Războiul din Ucraina. Nodul de la capătul frânghiei

În dorința de a fi populari în fața unui public ce apreciază limbajul direct, purtătorii de cuvânt ai unor instituții centrale din SUA folosesc uneori expresii neaoșe, din folclorul Vestului Sălbatic sau ziceri înțelepte atribuite părinților Constituției americane.

De pildă, când vrei să spui că un partener nu va mai putea beneficia pentru mult timp de generoasa sponsorizare care îl ajută să treacă peste greutățile și lipsurile produse de un război, poți să răspunzi și cam așa: „În ceea ce privește finanțarea din Ucraina, ne apropiem de capătul frânghiei”.

Expresia primară sună, de fapt, astfel: "when get to the end of your rope, tie a knot in it and hang on." / ”când ai ajuns la capătul frânghiei, fă un nod și rezistă”, o traducere destul de aproximativă, că nu putem decât bănui ce senzație este atunci când se termină frânghia de care ești agățat și te trezești în aer.

Zicerea este atribuită și lui Thomas Jefferson, nu sunt date, așa se spune, dar ca să  nu rămânem în ceață, amiralul John Kirby, purtătorul de cuvânt pentru securitate națională al Casei Albe, a explicat imediat despre ce este vorba: ”Vom menține ajutorul către Ucraina atâta timp cât putem, dar nu va fi pe termen nelimitat”.

E o diferență mărișoară față de o expresie folosită până mai deunăzi și care suna după cum urmează: "we're going to support Ukraine for as long as it takes" / ”vom sprijini Ucraina atât timp cât este nevoie”.

Asta e, ar putea spune personajul Ianke, din comedia lui Victor Ion Popa, ”Tache, Ianke și Cadâr”.

Era miercuri, 11 octombrie, când s-a desfășurat această conferință de presă,  trecuseră deja patru zile de la atacul Hamas din sâmbăta anterioară asupra Israelului, la acel moment erau deja confirmate numele a 22 de americani uciși în conflict, SUA deja luase măsuri pentru sprijinirea partenerului strategic.

Celălalt.

***

FOTO Profimedia

Ca să nu pară că decizii de acest gen se iau, așa, din senin, trebuie pregătit terenul, trebuie instruită opinia publică internă (aici e simplu, opiniile vin și trec), găsite câteva argumente solide care să demonstreze că e necesar să lași un partener să lupte contra vântului, ca să poți proteja un alt partener care are nevoie de adăpost.

Și media ajută pentru că de asta e putere în stat, a patra, să curețe pe lângă celelalte trei.

Ca să fie credibile, vocile care se aud acum, sunt, mai ales, cele ale unor critici ai operațiunilor SUA prin diferite locuri, unii dintre aceștia foști militari, care sunt lăsați să zburde prin coloanele ziarelor cu opiniile lor gen ”eu v-am spus, dar nu m-ați ascultat”.

”Nu mai poate fi ascuns adevărul despre războiul ruso-ucrainean” declamă Daniel L. Davis, fost ofițer, în prezent editorialist și membru în fundații care militează pentru o reducere a implicării militare a SUA pe plan internațional.

Iar argumentele sunt cele cunoscute încă de la începuturi, dar ignorate pentru că, la acel moment, nu erau ”politically correct”:

· ofensiva ucraineană de la începutul lunii iunie, fără muniție suficientă de artilerie, fără acoperire de aviație, desfășurată pe direcții puternic fortificate, era sortită să fie un eșec de proporții;

· pierderile ucrainene, minimizate propagandistic în perioada anterioară operației (oficial, estimate la doar 17.500 de ucraineni, după 16 luni de război), creau un fals sentiment de optimism, care urma să evolueze tragic;

· serviciile de informații au avertizat și ele despre situație dar nu au fost crezute (raport ”New York Times”);

· trei săptămâni de lupte au produs, tot oficial, același număr de victime cât într-un an întreg de război;

· ucrainenii au trebuit să schimbe, din mers,  modul de a lupta, renunțând la învățăturile primite prin diferite poligoane NATO pentru a reveni la tradiționalele abordări din stepa de la est de Nipru unde se știe că dacă nu ai tancuri, artilerie și aviație, ai, în schimb, carne de tun din belșug;

· după mai multe luni de confruntare intensă, rezultatele în teren sunt minime, doar prima linie rusă de fortificații fiind atinsă / depășită în câteva locuri, chiar și pentru această constatare fiind necesar un oarecare efort de imaginație;

· iar această realitate trebuie să ajungă și la Washington, pentru că nu mai e de actualitate să dai speranțe Ucrainei, în condițiile în care, cu tot sprijinul militar primit, ajuns deja la 113 miliarde dolari, Kievul nu pare a avea resursele de a obține succesele ofensive pe care le speră.

Da, nu e realist să credem așa ceva (posibilitatea de a relua teritoriile ocupate de ruși), ne încredințează analistul american.

În schimb e realist să fie sprijinită Ucraina pentru a se apăra în fața unor viitoare atacuri ale Rusiei.

Și, desigur, să se transfere o parte din povara sprijinului pe umerii europeni (”rich european” / ”bogații europeni”, spune Daniel L. Davis), în definitiv cei mai interesați ca războiul din Ucraina să nu se extindă spre vest.

