Duckadam: „Guvernanții sunt o rușine. Vor creşte banii la partide, iar sportul rămâne tot sărac“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Helmut Duckadam a lansat un atac dur la adresa guvernanţilor, pe care îi acuză că nu acordă niciun pic de atenţie sportului. Fostul portar îi acuză ca-și fac poze cu sportivii, după care își văd de treaba lor. Ținta sa este Eduard Novak, care a comis o nouă gafă: Ministrul Tineretului şi Sportului n-a mers la aeroport să-i aştepte pe medaliaţii de la Campionatele Europene de canotaj, deşi era un obicei să întâmpine sportivii cu performanţe, dar s-a fotografiat câteva zile mai târziu cu puștiul senzațional de la natație, David Popovici.

Duckadam a pus tunurile pe politicieni. Captură DigiSport
Duckadam a pus tunurile pe politicieni. Captură DigiSport

Gestul politicianului l-a enervat pe Helmut Duckadam, care îi acuză pe guvernanţi că sunt total dezinteresaţi de sport. ”Guvernanţii sunt o ruşine din punctul meu de vedere, cu ministrul Sportului în frunte, care n-au binevoit nici măcar să meargă să îi aştepte pe aceşti sportivi.

Cât despre bani, probabil că se va face o rectificare de buget sau s-a făcut deja, în care se vor mai creşte banii la partide, cu vreo 5 milioane de euro, iar sportul va rămâne din nou cel mai sărac dintre toate ministerele. Poate cel de cultură e mai sărac.

Nu îmi fac nicio speranţă că guvernanţii s-ar îndrepta spre sport, le place să strângă o mână, să facă o poză şi atâta tot”, a spus Duckadam pentru Orange Sport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite