locuri de parcare - ultimele știri
O cunoscută platformă de imobiliare a realizat o analiză privind orașele și cartierele în care românii găsesc cu ușurință locuri de parcare.
Un scandal în care au fost implicate 12 persoane a avut loc duminică seară, în parcarea unui complex din Sectorul 1 al Bucureștiului. Trei persoane care au suferit leziuni au fost duse la spital, potrivit Agerpres.
Iohannis a promulgat Legea care instituie obligativitatea instituțiilor publice și unităților comerciale să asigure locuri de parcare și prioritate la casierii pentru femeile gravide sau persoanele însoțite de copii cu vârste de până la 5 ani.
Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a anunţat marţi că săptămâna aceasta vor fi marcate 200 de locuri noi de parcare pe cinci străzi din zona Dorobanți.
Ieşenii vor avea o parcare supraterană în cartierul Alexandru cel Bun, costurile acesteia ridicându-se la aproximativ 10 milioane de euro. Consiliul Local va dezbate, la finalul săptămânii curente, studiul de fezabilitate a investiţiei.
Locurile de parcare sunt închiriate de la Administrația Domeniului Public iar valabilitatea contractului de închiriere a locului de parcare de reședință va fi prelungit de drept dacă achită integral taxa până la 31 martie.
Nicușor Dan a vorbit joi seară despre „revoluția parcărilor” și a menționat că vrea ca într-un an să marcheze tot centrul Capitalei, astfel încât să nu mai existe niciun loc fără plată.
Conducătorii auto riscă sancţiuni de 200 de lei pe zi şi blocarea autovehiculelor, începând de mâine, dacă folosesc parcările gestionate de Primăria Capitalei şi nu achită tarifele aferente. Măsura a fost amânată cu o zi. Tariful se va achita doar pe...
Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, a anunţat că, începând din 16 august, niciun angajat al municipalităţii nu va mai avea loc de parcare rezervat pe străzile din jur. Aceste locuri vor fi cu plată şi vor putea fi folosite de oricine.
Primăria Sectorului 6 a început distribuirea codurilor QR pentru beneficiarii locurilor de parcare. Plicurile vor ajunge în cutiile poştale ale destinatarilor, peste 43.000. în plic se va regăsi şi un ecuson ce trebuie lipit pe parbriz şi o scrisoare...
Percheziţii la un dezvoltator imobiliar care a fraudat bugetul local al Capitalei cu 180.000 de euro
Anchetatorii fac, marţi, percheziţii în Bucureşti într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi fals intelectual. Este vizat un dezvoltator imobiliar care a prezentat la recepţia lucrărilor mai multe locuri de parcare decât ce...
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a provocat o dezbatere în mediul online, după ce a oferit un răspuns pe pagina personală de Facebook. Ciucu a i-a îndemnat pe cetăţeni să îşi găsească un loc de parcare înainte de a-şi achiziţiona o maşină. Edilu...
Operaţiunea de demolare a garajelor din Cluj-Napoca a scos la iveală multe ciudăţenii ale locuitorilor oraşului. Zilele trecute, ştacheta a fost ridicată: muncitorii au descoperit un strung de câteva tone în garajul unul clujean din cartierul Mănăştu...
Călărăşenii care doresc să obţină un loc de parcare de domiciliu se pot adresa Primăriei în perioada 01-15 noiembrie. Autorităţile locale au publicat lista locurilor libere.
Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, a anunţat miercuri că îşi menţine decizia privind tarifarea pe oră a locurilor de parcare de pe marile bulevarde. Astfel, de luni, 23 august, parcarea pe bulevardele sectorului vor trebui plătită pe oră cu o sumă...
Primăria Călăraşi atribuie miercuri, 26 iulie, noi locuri de parcare de domiciliu. Solicitanţii (soţ, soţie, fiu, fiică cu documente doveditoare sau împuternicire a solicitantului) care au fost declaraţi eligibili sunt invitaţi să participe la proce...
Locurile de parcare s-au scumpit treptat în ultimii ani pe măsură ce şi preţurile terenurilor şi al construcţiilor au crescut, iar dacă în 2015-2016 puteau fi cumpărate „la pachet“ cu apartamentul cu TVA de 5%, dacă sunt cumpărate ulterior clientul a...
Începând cu data de 1 iulie 2021, la Compartimentul Transport Public Local din cadrul Primăriei Municipiului Călăraşi se pot depune documentele în vederea obţinerii unui loc de parcare de domiciliu, pentru locurile rămase libere.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat sâmbătă că intenţionează să ridice cele 50.000-60.000 de maşini abandonate în Bucureşti. Primarul ales a precizat că nu susţine penalizarea conducătorilor auto până nu vor fi create suficiente lo...
