canotaj - ultimele știri
Canotoarea de 24 de ani, născută la Botoșani, a continuat seria rezultatelor impresionante și în acest an.
Alin Irincu (45 ani), fost campion mondial la canotaj, a fost numit antrenor în cadrul Federației Germane de Canotaj. Din aprilie 2013, el lucra ca antrenor de club la Schweinfurt.
Marele campion olimpic la canotaj Dimitrie Popescu a murit sâmbătă, în locuința sa din Bușteni. Avea 62 de ani, iar în ultimele patru zile participase la Campionatul Național de Fond de la Snagov. Anunțul a fost făcut de Federația Română de Canotaj.
La 25 de ani de intervenții în folosul copiilor vulnerabili, Hope and Homes for Children lansează campania-manifest: #CineNuCe.
România a cucerit opt medalii de aur şi una de argint, duminică, la Campionatele Europene de canotaj Under-23 de la Krefeld (Germania).
România a cucerit trei medalii de aur şi trei de bronz, sâmbătă, la Campionatele Mondiale de Canotaj pentru juniori Under-19 de la Paris, potrivit Agerpres.
Echipajul feminin de patru vâsle al României, alcătuit din Emanuela-Ioana Ciotău, Alexandra Ungureanu, Cristina Drugă şi Patricia Cireş, a câştigat medaliile de aur, sâmbătă, la Campionatele Mondiale de canotaj Under-23 de la Plovdiv (Bulgaria).
Echipajul feminin de patru rame al României, compus din Mădălina Bereş, Maria Tivodariu, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş, s-a calificat direct în Finala A, vineri, la Cupa Mondială III la canotaj de la Lucerna (Elveţia), după ce a câştigat seria a doua (06:20.94), potrivit Agerpres.
Ministrul Sporturilor a ajuns într-o situație extrem de tensionată, având tot mai mulți contestatari.
Campioanele olimpice, mondiale și europene Simona Radiș (23 de ani) și Ancuța Bodnar (24 de ani) au fost primite astăzi la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă, s-au întors luni de la Racice, acolo unde a obținut 4 medalii mondiale de aur.
Echipajul feminin de opt plus unu al României a cucerit medaliile de aur la Campionatele Mondiale de canotaj de la Racice, în ultima probă desfăşurată duminică în competiţia din Cehia.
Bodnar şi Radiş au condus cursa detaşat, de la un capăt la altul, impunându-se cu timpul de 06 min 47 sec 77/100. Acestea au adus totodată şi a treia medalie de aur a României la Mondialele de la Racice.
Echipajele de patru rame ale României, atât la masculin, cât şi la feminin, s-au clasat pe locul al patrulea în finalele desfăşurate sâmbătă la Campionatele Mondiale de canotaj de la Racice (Cehia).
Echipajul alcătuit din sportivii români Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan a cucerit medaliile de aur în proba masculină de dublu rame, sâmbătă, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Racice (Cehia).
România a cucerit 9 medalii, 5 de aur şi 4 de argint, duminică, la Campionatele Europene de canotaj Under-23 de la Hazewinkel (Belgia), în 11 finale.
Helmut Duckadam a lansat un atac dur la adresa guvernanţilor, pe care îi acuză că nu acordă niciun pic de atenţie sportului.
Ministrul Eduard Novak a comis-o din nou, după ce a ratat sosirea delegaţiei României de la Campionatele Europene de canotaj de la Munchen, unde reprezentanţii noştri au cucerit 8 medalii - 5 de aur şi 3 de bronz. El s-a scuzat că nu a fost invitat, ...
Absenţa ministrului Sportului de la aeroport, la revenirea lotului de canotaj în ţară, după cel mai bun rezultat obţinut din istoria Europenelor, l-a indignat şi pe Cristian Tudor Popescu.
În cel mai pur stil românesc, reuşim să avem câte un scandal şi când se întâmplă lucruri bune. Episodul la care asistăm acum, cu ocazia revenirii lotului naţional de la cantoaj de la Campionatele Europene, demonstrează, încă o dată, acest lucru.
Canotoarea Mădălina Bereş, medaliată cu aur şi bronz la Campionatele Europene de la Munchen, s-a arătat nemulţumită de faptul că niciun reprezentant al Ministerului Sportului n-a fost prezent la sosirea delegaţiei pe Aeroportul Henri Coandă!
Premierul României a felicitat lotul de canotaj al României, care a dominat finalele probelor la Campionatele Europene de la Munchen. Echipajul feminin de 8+1 al României a obţinute medalia de aur.
Echipajul feminin de 8+1 al României, format din Magdalena Rusu, Iuliana Buhuş, Ancuţa Bodnar, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş şi Adrian Munteanu, a obţinut medalia de aur la Campionatele Europene de canot...
Ionela Cozmiuc a câştigat medalia de aur la simplu feminin, categoria uşoară, al patrulea succes al delegaţiei României la Campionatul European de Canotaj desfăşurat la München.
După titlul mondial la kaiac-kanoe câştigat de Cătălin Chirilă la Halifax, acum a venit rândul canotajului să iasă la lumină. România s-a impus astăzi în trei probe la Europenele de la Munchen, iar în alte trei reprezentaţii noştri au câştigat medali...
Rezultate de excepţie pentru CSM Călăraşi. Ana Maria Matran, o tânără de doar 18 ani, este noua campioană mondială a probei de patru vâsle, împreună cu alte trei colege de echipaj, la Campionatele Mondiale de Canotaj, Under 19. Competiţie s-a desfăşu...
Premierul României a lăudat performanţele echipei feminine a României la Campionatele Mondiale de Canotaj Under-19 şi Under-23, unde canotorii români au urcat pe podium de şapte ori şi au dus România în primele şase naţiuni ale lumii la numărul de me...
Marlena Zagoni s-a născut pe 22 ianuarie 1951, în comuna dâmboviţeană Lucieni. Este maestru internaţional al sportului, antrenor emerit, medaliată mondială şi olimpică la canotaj, performanţa ei fiind răsplătită de către trei preşedinţi ai României: ...
Patru sportive de la CSM Călăraşi au devenit campioane ale Europei la Canotaj Under 19. Competiţia s-a desfăşurat în Italia, în perioada 21-22 mai.
Sportivii din Centrele Naţionale Olimpice pentru Juniori au dominat întrecerile de la Varese, Italia, ei urcând pe podium la cinci probe la Campionatul European de Canotaj Under 19.
Elisabeta Lipă, multiplă campioană olimpică, desemnată canotoarea secolului XX, a obţinut de-a lungul carierei performanţe greu de egalat, depăşind recorduri peste recorduri, însă când retragerea părea alegerea bună, doar o altă mare sportivă a Român...
Canotajul, nataţia, scrima şi halterele au oferit rezultate marcante pentru sportul românesc în 2021, an în care competiţiile s-au desfăşurat în continuare sub efectul pandemiei de coronavirus.
Marius Cozmiuc şi Ciprian Tudosă sunt vicecampioni olimpici în proba de dublu rame masculin după o cursă extraordinară la Jocurile Olimpice de la Tokyo în care au terminat la 1,29 secunde de echipajul din Croaţia....
Canotoarele din Călăraşi care reprezintă România la competiţii internaţionale au reuşit din nou să uimească lumea. Două dintre sportivele Clubului au devenit campioane ale Europei.
Dupa obtinerea unui numar de 3 medalii, in anul 2021, la Campionatele Mondiale de Canotaj si la Regata Mondiala si a unui numar de 2 medalii la Campionatele Europene de seniori de la Varese/Italia, asa cum ne-au obisnuit, deja, sportivii CSM Calaras...
Larisa Andreea Bogdan (19 ani) şi Nicu Iulian Chelaru (22 de ani) au obţinut performanţe remarcabile la Campionatul European de Canotaj U23.
Marius Cocioran nu e ceea ce s-ar numi un atlet „comercial“, aducător de like-uri şi de inimioare. Nu apare în nicio reclamă şi, cu siguranţă, se va întoarce discret în ţară, fără vreo primire în Salonul Oficial al aeroportului şi fără ţipete şi repr...
Preşedintele Federaţiei Române de Canotaj a lansat un avertisment, la finalul unei săptămâni, în care România a ratat podiumul olimpic, în toate probele în care am avut sportivi.
Elisabeta Lipă, cea mai bună canotoare a secolului 20, care conduce sportul care ne-a adus trei medalii la Tokyo, a vorbit despre problemele de care se lovesc componenţii loturilor.
Secretarul general al Federaţiei de Canotaj, Sandu Pop, a transmis că a fost anunţat de Ministerul Tineretului şi Sportului că nu mai sunt fonduri pentru sporturile olimpice. El consideră că anularea Campionatelor Mondiale pentru juniori este un „nor...
Sportivii care ne-au adus cele mai multe medalii de până acum, la JO 2020, au fost primiţi la Salonul Oficial al Aeroportului „Henri Coandă“. Iar omul care conduce federaţia de canotaj a avut un mesaj dur pentru un oficial din Guvernul României.
Delegaţia care ne-a adus trei medalii, una aur şi două de argint, s-a întors în România, fiind primită în Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional „Henri Coandă“.
Canotoarea australiană Jessica Fox, participantă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a folosit un prezervativ pentru a-şi repara caiacul cu care a câştigat o medalie de bronz şi una de aur, transmite Euronews.
România „trăieşte“ prin canotaj, la această ediţie a Jocurilor Olimpice! Deocamdată, în afară de argintul luat de spadasina Ana Maria Popescu, restul medaliilor noastre, una de aur şi două de argint, au venit de la acest sport.
Lumea sportului e imprevizibilă! Ne convingem de acest lucru, încă o dată, urmărind ceea ce se întâmplă, în Japonia, în aceste zile.
Barca masculină de dublu rame a terminat pe locul secund în finala competiţiei şi a adus o nouă medalie de argint delegaţia ţării noastre.
Ceea ce se întâmplă în Japonia, în aceste zile, ne arată că, în viitor, vom asista la o rocadă, în vârful ierarhiei.
România a ajuns deja la trei medalii olimpice, la această ediţie a Jocurilor: un aur şi două de argint. Şi la ce rezultate vin dinspre canotajul şi înot, aproape sigur, ne vom îmbunătăţi bilanţul.
Echipajul feminin de dublu vâsle, format din Simona Radiş si Ancuţa Bodnar, a cucerit medalia de aur, în noaptea de marţi spre miercuri, aducând primul titlu olimpic pentru canotajul românesc după 13 ani!
JO 2020 Tokyo, canotaj: Declaraţia zilei după argintul băieţilor! Ce s-a spus, în faţa microfoanelor
Au început să curgă medaliile şi pentru România, la Jocurile Olimpice de la Tokyo! După trei zile de „secetă“, noaptea de marţi spre miercuri, ne-a adus numai veşti bune.
Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au reuşit o perfomanţă fantastică, miercuri dimineaţa, cele două triumfând în finala probei de dublu vâsle feminin, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Barca României de patru rame masculin, Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu şi Cosmin Pascari, a obţinut, miercuri dimineaţa, argintul la Jocurile Olimpice de la Tokyo.