Paradisul de pe litoral, protejat de invazia turiştilor. Pe plajele Vadu şi Corbu vor fi amenajate locuri de parcare şi vor fi montate panouri
0
În ultimii ani, numărul turiştilor a crescut semnificativ pe plajele Corbu şi Vadu. Evident, aceste colţuri de natură protejate au avut de suferit. Mulţi îşi parchează autoturismele direct pe nisip şi campează oriunde doresc.
Pentru a le proteja, guvernatorul ARBDD (Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării), Lucian Eduard Simion, împreună cu specialişti din cadrul instituţiei, au făcut o deplasare în zona plajelor de la Vadu şi Corbu, pentru a discuta cu primarii şi consilierii locali ai localităţilor Săcele şi Corbu.
Având în vedere că zonele nu au destinaţie turistică, s-a decis ca din acest sezon estival să se monteze panouri de atenţionare şi semnalizare a limitelor rezervaţiei, precum şi panouri cu informaţii despre condiţiile de acces în zonă.
Vor fi amenajate unele zone de parcare pentru autovehicule şi vor fi amplasate bariere astfel încât activităţile din zona plajelor să se facă terestru. Primăriile Săcele şi Corbu vor avea obligaţia igienizării celor două plaje de pe teritoriul lor administrativ.
Paradisul, la un drum distanţă
Ca să ajungi la plaja Vadu trebuie să mergi pe un drum nisipos, cu o singură bandă, însă eşti răsplătit cu o îtindere nesfârşită de plajă, sălbatică, unde marea e mai frumoasă ca în oricare alt loc de pe litoralul românesc. Nu se aud decât valurile mării, care rup din nisip, şi pescăruşii răzgâiaţi. Nu există semnal la telefonul mobil. Este un loc minunat pentru cei care vor să fugă de civilizaţie.
Cei mai mulţi dintre turiştii care vin să-şi petreacă vacanţa la Vadu dorm pe plajă, în corturi. Satul dispune de puţine spaţii de cazare. Un bucureştean şi-a luat un teren pe care a ridicat câteva cabane din lemn pe care le închiriază.

Spre deosebire de Vadu, plaja adiacentă staţiunii Corbu este mult mai aproape de standardul de plajă turistică. La fâşia de nisip se ajunge mult mai uşor şi, prin urmare, este plină pe timpul verii. La intrarea în localitate faci dreapta şi mergi iniţial pe un drum betonat, apoi pe unul de piatră. Ca să ajungi pe plajă, trebuie apoi să cobori dealul. În unele locuri, panta este foarte abruptă.
Plaja Corbu este inclusă de site-ul gipsy.ninja în topul celor mai frumoase plaje din lume. Printre acestea se află plaje din Seychelles, Australia, Cook Islands, Galicia, Puerto Rico sau Brazilia.
„Vara este aproape aici şi noi am început să căutăm bucăţi de paradis unde să ne bucurăm de plajă. Să ne scăldăm în soare, nisip fin, ape cristaline şi briză. Acestea sunt cele mai încântătoare şi fascinante plaje din lume“, scriu autorii de lagipsy.ninja.
Vă mai recomandăm: