Senatorii României (III)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce înţelegem despre conducătorii noştri, la prima citire a CV-urilor lor oficiale de pe site-ul Parlamentului, cel puţin. Mai jos sunt reacţiile şi comentariile lui George Butunoiu, project architect Politoscop, la citirea acestora.

Parlamentul României 2016-2020: Senatorii (în funcţie la momentul analizei, octombrie 2020) ultima parte, în ordine alfabetică.

ORŢAN Ovidiu Florin

1968 (52 ani) - Senator PSD 2016-2020

Domnul Ovidiu Florin Orţan a făcut medicina la Târgu Mureş şi diverse stagii de perfecţionare în cardiologie, după care a avansat până la poziţia de director medical la "Institutue" de Boli Cardiovasculare şi Transplant, "TârguMureş", probabil un frate al cunoscutului Institut de Boli Cardiovasculare şi Transplant dintr-un oraş cu nume foarte asemănător, Târgu Mureş. Se mută apoi la Braşov într-o clinică privată, unde conduce secţia de cardiologie intervenţională. Poate consulta pacienţi englezi, francezi şi nemţi fără translator. (GB – octombrie 2020)

PĂNESCU Doru Adrian

1956 (64 ani) - Senator PSD 2016-2020

Un traseu educaţional solid şi serios la Iaşi, cu Facultatea de Electrotehnică, informatică la Facultatea de Matematică la Cuza, doctorat la Asachi la 38 de ani. Apoi o carieră academică la aceeaşi universitate, până la nivelul de Profesor la Facultatea de Automatică şi Calculatoare şi preşedinte al senatului universităţii. Despre limbile străine, domnul Doru-Adrian Pănescu nu scrie nimic în CV. (GB – octombrie 2020)

PAŢURCĂ Roxana Natalia

1979 (41 ani) - Senator PSD 2016-2020

Facultatea de contabilitate la Artifex, după care doamna Roxana Natalia Paţurcă înşiră diverse cursuri şi atestate de formare, crezând că dau bine în CV. Printre colegii dânsei parlamentari probabil că da... Contabilă la SC ATLANTIS INTERNAŢIONAL SRL, apoi ceva ce pare să fie afacerea dânsei, SC ROXALY TRAVEL SRL, dar toate acestea în paralel cu jobul de profesoară la Colegiul Economic Călăraşi. Inspector şcolar, senator. Limbi străine poate în altă legislatură. (GB – octombrie 2020)

PAULIUC Nicoleta

1971 (49 ani) - Senator PNL 2016-2020

Dreptul la Universitatea din Bucureşti cu o mică întârziere, apoi nu rezistă să nu se compromită cu o diplomă de la Colegiul Naţional de Apărare şi ce mai consideră dânsa că dă bine în CV. Avocată de când a terminat facultatea, fără să vorbească vreo limbă străină. (GB – octombrie 2020)

PAVEL Marian

1975 (45 ani) - Senator PSD 2016-2020

Liceu industrial la Feteşti, după care stă 5 ani în cumpănă, gândindu-se dacă să facă o facultate sau nu. Alege să onoreze Universitatea Titu Maiorescu cu prezenţa sa, timp în care este şi primar al comunei Gheorghe Lazăr, pus acolo la vârsta de 25 de ani! Pasul următor, natural, e cel către Parlamentul României, unde domnul Marian Pavel e senator de aproape 20 de ani, vorbitor de câteva cuvinte în engleză. (GB – octombrie 2020)

PEREŞ Alexandru

1952 (68 ani) - Senator PNL 2016-2020

La prima vedere îmi venea să spun că e un CV făcut în bătaie de joc, însă domnul Alexandru Pereş chiar nu pare a avea altceva de spus. E în Parlament din 1994, timp în care a făcut şi Bioterra – dacă o fi terminat-o şi pe aceea. Dar vorbeşte franceză şi maghiară. (GB – octombrie 2020)

PÎRVULESCU Eugen

1973 (47 ani) - Senator PNL 2016-2020

Domnul Eugen Pârvulescu este unul dintre cei câţiva “parlamentari-fantomă” din România, nu găseşti nicio informaţie relevantă despre dânsul. Nu are CV pe site-ul Parlamentului, nu am văzut nici pe Internet. Ori e ceva în neregulă cu dânsul, şi a avut grijă să-şi şteargă toate urmele, ori e cu totul antisocial. Oricum, o mare dovadă de dispreţ faţă de cei pe care îi reprezintă, şi faţă de cetăţenii români, în general. Cu atât mai mult cu cât aproape toţi ceilalţi colegi ai săi respecta măcar nişte reguli minimale de politeţe politică şi socială publicându-şi CV-urile, chiar dacă adesea stângaci şi pline de greşeli… (GB – octombrie 2020)

