Vîntu în capcană

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este surprinzător că un tip atât de versat ca Vîntu a putut face o greşeală atât de copilărească.

La o primă vedere, reţinerea lui Sorin Ovidiu Vîntu de către procurori pare o glumă. Faţă de precedenta tentativă de a-l popri, care a rezistat în instanţă doar o săptămână, acuzaţiile aduse acum sunt categoric mai puţin grave. În septembrie anul trecut, procurorii prezentaseră instanţei dovezi consistente privind sprijinul pe care SOV i l-a acordat fugarului Nicolae Popa. Chiar instanţa care l-a eliberat condiţionat admitea că acuzaţiile aduse sunt grave şi sunt temeiuri solide că el a comis faptele.

Acum ce avem? Câteva înregistrări care descriu discuţii ceva mai aprinse între Vîntu şi Sebastian Ghiţă, managerul Realităţii TV. Discuţiile de care dispunem sunt, fără îndoială, savuroase. Ele acoperă acuzaţia de ameninţare, chiar dacă multe dintre cele spuse acolo de SOV sună mai degrabă a bravadă. E greu de crezut că a asasinat „sute de rakeţi" şi i-a îngropat prin dealurile Moldovei, cum se laudă el, dar e credibil că a folosit reţele ţigăneşti pentru tranzacţionarea certificatelor de proprietate. Dar oricât de dure şi de contondente, sunt totuşi doar nişte vorbe. Ameninţarea nu este o infracţiune atât de gravă încât să reclame arestarea.

Ceea ce schimbă însă fundamental lucrurile este statutul lui SOV. Până în momentul reţinerii el nu era un om pe deplin liber. Avea o serie de restricţii şi de condiţii puse de instanţa care l-a eliberat în septembrie, printre care şi aceea de a nu comite alte infracţiuni, oricât de mici. Or, proferând ameninţările de mai sus la adresa lui Ghiţă, Vîntu a încălcat, practic, termenii eliberării condiţionate - şi pe acest pilon îşi întemeiază procurorii cererea de arestare şi nu pe ameninţările în sine. Dacă Ghiţă îşi menţine acuzaţiile, s-ar putea ca setul al doilea de stenograme, puse în circulaţie de tabăra lui Vîntu şi care arată o relaţie bună între ei, să-l ajute prea puţin pe SOV.

Este surprinzător că un tip atât de versat ca Vîntu a putut face o greşeală atât de copilărească. Nu este exclus însă ca el să fi fost provocat în mod repetat de către Ghiţă, astfel încât să-şi iasă din fire şi să facă greşeli. Să nu uităm că cel puţin două gesturi de-ale lui Sebastian Ghiţă, tocmai pentru că au părut inexplicabile, arată intenţia acestuia de a-l provoca pe Vîntu: eliminarea din grilă a emisiunii „Ora de Foc" şi transferarea contractului de închiriere a sediului din Casa Presei de pe Realitatea Media pe firma Asesoft. Dacă aşa stau lucrurile, s-ar putea ca Ghiţă să fie protagonistul unui joc mult mai complicat decât pare la prima vedere, iar figura sa adolescentină să fie una dintre cele mai bune arme pe care le deţine. Arma cu care i-a întins capcana lui Vîntu.

P.S. Aflu că jurnalistul Victor Ciutacu locuieşte într-o locuinţă socială, cu chirie subvenţionată de Primărie. Asta însemnă cam aşa: două milioane de bucureşteni plătitori de taxe vâră, fără să ştie, bani în Tonomat, dar n-au primit şi dreptul să comande muzica. Dar să trecem... 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite