cosmin olaroiu - ultimele știri
Atunci când mergi în vacanță în Dubai, ai nevoie de un buget serios, mai ales dacă îți dorești să îți faci plăcerile, să vizitezi cele mai importante atracții turistice și să descoperi palpitanta sa viață de noapte, potrivit Click!
În multe locuri din lume, tricolorul a ajuns să fie fluturat de niște străini, impresionați de munca depusă de românii care au preferat să plece peste hotare.
La 10 iunie 1970 s-a născut Loredana Groza. Tot într-o zi de 10 iunie, Aurel Vlaicu a obţinut un mare succes la mitingul aviatic de la Aspern, Austria.
Olăroiu, cel mai bun ambasador al României în zona arabă: Imagini spectaculoase cu tehnicianul român
Oli a reușit o performanță rară: cel puțin un trofeu cucerit în toate țările în care a lucrat în zona Golfului Persic.
Pentru Cosmin Olăroiu, este al treilea trofeu câștigat alături de Al-Sharjah. Sezonul trecut, Cosmin Olăroiu a cucerit SuperCupa, dar și Cupa Președintelui.
Cosmin Olăroiu adaugă încă un trofeu în vitrină. Echipa sa, Al Sharjah, a câștigat finala Supercupei din Emiratele Arabe Unite în fața celor de la Al-Ain, scor 1-0.
În Orientul Mijlociu, nu Nadia Comăneci, Simona Halep sau Ilie Năstase sunt figurile emblematice pentru țara noastră.
Al Sharjah, echipa din Emiratele Arabe Unite antrenată de Cosmin Olăroiu, a ratat calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor Asiei, după ce a remizat, pe teren propriu, scor 2-2, cu Al Hilal (Arabia Saudită), în etapa a V-a, penultima, a...
Marius Şumudică a început cu victorie grupele LC Asiei: Mumbai City – Al Shabab, scor 0-3, pe când Cosmin Olăroiu a trebuit să se recunoască învins Al Sharjah, din Emiratele Arabe Unite, pierzând, în deplasare, cu scorul de 2-1, în faţa saudiţilor de...
În etapa a X-a a campionatului de fotbal din Emiratele Arabe Unite, echipa preluată de curând de Cosmin Olăroiu, Al Sharjah, a trecut cu 3-1 de Khorfakkan.
Clubul Al-Sharjah, din Emiratele Arabe Unite, a anunţat, miercuri seară numirea lui Cosmin Olăroiu în funcţia de antrenor principal.
Antrenorul de fotbal a anunţat că a realizat o investiţie în staţiunea Mamaia, fiind vecin cu Hotelul care aparţine lui Gheorghe Hagi.
Formaţia Jiangsu Suning, antrenată de Cosmin Olăroiu, şi echipa Guizhou Hengfeng, pregătită de Dan Petrescu, au încheiat cu victorii, duminică, ediţia din 2018 a campionatului Chinei.
Formaţia Jiangsu Suning, antrenată de Cosmin Olăroiu, a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (0-0), meciul disputat cu echipa lui Dan Petrescu, Guizhou Hengfeng, în etapa XVI-a a campionatului Chinei.
Etapă perfectă pentru antrenorii români din China: prima victorie a lui Dan Petrescu, succes Olăroiu
Formaţia Jiangsu Suning, antrenată de Cosmin Olăroiu, a câştigat cu 1-0, iar echipa lui Dan Petrescu, Guizhou Hengfeng, a înregistrat o victorie cu 4-3 în deplasare.
În stilul caracteristic, Gigi Becali a dezvăluit un episod incredibil petrecut într-un restaurant, cu Florin Călinescu care ar fi fost bătut de Cosmin Olăroiu.
Clubul Al Ahli a anunţat, sâmbătă, despărţirea de tehnicianul Cosmin Olăroiu, după o serie de şapte remize în campionat şi în Cupa Emiratelor.
Echipa antrenată de Marius Şumudică, Kayserispor, a trecut 2-0 de Antalyaspor, într-un meci din etapa a cincea. Titular la gazde, Silviu Lung junior i-a apărat un penalty camerunezului Samuel Eto’o în minutul 65, la scorul de 1-0.
În perioada 3-5 iulie, la Casa Fotbalului, este programat modulul patru al cursului de Licenţă UEFA PRO. Acesta va susţine şi o lecţie deschisă pentru cursanţi, pe stadionul "Juventus".
Tehnicienii Cosmin Olăroiu şi Dan Petrescu au fost nominalizaţi la titlul de cel mai bun antrenor al sezonului 2016-2017 din campionatul Emiratelor Arabe Unite.
Echipa Al Ahli, antrenată de Cosmin Olăroiu, a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), formaţia Al Nasr, pregătită de Dan Petrescu, într-un meci din etapa a XV-a a campionatului Emiratelor Arabe Unite.
Cosmin Olăroiu şi-a adăugat în palmares un nou trofeu, câştigând titlul de campion în Emiratele Arabe Unite cu Al Ahli.
Al-Ittihad, echipa antrenată de Victor Piţurcă, a învins cu scorul de 2-1, pe teren propriu, echipa iordaniană Al Wehdat, în play-off-ul Ligii Campionilor Asiei şi s-a calificat în grupe.