POP Gheorghe

1959 (61 ani) - Senator PSD 2016-2020

Domnul Gheorghe Pop face un liceu industrial la Zalău şi o facultate de drept pe la 35 de ani, dar e prea pudic ca să ne spună şi unde. Lucrează în miliţie până la scurt timp după revoluţie, apoi în nişte firme private, însă inimă tot la stat îi rămâne, aşa că se întoarce şi acolo rămâne: vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj, director de pază tot acolo, post care-l pregăteşte temeinic pentru următorul job, cel de senator trei legislaturi. Limbile străine probabil că la fel cum le-au învăţat şi ceilalţi colegi ai săi din miliţie. (GB – octombrie 2020)

POP Liviu Marian

1974 (46 ani) - Senator PSD 2016-2020

Facultatea de matematică la Babeş-Bolyai, la vremea ei, profesor de şcoală sătească, apoi de liceu. Sindicalist activ şi cu funcţie, secretar general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, care-l propulsează către posturile de ministru, senator etc. Domnul Liviu Marian Pop scrie cuvântul Engleză în CV-ul său, dar fără să dea alte detalii. (GB – octombrie 2020)

POPA Cornel

1951 (69 ani) - Senator PNL 2016-2020

Un "CV" pe care, dacă mi l-ar fi trimis mie la firmă, acest domn cu fizică, ce nu spune nicăieri şi niciodată pe unde a predat, nu ne-ar mai fi călcat vreodată pragul, în toată viaţa lui. Însă pe cetăţeni şi pe alegători poţi să-i tratezi cu sictir, spre diferenţă de angajatorii din companiile private, care se prind repede cu cine au de-a face... (GB – octombrie 2020)

POPA Ion

1967 (53 ani) - Senator PNL 2016-2020

CV tipic pentru cei care încerca să te păcălească, să te facă să crezi că au făcut mai mult decât în realitate. Înşiră o listă de facultăţi, ca să crezi că a şi primit vreo licenţă sau măcar vreo diplomă de participare după ele. Minciună prin omisiune, bine cunoscută recrutorilor bătrâni. La fel de eliptic şi de insinuant e domnul Ion Popa şi când vine vorba despre locurile în care a lucrat şi ce a făcut acolo. Cât despre limbile străine, cred că domnul Ion Popa a făcut următorul raţionament: hai să nu pun nimic, că unii vor crede că le vorbesc, dar am uitat să le trec în CV... (GB – octombrie 2020)

POPESCU TĂRICEANU Călin Constantin Anton

1952 (68 ani) - Senator ALDE 2016-2020

Domnul Călin Popescu Tăriceanu era de 10 ani asistent fără doctorat la Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti când a venit revoluţia. Apoi deputat şi senator perpetuu, ministru, prim-ministru din 1990 încoace. (GB – octombrie 2020)

PREDA Radu Cosmin

1980 (40 ani) - Senator PSD 2016-2020

Domnul Radu Cosmin Preda crede că a făcut un "master" la Ovidiu Şincai. Îl informez eu acum că nu a făcut un master. A făcut un liceu industrial la Craiova, o facultate de mecanică în acelaşi oraş, are chiar şi un certificat de participare pe undeva, însă master nu a făcut domnul Radu Cosmin Preda. Dar domnul Radu Cosmin Preda pare să aibă calităţi şi cunoştinţe cu totul şi cu totul ieşite din comun, pentru că era "expert parlamentar" încă de pe vremea craiovenei sale studenţii! Şi în Parlament a rămas aproape toată viaţa, ca "expert", "consilier" şi orice se mai putea, când nu era pe la primăria din Craiova şi la consiliul judeţean cu diverse funcţii în care vorbea în engleză şi franceză ori de câte ori era nevoie. (GB – octombrie 2020)

PRESADĂ Florina Raluca

1978 (42 ani) - Senator USR 2016-2020

Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative în limba franceză a Universităţii din Bucureşti, master în studii europene în Belgia, ONG-istă înnăscută şi convinsă, militantă hiperactivă, din câte deduc eu citind CV-ul său. Vorbitoare fluentă de engleză şi franceză, desigur. (GB – octombrie 2020)

RESMERIŢĂ Cornel Cristian

1980 (40 ani) - Senator PSD 2016-2020

Să faci o facultate de fizică, pe urmă un master în fizică la Universitatea de Vest, şi apoi dreptul la Bioterra, spune ceva despre domnul Cornel Cristian Resmeriţă! Iar pentru mine, ca fizician şi recrutor, pe deasupra, ceva foarte relevant! Dar pentru domnul Cornel Cristian Resmeriţă viaţa pare foarte clară: Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul", doctoratul în sociologie la Universitatea din Oradea (oare pe ce bază l-or fi primit la doctorat într-un domeniu cu care nu avea nicio legătură?) şi ce a mai găsit dânsul de luat hârtie ca să fie trecută în CV. Cu un astfel de profil renascentist, domnul Cornel Cristian Resmeriţă ajunge direct deputat, la 28 de ani, şi în Parlament rămâne de trei legislaturi încoace... (GB – octombrie 2020)

ROMAŞCANU Lucian

1967 (53 ani) - Senator PSD 2016-2020

Domnul Lucian Romaşcanu face ASE-ul şi un MBA la Asebuss, după care lucrează în diverse companii private destul de cunoscute, preponderent în presa scrisă şi TV, pe posturi de conducere, în care chiar a trebuit să vorbească engleză, şi uneori şi franceză. (GB – octombrie 2020)

ROTARU Ion

1953 (67 ani) - Senator PSD 2016-2020

Domnul Ion Rotaru pare să fie din Brăila, pentru că acolo a lucrat tot timpul după ce a făcut dreptul al Bucureşti, la Universitate. Intră în administraţia locală direct pe poziţii înalte, apoi senator perpetuu, de aproape 20 de ani, loc în care poate vorbi în rusă şi în engleză cu colegii săi. (GB – octombrie 2020)

RUSE Mihai

1952 (68 ani) - Senator ALDE 2016-2020

Un domn tehnician la o fabrică de zahăr şi maistru de liceu de ţară 20 de ani, până e ales primar în brăileana comună Măxineni. Director la Camera Agricolă Brăila, apoi senator, desigur! Domnul Mihai Ruse a uitat să treacă în CV limbile în care discuta cu ţăranii din Maxineniul său natal. (GB – octombrie 2020)

SALAN Viorel

1958 (62 ani) - Senator PSD 2016-2020

Domnul Viorel Salan face un liceu de construcţii, apoi nişte şcoli militare. Mai scrie despre o facultate de drept la Sibiu, de la care e posibil să fi primit şi o diplomă. De care oricum nu ar fi avut nevoie, pentru că domnul Viorel Salan a fost jandarm toată viaţa, vorbitor de engleză, spune dânsul. (GB – octombrie 2020)

SAVIN Emanoil

1958 (62 ani) - Senator PSD 2016-2020

Domnul Emanoil Savin îşi termina liceul când colegii săi de şcoală terminaseră deja facultatea. Apoi o facultate de comerţ exact în acelaşi timp în care copiii foştilor săi colegi terminau aceeaşi facultate, pe la 43 de ani. Şi, lovitura de teatru, face şi un doctorat în "management" peste alţi 10 ani! Însă de cursul de la Colegiul Naţional de Apărare pare să fie cel mai mândru domnul Emanoil Savin, fiindcă îl trece de două ori în CV, ca nu cumva să scape vreunui cititor. Cu buştenenii putea vorbi în engleză şi în franceză, atunci când aceştia îi cereau, ne lasă să credem.

Dar cea mai înduioşătoare parte din CV-ul domnului Emanoil Savin e cea cu premiile, care se întinde pe vreo două pagini, pe care vă invit să o lecturaţi.

