Ucraina. Cine negociază Libertatea contra Pace le pierde pe ambele

Războiul din Ucraina a intrat într-o zodie nefastă. Nu că nu am fi știut. Războaiele nu sunt liniare, binele nu câștigă automat din prima nici în poveștile pentru copii, și acolo există intrigă și momente complicate, de cădere, lupul mănâncă Scufița Roșie, altă dată iezii, până ca dreptatea, justiția și binele să învingă. Într-un război real e și mai rău, pentru că acolo chiar mor oameni în fiecar zi și apar nenumărate urcușuri și coborâșuri, șansele se schimbă de multe ori până la un deznodământ final. Iar în război, în confruntare, în principiu nu există învingători, ambii combatanți pierd enorm pe câmpul de luptă, imagologic sau în materie de resurse.

Razboiul din Ucraina, intr-o zodie nefasta FOTO Shutterstock

Conflictul de valori și înălțimea morală în războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina

Problema rezidă în raportarea la un conflict, la un război, la o situația și setul de valori prin prisma căruia privim și cât de verticali sunt liderii în a respecta acest set. Pentru că nu rareori, decidenții sunt confruntați cu conflictul de valori, iar aici lucrurile nu stau deloc bine. Cum stau liderii de partea adevărului și dreptății, pe înălțimi morale consecvente, aplaudate, și recunoscute de toți. Considerând și realitatea faptului că liderii politici nu sunt cu toții Dalai Lama, Maica Tereza și Papa Ioan Paul al Doilea, ci cu oameni în carne și oase, cu ambiții și orgolii, care depind de voturi și influențe, cu păcatele lor și problemele lor politice care îndeamnă la relativizări. Deci cât contează principiile și valorile? Ce relevanță au ele? De ce un principiu trebuie profesat fără crâcnire indiferent când și unde?

Ei bine, tema este Ucraina și cine aruncă peste bord democrația – imperfectă e adevărat – de la ușa Rusiei lui Putin? Cine-și permite să impună costuri suplimentare unui stat deja spoliat și presat de războiul de agresiune, pe scară largă, pe termen lung, al Rusiei cu Ucraina. Aici apare marele conflict de valori, unul fundamental: se justifică fuga după pace cu orice preț? Pentru că, după mai bine de doi ani de război, multe state, mulți politicieni și mulți cetățeni resimt deja oboseala susținerii Ucrainei, dacă nu, măcar oboseala de a discuta tot timpul despre Ucraina sau de a susține financiar Ucraina. O oboseală care e un fapt curent, pe termen lung, în orice război, oricât de relevant și cu miză ar fi acesta, oricât de relevant, atunci când timde să se eternizeze, să fie de lungă durată.

Răspunsul ni-l dă, de exemplu Thimothy Snyder, care afirmă fără echivoc faptul că avem de ales între oboseală versus dezastru. Dacă obosim, atunci evoluția merge spre dezastru total. Pentru toți. Desigur, e un principiu și are propriile context, ca și argumente mai puțin simplu de explicat de politicieni votanților proprii. Dar ele nu sunt mai puțin reale. Vorbim despre costurile politice sau materiale reale ale susținerii Ucrainei azi care sunt incomparabile cu cele pe care le va suferi fiecare stat democratic, iubitor de pace, dacă nu o susține.

Pentru că o dovedește și Primul, și Al Doilea Război Mondial, odată ce izbucnește violența, ce războiul e folosit în relațiile internaționale, într-un loc, ele apar și se amplifică în mai toată lumea, din calcul cinic, prin mimetism sau ca oportunitate. Dacă încalcă cineva regulile dreptului international și pune sub semnul întrebării frontierele, cu impunitate, vor urma și alte revendicări în locuri din lume mai apropiate sau mai îndepărtate, fără legătură. Deci, în plus, costurile de azi sunt incomparabile cu cele pe care le vom plăti dacă liderii nu realizează la timp care e miza, apar diviziuni și rivalități și nu sunt în stare să rămână drept și fermi în fața amenințării.

Miza unității, intransigenței și respectării regulilor în fața flexibilității negociate

Și aici mai important este ceea ce comunică, simbolic sau explicit, liderii politici ai momentului: suntem aici împreună, avem o apărare comună pentru că împărtășim idealurile comune, valori comune. Deci sprijinul are, deja, altă relevanță. Sprijinim Ucraina pentru a arăta că suntem împreună. Că suntem aliați, că suntem puternici pentru că apărăm cu toții lumea în care trăim, cu libertăți și posibilitățile tuturor de a alege liber și suntem dispuși să asumăm costuri pentru idealuri, valori, alianță, coeziune, unitate. Cine gândește în alți termeni greșește.

Sinergia azi este mai bună și între UE(Peace facility), NATO și statele occidentale individuale. Nu e perfectă, nu avem tot ceea ce e nevoie pentru ca Ucraina să câștige, departe de asta. Pur și simplu nu există de toate cele, muniție,a rmamente suficiente, pentru că lumea a marșat, după Războiul Rece,  pe armate mici, de profesioniști, pentru misiuni pe termen scurt la distanțe strategice. Credeam cu toții, utopic, cum ne spunea Fukuyama, că istoria s-a terminat la căderea zidului Berlinului.

De aceea am trăit tumultos și incomplet era inocenței dinaintea agresiunii militare, pentru că nu a existat voința atunci, cu o Rusia slabă, să fie încheiate conflictele, și să se tranșeze pacea, până la ultima consecință, peste tot în lume unde se putea. Plătind costurile de atunci, firește. Acum, după lansarea războoului de agresiune, pe scară largă, al Rusiei asupra Ucrainei, lumea democratică s-a mișcat mai bine. UE a mai adăugăm 100 miliarde la Facilitatea pentru Pace. Bugetul nu e numai pentru industria de apărare, creșterea producției, ci și susținerea Ucrainei direct.

Onoare și război, pace versus libertate, impunitate pentru pace. Conflicte de valori

În acest context trebuie să adăugăm dezbarea aversiunii față de risc, cu corolarul evitării pregătirii de război. În fapt, UE înseamnă 27 state cu instincte diverse, cu raporturi istorice diferite față de Rusia, care au trăit sau nu rama ocupației trupelor ruse, așa încât experiențele sunt diferite. Și, totuși, Europa a procedat incomparabil mai bine decât în 1938, la Congresul de la Viena, când a cedat în fața agresorului, alegând să ignore războiul care venea și costurile cedării incalificabile. Atunci când Lumea a avut de ales între război și dezonoare. Și tot aceste momente au demonstrat că, dacă alegi dezonoare, sigur ajungi la război!

Așa e și cu cei care ajung să se joace cu focul și își propun să aleagă pacea în locul libertății, iar apoi sunt condamnați să piardă și pacea, și libertatea. La capitolul acesta mai putem cita nenumărate nuanțe care fac obiectul campaniilor concomitente ale Rusiei împotriva Occidentului, și care cuprind o plajă mai largă de la pacifismul de paradă până la pro-rusism sub diferite haine de oaie, onorabile aparent, cu tușe diferite de pacifism, defetism și mergând până la fuga de risc cu orice preț. Pentru cei care îndeamnă la negociere, trebuie să răspundă clar ce facem, de fapt? Sacrificăm teritoriu? Valori? Democrație? Păi atunci Putin a câștigat!

De aici mai departe, pe firul logicii, putem să gândim și dacă e cazul să oferim impunitate pentru pace? Există limite ale principiului? Sună cam ca în principiul că nu negociem cu teroriștii, dar toată lumea o face. Nu plătim, nu cedăm, nu dăm bani teroriștilor care ne estorchează, dar totuși negociem cu teroriștii. ‘Avem nevoie de dialog’, dar ‘nu negociem cu teroriștii’ este un silogism, inconsecvență, incompatibilitate sau ambiguitate acceptabilă?

Faptele care validează principiile: perspectiva reprezentanților est-central europeni la funcțiile din NATO și UE

Pe aceeași linie avem dezbaterile dacă sunt Lukashenko sau Putin președinți legitimi ai statelor lor. Merită să organizăm și să purtăm discuțiile legitime cu el în vreo formă.? Dacă nu, liderii nu ar trebui să se mai întâlneascî sau să discute cu ei deloc. Dacă da, atunci ce au de a face liderii democrați cu opoziția democratică din aceste state sau cu democrația ca atare? În fapt avem de a face cu principii care trebuie aplicate consecvent și credibil pentru ca mesajul Occidentului să fie puternic și corent să rămână un instrument viabil. Iar demersul e cu atât mai greu cu cât nu numai că Ucraina suferă apărându-ne pe toți, cei din Occidentul democratic, ci maim ult, Ucraina a câștigat astăzi timp pentru noi. Pierdem timpul, nu l-am utilizat cum trebuie. Și nu trebuie ca efortul și sângele ucrainenilor să fie în van.

Nimeni nu are voie să împingă Ucraina peste bord, din corabia occidentală, că se cheamă UE sau NATO, acorduri sau chiar garanții de securitate, doar pentru că o cere sau forțează Rusia un asemenea deznodământ. Sau pentru că cetățeanul occidental are aversiune cronică față de risc. De aceea este o impunitate și negarea perspectivei reale și credibile, europeană și euro-atlantică, a Ucrainei, inclusiv la summitul NATO de la Washington. Desigur, e o temă și a fi ipocrit și a promite sau dori mai mult decât obiectiv și realist se poate obține, în cadrul regulilor consensului pe care le împărtășim cu toții.

Și, pentru că tot veni vorba despre principii și valori, și corență în profesarea lor, nu numai în afirmarea lor în discursuri, să ne uităm puțin și la discuția despre apărarea comună și indivizibilitatea apărării aliate, egalitatea statelor în mecanisme multilaterale și relevanța împărțirii egale și prezenței simbolice a Centrului și Estului European în prim planul instituțiilor UE și NATO. Pentru că, de exemplu, tocmai a fost ales Președintele Comitetului Militar European – poziție câștigată de Irlanda, nu de Polonia(0,5% din PIB pentru apărare, stat neutru. Față de 4% din PIB, și un cunoscător profund al Rusiei lui Putin). Unde este aici consecvența și care e mesajul dat de această alegere? Mai ales că statele Europei de Vest au recunoscut recent că partenerii și aliații lor mai din Est au fost cei care au avut dreptate în privința perspectivei agresiunii ruse către Ucraina, teritoriul aliat(hibrid și informațional pentru moment)împotriva democrației liberale și a lumii bazate pe reguli.

Vine alegerea unui Secretar General al NATO, vine numirea unui Comisar European pentru Apărare, vin alegerile pentru pozițiile de prim plan la nivel european. Cu toții, la nivel european și transatlantic, acceptăm că schimbarea centrului de gravitație spre Est, dar acest fapt trebuie să se regăsească și în decizia europeană/occidentală pentru cine și din ce stat aliat/partener european ocupă această poziție. Ce mesaj transmite pe această cale, când am avut doar un Donald Tusk președinte de Consiliu European ca reprezentant al noii Europe. Desigur, nu putem nega aici și credibilitatea aliată, dar și modul în care va fi privit un asemenea reprezentant dintr-un stat est-central european de către Rusia față de unul american sau britanic la NATO, franco-german la nivelul UE.