Al-Shaab, echipa pregătită de Walter Zenga, a pierdut sâmbătă, scor 1-2, meciul disputat în deplasare cu Emirates în etapa a 16-a din campionatul Emiratelor Arabe Unite.
Cosmin Olăroiu a fost desemnat antrenorul anului 2015 în Orientul Mijlociu. Antrenorul român care al echipei Al-Ahli din Emiratele Arabe Unite i-a devansat pe Christian Gross (Al-Ahli Jeddah), Zlatko Dalic (Al-Ain) şi Yahya Golmohammadi (Zob Ahan).
Patronul Stelei, Gigi Becali, susţine că actorul Florin Călinescu a fost făcut KO de finalistul Ligii Campionilor Asiei, Cosmin Olăroiu, de faţă cu Gino Iorgulescu şi cu Mircea Sandu.
Echipa Al-Ahli Dubai din Emiratele Arabe Unite, antrenată de Cosmin Olăroiu, s-a calificat în finala Ligii Campionilor Asiei, după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, formaţia Al-Hilal din Arabia Saudită, în manşa secundă a semifinalelor...
Mijlocaşul ofensiv marocan Houssine Kharja a efectuat vineri vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă în vederea perfectării unui contract cu gruparea Steaua.
Tot mai mulţi oameni din fotbal susţin că Mirel Rădoi a greşit grav în momentul în care a ales să-şi înceapă cariera la Steaua, fără a avea diplomă de antrenor sau vreo altă experienţă.
Chiar dacă are în acest moment şansa a doua în lupta cu ASA Târgu-Mureş pentru câştigarea titlului, Gigi Becali e convins că Steaua va fi campioană şi îşi face planurile pentru la vară.
Echipa Al-Ahli, antrenată de Cosmin Olăroiu, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Preşedintelui în Emiratele Arabe Unite, după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 , formaţia Al-Ittihad Kalba, în optimile competiţiei.
Echipa Al Ahli Dubai, antrenată de Cosmin Olăroiu, a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 1-0, formaţia Nasaf din Uzbekistan, într-un meci contând pentru etapa a patra a grupei D din Liga Campionilor Asiei.
Al Ahli Dubai, formaţie pregătită de Cosmin Olăroiu, a pierdut jocul cu echipa iraniană Traktor Sazi, scor 0-1, în etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor Asiei.
Numit recent antrenorul lui Al Ahli Dubai, Cosmin Olăroiu are un început greu de mandat, echipa sa pierzând două partide consecutive disputate în campionatul Emiratelor Arabe Unite.
După înfrângerea cu China, Arabia Saudită a câştigat cu 4-1 al doilea joc de la Cupa Asiei, cu Coreea de Nord. Aceasta a fost prima victorie obţinută de Olăroiu ca selecţioner al saudiţilor, însă românul mai are nevoie de încă un rezultat pozitiv pen...
Cu Olăroiu selecţioner, Arabia Saudită a pierdut primul meci de la Cupa Asiei, contra Chinei, şi are nevoie disperată de victorie în meciul cu Coreea de Nord (miercuri, ora 09.00, EuroSport).
Cu Olăriu pe bancă, Arabia Saudită a pierdut cu 1-0 primul meci de la Cupa Asiei pe Naţiuni. Echipa lui Oli a ratat un penalty în minutul 61 şi a luat gol în minutul 61.
Arabia Saudită, naţională pregătită de Cosmin Olăroiu, a pierdut prima partidă disputată la Cupa Asiei, împotriva Chinei, scor 0-1.
Cosmin Olăroiu pregăteşte intens debutul echipei naţionale a Arabiei Saudite la Cupa Asiei. Tehnicianul român a intrat serios în pâine şi a efectuat deja primele antrenamente cu jucătorii saudiţi.
Ales preşedinte al FRF pe 5 martie, Răzvan Burleanu a făcut vineri o trecere în revistă a celor nouă luni de mandat. Oficialul FRF a vorbit despre obiectivele atinse în această perioadă şi a comentat declaraţiile lui Cosmin Olăroiu dintr-un interviu ...
După o serie de negocieri, Olăroiu a primit acceptul conducătorilor lui Al Ahli pentru a deveni selecţionerul Arabiei Saudite. Primul test pentru antrenorul român este Cupa Asiei pe Naţiuni, din ianuarie.
Presa arabă susţine că Olăroiu va fi selecţionerul interimar al Arabiei Saudite, în luna ianuarie, la Cupa Asiei. Unii şi-au adus însă aminte că Oli nu s-a despărţit în condiţii prea bune de Arabia Saudită şi de Al-Hilal, în 2009.
Deşi n-are parte de un sezon prea bun cu Al AhlI, fiind doar pe locul 8 în Emirate, Cosmin Olăroiu este foarte apreciat în zona arabă. Mai multe site-uri de sport au anunţat că Olăroiu va fi noul selecţioner al Arabiei Saudite.
Mirel Rădoi a fost personajul principal al unei gafe în timpul meciului pierdut de echipa sa, Al Ahli, în faţa celor de la Al Sharjah (1-4), într-un meci important în Cupa Emiratelor.