Domnul Emanoil Savin a lucrat 10 ani ca rectificator în uzină, apoi alţi 10 ani în diverse afaceri private, până când ajunge primar al oraşului Buşteni, post în care rămâne 12 ani, până e trimis în Senat, ca să lase locul altcuiva. (GB – octombrie 2020)

SBÎRNEA Liliana

1967 (53 ani) - Senator PSD 2016-2020

Mai bine învăţa nişte limbi străine doamna Liliana Sbîrnea, decât să umble din SRL în SRL şi să ceară câte o hârtiuţă cât de mică de participare la ceva, despre care cei ca dânsa cred că e bine să ţi le pui în CV. Sau, şi mai bine, te duci la bibliotecă, pui mâna pe o carte şi citeşti acolo de o sută de ori mai mult decât îţi spune un amărât de trainer de SRL. Şi dai şi un exemplu elevilor tăi despre ce înseamnă cineva care cu adevărat doreşte să înveţe. Dar eu cred că doamna Liliana Sbirnea voia mai mult să călătorească de la Bălăceanu şi de la Râmnicu Sărat, pe unde preda dânsa la şcoli ajutătoare şi profesionale până la Iaşi, la Braşov, Bucureşti, la Craiova, la Constanţa şi pe unde se mai făceau aceste cursuri, decât să înveţe. Şi nu pe banii dânsei, sunt sigur, pentru că altfel automat i-ar fi revenit logica la locul ei.

Aşadar, doamna Liliana Sbirnea a predat "tehnologie" pe la tot felul de şcoli din judeţul Buzău, până a ajuns pe la inspectoratul judeţean, luceafărul carierei profesorilor care îşi iau toate cunoştinţele, atâtea câte sunt, din participarea la cursuri şi cursulete, numai să nu pună ei înşişi mâna pe o carte. (GB – octombrie 2020)

SCÂNTEI Laura Iuliana

1976 (44 ani) - Senator PNL 2016-2020

Doamna Iulia Scântei a făcut o facultate de drept la stat, la Cuza în Iaşi, apoi a început o carieră academică, pe care a abandonat-o, însă, când a fost luată în Guvern pe diverse funcţii înalte din domeniul său juridic. Notar public din 2008, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai respectaţi din Bucureşti, vorbitoare de engleză şi franceză. (GB – octombrie 2020)

SIBINESCU Ionuţ

1980 (40 ani) - Senator PSD 2016-2020

Domnul Ionuţ Sibinescu este unul dintre cei câţiva “parlamentari-fantomă” din România, nu găseşti nicio informaţie relevantă despre dânsul. Nu are CV pe site-ul Parlamentului, nu am văzut nici pe Internet. Ori e ceva în neregulă cu dânsul, şi a avut grijă să-şi şteargă toate urmele, ori e cu totul antisocial. Oricum, o mare dovadă de dispreţ faţă de cei pe care îi reprezintă, şi faţă de cetăţenii români, în general. Cu atât mai mult cu cât aproape toţi ceilalţi colegi ai săi respectă măcar nişte reguli minimale de politeţe politică şi socială publicându-şi CV-urile, chiar dacă adesea stângaci şi pline de greşeli… (GB – octombrie 2020)

SILISTRU Doina

1958 (62 ani) - Senator PSD 2016-2020

Institutul Agronomic, apoi doctorat în agronomie la aceeaşi universitate, la 40 de ani. A lucrat la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajişti Vaslui până a intrat în Parlament, acum aproape 20 de ani, ca senator perpetuu. Are multe brevete de invenţie şi produse omologate, autoare prolifică, vorbitoare de engleză şi de franceză. (GB – octombrie 2020)

SIMIONCA Ioan

1963 (57 ani) - Senator PSD 2016-2020

Probabil cel mai neaşteptat şi mai original CV din Parlamentul României. Domnul Ioan Simionca este dansator. A făcut Academia de Dansuri Folclorice Sibiu (sic!) la 41 de ani, apoi o universitate care nu mai există, şi care nu există, de facto, nici atunci, apoi altă "universitate", "Vatra" din Baia Mare, care nici ea nu există. Pe aceasta a "făcut-o" domnul Ioan Simionca pe la 50 de ani... În rest, domnul Ioan Simionca a tot dansat timp de 30 de ani, în paralel cu un rol de pedagog de liceu, pentru o perioadă. Cum limbajul trupului e universal, nu a mai fost nevoie ca să înveţe şi vreo limbă străină. (GB – octombrie 2020)

SMARANDACHE Miron Alexandru

1960 (60 ani) - Senator PSD 2016-2020

Economie la Universitatea din Craiova, după care domnul Miron Alexandru Smarandache mai înşiră nişte rânduri fără sens în secţiunea cu educaţia a CV-ului său. Apoi scrie cu silă alte câteva cuvinte despre activitatea sa profesională, ca Şef serviciu aprov. sau Şef birou adm. La Schela din Zemeş, director la ceva în Dărmăneşti, apoi director la firma dânsului în Piatră Neamţ, până când ţara îl cheamă ca deputat şi senator, de aproape 10 ani. Probabil că s-a gândit că la pensie să înveţe şi nişte limbi străine. (GB – octombrie 2020)

SOPORAN Aurel Horea

1967 (53 ani) - Senator PSD 2016-2020

Domnul Aurel Horea Soporan face o facultate de mecanică la Cluj, dar e nemulţumit de ea şi pleacă până la Târgu Mureş ca să mai facă un curs de contabilitate la Universitatea Populară. Apoi porneşte în căutarea jobului ideal: profesor suplinitor la un liceu forestier, administrator la S.C. Mediaf Impex S.R.L., broker la Interdealer Capital Înveşt, pct. de lucru Tg. Mureş, contabil la Elvila, director de staţie radio la Uniclub Multimedia S.R.L. (UNIPLUS RADIO), manager la S.C. Lotus 3 Import Export S.R.L. şi la S.C. Dahos S.R.L., consilier al unui secretar de stat la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, consilier parlamentar la Bucureşti, consultant în management la S.C. „Gliga Instrumente Muzicale” S.A. Reghin. Iar acum încearcă jobul de senator. Speram să-i placă şi să se aşeze şi dânsul undeva... (GB – octombrie 2020)

ŞOPTICĂ Costel

1967 (53 ani) - Senator PNL 2016-2020

Facultate de pedagogie de 3 ani la Iaşi, apoi profesor de şcoală de ţară 10 ani, după care îşi face afacerea sa, despre care nu considera că trebuie să ştim ceva. Parlamentar de aproape 10 ani, vorbitor de română. (GB – octombrie 2020)

STAN Ioan

1956 (64 ani) - Senator PSD 2016-2020

După ce a terminat Institutul Agronomic din Iaşi, domnul Ioan Stan s-a pregătit 20 de ani la fermele din Fălticeni şi Spătăreşti pentru preluarea posturilor de deputat şi senator din Parlamentul României. Şi a acumulat atât de multe acolo, încât de alţi de 20 ani tot face transferul de know-how către ţară, şi încă nu a terminat... (GB – octombrie 2020)

STĂNESCU Paul

1957 (63 ani) - Senator PSD 2016-2020

Facultatea de Agronomie Craiova, director la Fabrica de conserve din Caracal, director la I.A.S. Studina, director la Agromec Vişina, viceprim-ministru, senator. Printre conserve, tractoare şi combine, domnul Paul Stănescu a învăţat franceză şi engleză. (GB – octombrie 2020)

STÂNGĂ George Cătălin

1982 (38 ani) - Senator PNL 2016-2020

Facultate de educaţie fizică la stat, la Galaţi, apoi drept la o privată şi master în ceva tot acolo. Lucrează câţiva ani pe la asistenţa socială şi protecţia copilului, ca stagiu pentru jobul de senator pe care avea să-l primească. Din CV reiese că domnul George Cătălin Stângă era obligat să vorbească cu asistaţii sociali şi cu copiii abandonaţi doar în româna, iar când era nevoie de altă limbă, trebuia să cheme un translator. (GB – octombrie 2020)

STOCHECI Cristina Mariana

1972 (48 ani) - Senator PSD 2016-2020

Doamna Cristina Mariana Stocheci face medicină la Carol Davila, la Bucureşti, apoi un doctorat tot acolo, după 40 de ani. Apoi 20 de ani la Spitalul Judeţean Argeş, predă asistenţă medicală şi kinetoterapie la Universitatea din Piteşti, preşedintă la Casa judeţeană de asigurări de sănătate Argeş, senator. Publică, vorbitoare de engleză şi germana. (GB – octombrie 2020)

TALPOŞ Ioan Iustin

1976 (44 ani) - Senator PNL 2016-2020

Facultate de istorie şi geografie la Suceava, după care profesor la şcoli generale din judeţul Maramureş. Profilul perfect, aşadar, pentru un post de senator în Parlamentul României. Domnul Ioan Iustin Talpoş este vorbitor de engleză, franceza şi rusă, conform sistemului său de evaluare. (GB – octombrie 2020)