Totul spre binele Ucrainei, desigur, pentru a preveni ca alte sute de mii de vieți ucrainene să fie pierdute.

***

Uneori, au și europenii replică la aluziile de peste ocean.

Pentru că, tot în definitiv, și pe umerii lor a stat efortul de sprijin al Ucrainei, mai ales pe cei britanici și polonezi.

Cu polonezii, acum, lucrurile sunt complicate, au alegeri, spiritele sunt încinse.

Britanicii nu pot decât, însă, să constate amar: obuzierele donate Ucrainei nu mai pot trage decât un proiectil pe zi, din cauza lipsei de muniție.

În același interval, rușii trag 20.000 de lovituri.

FOTO Colin Freeman/The Telegraph

Ziaristul britanic al publicației Telegraph și-a făcut o poză alături de echipajul ucrainean al obuzierului L119 pentru că așa e frumos, trebuie să fim solidari, a și scris despre greutățile prin care trece armata ucraineană dar mai mult ce să facă?

La întâlnirea de la Ramstein, a celor 50 de state care fac parte din coaliția de sprijin a Ucrainei, i s-a spus direct președintelui Zelenski că statele NATO și-au cam epuizat rezervele de muniție ce putea fi donată.

Un alt ziarist britanic, fost ofițer și el, Richard Kemp, aruncă mingea tot peste ocean, într-un material pentru National Security News, afirmând că dacă americanii s-ar forța un pic, doar un pic, evoluțiile din Ucraina s-ar schimba în bine:

· mai puțină clemență pentru Iran, cel care aprovizionează Rusia cu dronele Shahed, recompensat recent cu 6 miliarde de dolari (ziaristul mai pune un 1 în față pentru impresie artistică, n.n.);

· tancuri americane M1 Abrams în Ucraina deocamdată nu, bine, nici britanicele Challengers nu sunt prea multe;

· proiectilele cu muniție dispersată (cele interzise în multe state, dar nu ne împiedicăm în detalii) sunt OK, la fel și Himars, dar nu schimbă raportul de 1 la 10 în defavoarea ucrainenilor;

· discuția despre sistemele de rachete tactice ATACMS se prelungește, nici avioanele F-16 nu pot fi furnizate în absența piloților;

· sigur, toată lumea se teme ca nu cumva Rusia să escaladeze conflictul, dar, ne asigură Richard Kemp, temerile sunt nejustificate...

· adevărul e că perspectiva unei prăbușiri a regimului de la Moscova, urmare a unei ofensive de succes (!) a Ucrainei, și haosul economic global care ar urma acestei prăbușiri, sunt o alternativă la fel de greu digerabilă.

Între două rele, spune fostul ofițer, s-ar putea ca, înainte de alegerile din noiembrie  2024, SUA / președintele Biden să încerce încheierea unui acord de pace.

Semne în această direcție sunt vizibile, conchide cu amărăciune, Kemp.

***

FOTO EPA-EFe

Pulsul evoluțiilor din conflictul ruso – ucrainean este dat cel mai bine de nivelul sprijinului militar și financiar.

În aceeași zi cu conferința de presă de la Casa Albă s-a ținut și Reuniunea Grupului Ramstein, cel din care fac parte cele 31 de state NATO, dar și alte 23 de țări care vor să sprijine Ucraina.

Până la această întâlnire, donațiile membrilor grupului oferite în acest format au fost de aproximativ 31 de miliarde, conform Deutsche Welle / DW.

La reuniunea recentă de la Bruxelles, ofertele au fost:

- 200 milioane dolari de la SUA (rachete anti aeriene, echipamente de război electronic, muniție, piese de rezervă etc.);

- 115 milioane – Marea Britanie;

- 18,5 milioane – Norvegia, pentru echipamente de deminare;

- 95 milioane – Finlanda;

- 19 milioane – Canada, echipamente de iarnă și muniție;

- 20 milioane – Germania, inclusiv 10 tancuri Leopard.

Nu e puțin, dar destul de departe, cam cu un ordin de mărime față de întâlnirile anterioare.

Tot conform DW, diplomații NATO prezenți la întâlnire au apreciat că nu mai e cazul ca Ucraina să insiste cu contraofensiva, oricum nu a dus nicăieri, mai oportună ar fi o defensivă puternică, nu cumva ”generalul iarnă” să intervină din nou.

Partenerii Ucrainei rămân, desigur, alături, dar tragedii se întâmplă și în alte părți.

Ce poți să răspunzi unui ziarist care te întreabă cum va afecta ajutorul pentru Kiev noul conflict sângeros din Orientul Mijlociu?

Nu poți decât să recunoști că "este o situație periculoasă în primul rând pentru oamenii din Ucraina care se află în acest lung război. Toată lumea se teme dacă sunt alte tragedii, cu tot respectul pentru oamenii de acolo. Există un anumit volum de sprijin militar, pe care ți-l pot oferi partenerii, în special Statele Unite, UE și alții.”

Cum spunea amiralul Kirby, soluția este să faci un nod la frânghia ajunsă la capăt și să reziști.