ruinele unei baze de odihnă sovietice, se arată într-o investig...
Cu sute de ani în urmă, ”măsurătorile topografice” presupuneau o simplă informaţie păstrată din tată-n fiu, privind locul unde se află delimitarea dintre proprietăţi sau ”mejda dintre hotare”....
Zeci de insule private din Grecia au fost scoase la vânzare. Potrivit unui agent imobiliar, vânzărarea unor asemenea insule va lua avânt în următorii ani. Preţurile sunt variate, însă unele dintre cele mai ieftine insule pot fi achiziţionate cu un pr...
Un cioban din Botoşani a fost adus în stare gravă la spital. Acesta a fost bătut de un grup de săteni, furioşi că acesta trecuse cu turma de oi peste fâneţele lor. Ciobanul a fost lovit cu sălbăticie, cu pari şi pumni.
Retrocedarea imobilelor expropriate şi abuzurile din jurul acestei proceduri sunt încă teme pe agenda zilnică a românilor. De ce este atât de anevoiasă această operaţiune şi, mai ales, cum pot fi împiedicate abuzurile? Am răspuns la aceste întrebări ...
Bellina Fernanda Schertzer a câştigat definitiv şi irevocabil două procese care vizează acordarea de despăgubiri pentru imobilele proprietate naţionalizate de regimul comunist. Deşi dosarele au fost câştigate definitiv pe 29 ianuarie, respectiv 15 o...
Proiectele Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală vor fi terminate până la 15 februarie, după care vor fi puse în dezbatere publică, iar la 15 martie vor fi trimise în Parlament, spre dezbatere şi adoptare, a declarat premierul Victor Ponta.
Investitorii şi companiile din România trebuie să se obişnuiască cu ideea că taxele şi impozitele din România sunt mult mai mici decât cele din Europa de Vest şi că acestea vor creşte în continuare, până la atingerea nivelurilor occidentale, dacă vre...
Mark Zuckerberg a cumpărat recent o parte din insula Kauai, din arhipelagul Hawaii, unde va construi un resort pentru familie. Fondatorul celei mai mari reţele de socializare a plătit peste 100 de milioane de dolari pentru noua proprietate....
O cerere de retrocedare pentru 50 de hectare de teren în comuna Orbeni a fost blocată anul acesta la Judecătorie, de Primăria Bacău, care refuză să-i pună în posesie pe urmaşii familiei Lactanţiu Apostol, pe terenurile care aparţin Asociaţiei Pomicol...
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), cunoscută atâtor români nemulţumiţi de justiţia din ţară, a împlinit în aceste zile 20 de ani de existenţă.
Comisia Naţională de Integritate (CNI) a transmis primele 5.000 de declaraţii cu privire la venituri şi proprietate şi de interese personale prestatorului de servicii pentru procesare şi digitizare, anunţă instituţia....
Oprah Winfrey a fost dată în judecată de un profesor de fizică nucleară, care o acuză pe realizatoarea de televiziune că, prin construirea unui gard pe o proprietate achiziţionată de curând, i-a privat pe localnici de accesul la drumurile publice....