TÁNCZOS Barna

1976 (44 ani) - Senator UDMR 2016-2020

CV făcut în bătaie de joc, la fel cum au făcut mulţi alţii dintre colegii săi de partid. Domnul Bârna Tanczos sare din CV ce consideră dânsul că nu trebuie să ştie oamenii de rând, îşi trece acolo doar vreo trei joburi de secretar de stat, apoi senator de aproape 10 ani, fără limbi străine. (GB – octombrie 2020)

ŢAPU NAZARE Eugen

1962 (58 ani) - Senator PNL 2016-2020

Domnul Eugen Ţapu Năzare ne prezintă o ingenioasă schemă de autoeducaţie: îşi dă singur o diplomă de la firma pe care o conduce, şi apoi şi-o trece în CV ca un reper major în formarea sa profesională, alături de cea de inginer de la Politehnica din Bucureşti. În rest, şmecheria tipică a parlamentarilor, adică un "CV" făcut intenţionat în aşa fel încât să nu înţelegi nimic. (GB – octombrie 2020)

TEODOROVICI Eugen Orlando

1971 (49 ani) - Senator PSD 2016-2020

Domnul Eugen Orlando Teodorovici face cu întârziere o facultate la ASE, iar după 10 ani un master la SNSPA. Lucrează ca "referent" prin ministere încă înainte să meargă la facultate, la guvern, la Curtea de Conturi, senator de aproape 10 ani. Ministru de Finanţe încă în funcţie, conform CV-ului, probabil că fără ştirea colegului său de senat, Florin Câţu, a prim-ministrului Orban sau a preşedintelui Johannis. (GB – octombrie 2020)

TOMA Cătălin Dumitru

1977 (43 ani) - Senator PNL 2016-2020

Să faci o facultate de sociologie la Universitatea din Bucureşti şi apoi una de filologie la Spiru Haret, înseamnă să o fi făcut degeaba pe prima şi să nu înţelegi nişte lucruri elementare în viaţă. Însă acolo în Vrancea, unde a predat vreo 10 ani domnul Cătălin Dumitru Toma la liceul din Odobeşti, şi apoi încă 8 ani primar în comună Jariştea, susul şi josul Lumii sunt puse invers decât ştim noi aici, la Bucureşti... (GB – octombrie 2020)

TOMA Vasilică

1976 (44 ani) - Senator PSD 2016-2020

Domnul Vasilică Toma nu spune când a făcut facultatea de economie de la Iaşi, şi nici masterul. Dar apoi scrie că a lucrat ca director la o firmă şi asociat la altele până şi-a preluat jobul de senator. Vorbeşte rusă şi engleză. (GB – octombrie 2020)

TRUFIN Lucian

1976 (44 ani) - Senator PSD 2016-2020

Un grup şcolar la Botoşani, electrotehnica la Politehnica din Iaşi, master la Spiru Haret după 10 ani. Apoi domnul Lucian Trufin se întoarce la Vlăsineşti, care pare a fi satul său natal botoşănean, şi face următoarele lucruri: un business privat, viceprimarie 3 ani, după care 10 ca şef al Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Socială Adăşeni, care ţine de DGASPC Botoşani, care e în str. Maxim Gorki, nr. 4, mun. Botoşani, care are telefon: 0231 537 993, având fax: 0231 511 047, cu e-mail: dgaspcbt@yahoo.com, şi pagină web: http://www.dgaspcbt.ro/. Apoi se întoarce învingător şi conduce comună Vlăsineşti timp de 8 ani din scaunul său de primar din Str. Vlăsiei, nr. 95, dânsul sau o secretară răspunzând în română, engleză şi franceză la tel: 0231 541 319 sau la e-mail-urile trimise pe adresa: primariavlasinesti@yahoo.com, şi punându-şi realizările pe pagina web a comunei: http://comunavlasinesti.ro. Şi, astfel pregătit, vine în Bucureşti, în Str. Izvor 2-4, să-şi ia în primire jobul de senator... (GB – octombrie 2020)