Posesorii de autovehicule cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone si cel mult 8+1 locuri, cu excepţia autovehiculele ale căror dimensiuni depăşesc suprafaţa unui loc de parcare, 12,5 mp (2,5x5m) pentru parcările marcate perpendicular şi în spic...
Primăria Călăraşi a realizat programarea cetăţenilor care au solicitat un loc de parcare. Persoanele declarate eligibile sunt aşteptate la sediul instituţiei, pe platoul de la demisol (din vecinătatea BCR).
Locurile de parcare de domiciliu pentru persoanele care au depus cerere şi documentaţia aferentă, în perioada 18 mai – 02 iunie 2020, vor fi atribuite telefonic, de comun acord cu solicitanţii, în perioada 24.06.2020 – 30.06.2020, ca urmare a prelung...
Primăria Municipiului Călăraşi a anunţat că 166 noi locuri de parcare de domiciliu vor fi scoase spre atribuire în următoarea perioadă.
Solicitanţii unui loc de parcare (soţ, soţie, fiu, fiică cu documente doveditoare sau împuternicitullegal al solicitantului) care au fost declaraţi eligibili sunt invitaţi la sediul Primăriei Municipiului Călăraşi pentru atribuirea/licitaţia unui loc...
Între 15 şi 29 noiembrie, Compartimentul Transport Local din cadrul Primăriei Municipiului Călăraşi aşteaptă cereri pentru atribuirea de locuri de parcare de reşedinţă. Este vorba despre repartizarea a 319 locuri de parcare.
Joi, 7 noiembrie, va fi organizată o nouă sesiune de atribuire a locurilor de parcare rămase neocupate, aferente blocurilor situate în zonele Orăşelul Copiilor- str. Nisipuri- Aleea Rondă- str. Vânători- Stadionul Municipal, str. Cosminului- Baia Com...
Un număr de 117 locuri de parcare au fost create şi marcate de către Serviciul Public Pavaje Spaţii Verzi din subordinea Primîriei Municipiului Călăraşi, în ultimele luni. Acestea se regăsesc în zona blocurilor J18, I11, I12 şi B8.
Anunţul a fost făcut chiar de către primarul Ionuţ Pucheanu, care a precizat că proprietarii au fost deja notificaţi că li s-au reziliat contractele de închiriere şi că trebuie să readucă terenul la starea iniţială.
În perioada 17.04 - 25.04.2019 şi 06.05 - 19.05.2019, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică şi Biroului Rutier Brăila au organizat o acţiune, pe raza municipiului, privind conştientizarea importanţei locurilor de parcare destinate persoanelor...
Călărăşenii care locuiesc pe străzile Cornişei, Flacăra şi Progresul pot depune cerere la Primărie pentru obţinerea unui loc de parcare de domiciliu.
Găsirea unui loc de parcare nu va mai fi o corvoadă pentru şoferii bucureşteni, promit dezvoltatorii unei aplicaţii. Softul găseşte un loc de parcare în zona care îl interesează pe şofer. Aplicaţia este gratuită şi deocamdată acoperă doar Capitala.
Investiţia a fost realizată în colaborare cu o firmă din Timişoara, care va primi un comision din plata făcută prin sms.
Primăria Municipiului Călăraşi continuă lucrările de amenajare a locurilor de parcare din zona Flacăra – Progresul - Cornişei (între strada Eroilor şi B-dul Cuza-Vodă).
Bucureştenii pot depune solicitări de abonamente cu tarif preferenţial între 80 şi 120 de lei pe lună pentru riverani, pentru locurile de parcare publice, la sediul Administaţiei Străzilor, informează Primăria Capitalei....
Zeci de mesaje au fost postate pe reţelele de socializare după ce firmele contractate de Primăria Iaşi au marcat 56 de locuri de parcare într-un proiect de 30 de milioane de lei.
Primăria va concesiona parcările publice din municipiu pe o perioadă de 10 ani, iar licitaţia va avea loc pe 1 martie. În Braşov sutn 10.200 de locuri de parcare publice....
Maşina de lux a omului de afaceri Radu Norocea a fost săltată de poliţiştii locali. Acesta a reclamat că nu a găsit niciun loc de parcare liber.
Proiectul de hotărâre privind suspendarea taxei pentru locurile de parcare de pe raza municipiului Alexandria va fi dezbătut în şedinţa Consiliului Local Alexandria de săptămâna aceasta şi, dacă va fi aprobat, decizia privind eliminarea taxei va intr...
Grupul francez de real estate Catinvest anunţă extinderea cu 9.200 de metri pătraţi a Electroputere Parc, în care va investi peste 70 de milioane de euro până la finalul lui 2018....
La prima licitaţie s-au scos locuri de parcare din cartierul Astra şi Drumul Cernatului. Săptămâna viitoare vor fi scoase la licitaţie locuri din zona cuprinsă între Calea Bucureşti şi strada Carpaţilor....
Până la sfârşitul anului vor fi puse în practică o serie de schimbări ale actualului regim al parcărilor, atât în ce priveşte parcările de reşedinţă, cât şi cele publice cu plată....
Peste 600 de persoane s-au înghesuit miercuri dimineaţă în faţa Primăriei Alba Iulia pentru a putea prinde un loc de parcare cât mai aproape de locuinţă. Unii dintre aceştia s-au pus la coadă încă de vineri noaptea pentru a fi siguri că vor ajunge să...
Începând cu data de 8 mai braşovenii care nu au şi doresc un loc de parcare pot participa la licitaţiile organizate de Primărie....
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a iniţiat un proiect de hotărâre prin care se urmăreşte începerea construirii unui parking de 1.470 de locuri. Iniţiativa va fi supusă dezbaterii în următoarea şedinţă de CJ.
Parcările vor fi în zona adiacentă celei centrale şi vor reuşi să acopere o mare parte din necesarul de locuri de parcare din centrul oraşului.
Înfiinţare acestui serviciu este condiţionată de costurile pe care acesta leva presupune şi de cât de repede vor putea fi acestea amortizate de către municipalitate.
Şoferii nu-şi vor mai putea achiziţiona abonament de o zi pentru a parca în zona ultracentrală a oraşului, perioada maximă de staţionare fiinde de 3 ore, iar tariful se va dubla: 4 lei/oră. Hotărârea consilierilor locali va intra în vigoare din 1 ian...
Într-o plângere lăsată pe domnuleprimar.ro, o clujeancă îl întreabă pe edilul Clujului când va găsi o modalitate de a „nu mai lăsa oraşul să se sufoce prin prezenţa atâtor vinituri cu autoturisme din alte judeţe“. Oficialii primăriei din Cluj i-au ră...
În săptămâna 6-12 iulie 2016, la Constanţa, a avut loc „Săptămâna Planului de Mobilitate Urbană Durabilă Constanţa”(#saptamanaPMUD). Timp de 7 zile, câte 3 ore pe zi, cetăţenii şi autorităţile s-au putut întâlni pentru a discuta despre principiile pl...
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov scoate din nou la licitaţie 46 de apartamente ale lui Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, dar şi peste 1.000 de locuri de parcare şi 12 spaţii situate în subsol, toate din ansamblul rezidenţial Co...
Primăria Sectorului 1 a decis prelungirea termenului pentru depunerea Declaraţiei de Impunere privind stabilirea taxei pentru utilizarea locurilor publice pentru persoane fizice. Stabilit iniţial până la 31 ianuarie 2016, termenul a fost prelungit pâ...
Locuitorii Sectorului 1 îşi pot reînnoi, începând din 11 ianuarie, contractele de închiriere a locurilor de parcare de reşedinţă. Până la sfârşitul lunii martie, oamenii sunt aşteptaţi la sediul Administraţiei Domeniului Public Sector 1 (ADP), din B-...
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov scoate la licitaţie 60 de apartamente ale lui Robert Negoiţă, primarului Sectorului 3 şi preşedintele PSD Bucureşti, dar şi peste 1.000 de locuri de parcare şi 12 spaţii situate în subsol, toate din ...
În ultimii ani, numărul turiştilor a crescut semnificativ pe plajele Corbu şi Vadu. Evident, aceste colţuri de natură protejate au avut de suferit. Mulţi îşi parchează autoturismele direct pe nisip şi campează oriunde doresc.
Romeo Stavarache, primarul Bacăului, a făcut astăzi, după şapte luni de arest, prima conferinţă de presă, în care şi-a exprimat ultimile dorinţe administrative. Edilul crede că principalele probleme ale Bacăului sunt câinii fără stăpân, locurile de p...
Locurile de parcare sunt insuficiente în Bucureşti, iar şoferii ajung de multe ori să parcheze pe unde găsesc locuri disponibile, chiar şi pe cele plătite de alţii. În aceste condiţii, amenzile sunt destul de mari şi variază între 1.500 şi 2.500 de l...
De anul viitor, locurile rămase libere între blocuri vor fi transformate în locuri de parcare cu plată, iar primele cartiere vizate în acest sens sunt Triaj, Craiter, Fundătura Hărmanului, Bartolomeu, Florilor, Scriitorilor şi Şchei....
Mai multe maşini abandonate pe domeniul public au fost ridicate de reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 pentru a face noi locuri de parcare....