TUROS Lóránd

1977 (43 ani) - Senator UDMR 2016-2020

Domnul Lóránd Turos este unul dintre cei câţiva “parlamentari-fantomă” din România, nu găseşti nicio informaţie relevantă despre dânsul. Nu are CV pe site-ul Parlamentului, nu am văzut nici pe Internet. Ori e ceva în neregulă cu dânsul, şi a avut grijă să-şi şteargă toate urmele, ori e cu totul antisocial. Oricum, o mare dovadă de dispreţ faţă de cei pe care îi reprezintă, şi faţă de cetăţenii români, în general. Cu atât mai mult cu cât aproape toţi ceilalţi colegi ai săi respecta măcar nişte reguli minimale de politeţe politică şi socială publicându-şi CV-urile, chiar dacă adesea stângaci şi pline de greşeli… (GB – octombrie 2020)

ŢUŢUIANU Adrian

1965 (55 ani) - Senator Independent 2016-2020

Domnul Adrian Ţuţuianu face dreptul la Bucureşti pe vremea comuniştilor, dar diploma şi-o ia după revoluţie, după 4 ani şi după ce trebuie să mai facă încă un an de şcoală. Docoratul în drept comercial îi ia 8 ani ca să-l termine. Lucrează la Prefectura Dâmboviţa, puţin pe la nişte firme de servicii financiare, apoi îşi deschide cabinetele sale sau de avocatură, de mediere, lichidare judiciară, pe care le are şi în prezent. Conferenţiar la faimoasa Universitate Valahia din Târgovişte, senator de aproape 10 ani, engleză nu, ceva franceză da. (GB – octombrie 2020)

VALECA Şerban Constantin

1956 (64 ani) - Senator PSD 2016-2020

Domnul Şerban Constantin Valeca e foarte scump la vorbă, ne aruncă doar câteva firimituri în CV-ul său, dar măcar îţi dai seama repede că a făcut nişte lucruri serioase şi importante în viaţă, totuşi. Politehnica din Bucureşti, doctorat în inginerie, cercetător şi apoi director la Institutul de Cercetări Nucleare din Mioveni. Deputat şi senator încă de acum 20 de ani, ministru... (GB – octombrie 2020)

VELA Ion Marcel

1963 (57 ani) - Senator PNL 2016-2020

Subinginer, probabil la seral, apoi dreptul la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj. Domnul Marcel Vela a vândut asigurai ADAS încă de pe vremea comuniştilor, pentru că apoi aceştia să-l ia ca inspector de daune la Caransebeş, de unde pare să fie dânsul. De acolo se duce viceprimar timp de câţiva ani, însă ADAS-ul, acum Asirom, îl recuperează şi-l fac director de agenţie. Şi aşa tot pendulează domnul Marcel Vela între Asirom, primărie şi prefectura, până când e ales senator. Despre limbile străine nu suflă o vorbă domnul Ion Marcel Vela, probabil cu un motiv anume. (GB – octombrie 2020)

VULPESCU Ioan

1976 (44 ani) - Senator PSD 2016-2020

Domnul Ioan Vulpescu face un seminar teologic la Târgovişte, Facultatea de Teologie Ortodoxă "Iustinian Patriarhul", un master în Doctrină şi cultură, filosofie morală la Univesitatea din Bucureşti. Şi la scurt timp, apoi, un doctorat la Facultatea de Filosofie a aceleiaşi universităţi. Vorbitor de engleză, domnul Ioan Vulpescu lucrează la Preşedinţie chiar după terminarea facultăţii, apoi tot restul vieţii prin Parlament, el însuşi deputat şi senator de aproape 10 ani, ministru etc. (GB – octombrie 2020)

WIENER Adrian

1973 (47 ani) - Senator USR 2016-2020

Medicina la Universitatea Victor Babeş din Timişoara, doctorand al Universităţii de Vest, Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, dar nu spune de când, până când şi dacă are intenţia chiar să şi-l termine. Nu se ştie ce a făcut 13 ani după facultate, în CV apar direct posturile de director medical şi cel de director general al Spitalulului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, cu 5 ani înainte să lase spitalul pentru Parlament. Nu spune nimic nici despre limbile străine. (GB – octombrie 2020)

ZAMFIR Daniel Cătălin

1967 (53 ani) - Senator PSD 2016-2020

Domnul Daniel Cătălin Zamfir a lucrat la "misterul muncii", dar nu e clar dacă pentru a-l desluşi sau dimpotrivă, pentru a-l adânci. Şi mister rămâne tot restul, de fapt, pentru că domnul Daniel Cătălin Zamfir face un "CV" în bătaie de joc. Aflăm că a fost "memmbru" PD, că în prezent este membru PNL, deşi, paradoxal, e senator PSD... (GB – octombrie 2020)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite