Războiul din Ucraina. Lumea pe din două. O ofensivă a la Pyrrhus?
0Notă: sintagma à la Pyrrhus este folosită în cazul unei victorii obținute cu dificultăți, cu pierderi uriașe care fac improbabil un nou succes.
Războiul din Ucraina este unul în care ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă ajunge în media sau pe rețelele sociale online trecând printr-un profund proces de alterare care duce, în final, la crearea de realități alternative, uneori fără nicio legătură cu adevărul.
Pentru că la război, nu adevărul contează, ci victoria, iar în numele ei se poate face orice.
De către toată lumea, nimeni nu este înger în această întreprindere.
Nu suntem parte a conflictului, încercăm să stăm deoparte și, în sprijinirea fățișă a uneia dintre părți, avem, spre deosebire de alte state din estul Europei, o abordare, cred, mai echilibrată.
Asta și pentru faptul că nici de la Moscova, nici de la Kiev nu ne-au venit, de-a lungul timpului, prea multe vești bune.
Chiar dacă, firește, suntem în banca și barca noastră ca membri NATO și UE.
Dar destul cu poziționarea noastră față de acest conflict, acum câteva gânduri despre ofensiva / ofensivele ucrainene din prima jumătate a lunii septembrie.
Cum spuneam, informațiile sunt puține, lozincile sunt multe, situația din teren este cunoscută doar în câteva încăperi din Kiev, Moscova, Bruxelles, Washington, eventual Beijing.
Care a fost logica declanșării acestei ofensive de către Kiev / Zelenski?
Cea mai evidentă pare a fi nevoia Kievului de a convinge partenerii occidentali, în primul rând SUA și NATO, că poate opri înaintarea metodică a rușilor în Donbass, precum și potențialele referendumuri preconizate pentru Herson și Zaporojie.
Demonstrând aceasta, solicitările pentru continuarea / creșterea sprijinului militar și financiar din partea Occidentului / statelor NATO ar avea o altă greutate.
Iar, la Kiev, nota de plată lunară este acum în jur de 5 miliarde de dolari, cu perspectiva de a crește pe perioada toamnei și a iernii care se apropie, iar cea a reconstrucției post-conflict se află undeva în jur de 750 de miliarde de dolari.
Bani pe care Kievul nu-i avea nici în timp de pace.
Există, cu siguranță, o anumită stare de așteptare, uneori chiar nervozitate, și în capitalele occidentale care au pariat pe ”democrația vibrantă” a Kievului în lupta sa inegală cu regimul de la Kremlin.
O victorie a Kievului, dar una adevărată, nu inventată de consilieri și de media, face bine și la credite, și la transferurile de echipamente și muniție, și la relația guvernelor alese cu propriile electorate.
Cămașa de la Berlin va fi întotdeauna mai aproape decât paltonul de la Kiev.
Cele două ofensive au fost una, poate doar un contraatac.
Este opinia șefului statului major al armatei germane, generalul Eberhard Zorn, care a îndemnat la precauție în judecarea rezultatelor operațiilor militare din ultima perioadă.
Opinia sa a stârnit imediat reacții vehemente, unele generalizatoare la adresa întregii elite germane, considerate a fi într-o încurcată relație cu Moscova, chiar ca poor judgement, vorba generalului american Ben Hodges.
Și doar vreo opt luni au trecut de când un alt înalt oficial militar german, șeful marinei, viceamiral Kay-Achim Schönbach, a trebuit să-și dea demisia după niște declarații la fel de nevinovate.
Să ne întoarcem la ofensiva nr. 1 (cea pe direcția Herson), urmată de ofensiva nr. 2 (din regiunea Harkov), uneori văzute de analiști ca parte a unei singure ofensive extinse ucrainene de recuperare a teritoriilor ocupate de ruși, alteori, conform generalului german, un contraatac de amploare cu rezultate incerte.
S-a vorbit atât de mult de ofensiva ucraineană din sud încât, până la urmă, s-a și întâmplat.
Chiar dacă, în perspectiva ei, rușii au transferat o serie de unități de pe frontul din Harkov.
Chiar dacă, în această zonă, cu stepă întinsă și puține păduri, legea o fac artileria și aviația, categorii de forțe la care ucrainenii nu stau prea bine.
Chiar dacă loviturile asupra podurilor de peste Nipru nu s-au dovedit decisive pentru întreruperea transferului rus de echipamente și unități în dreapta fluviului.
Câteva zile, cele trei - patru breșe în apărarea rusă au fost extinse, cu ajutorul media, la adevărate operațiuni în adâncime, soldații ucraineni au atacat în valuri, apărătorii ruși au ripostat cum au știut, cu ajutorul armelor grele, în proces floarea tancurilor donate Ucrainei de către Polonia ofilindu-se destul de vizibil.
Pierderile umane și în echipamente par a fi fost uriașe, dar prețul s-a considerat, la Kiev, că a meritat.
În doar câteva zile a fost declanșată ofensiva de est, în regiunea Harkov.
Aici, lucrurile au mers ca unse, în condițiile în care unitățile ruse cu experiență de luptă deja fuseseră dislocate în sud, locul lor fiind luat de forțe teritoriale, poliție și recruți din Lugansk.
Localitățile au fost evacuate înainte de a ajunge trupele ucrainene, iar populația civilă care se putea încadra la capitolul ”colaboratori cu ocupantul” transferată în Rusia.
Cei 3.000 de kilometri pătrați eliberați inițial au crescut la 6.000, în prezent în media afirmându-se că e vorba chiar de 8.000.
Ofensiva din Harkov, începută pe 6 septembrie, continuă și în prezent, deși ritmul ei a scăzut, iar frontul aproape s-a stabilizat.
Ofensiva spre Herson încă se duce cam pe aceleași aliniamente inițiale, cu câteva localități, nenominalizate oficial, eliberate de forțele Kievului.
Pierderile, cum spuneam, au fost uriașe de partea ucraineană - poate chiar la nivelul a 10.000 de morți -, recunoscute cu tristețe chiar de către unul dintre cei mai cunoscuți ziariști de la Kiev, Illia Ponomarenko, redactor la publicația de limbă engleză Kyiv Independentși inspirația pentru figurina Lego a reporterului de război.
Dar, desigur, victoria fiind atât de așteptată, numai ea a contat.
O stare euforică a cuprins nu numai conducerea de la Kiev, care și-a găsit și un nou erou militar, generalul colonel Oleksandr Sirski, comandantul forțelor terestre ucrainene și al ofensivei din est.
Președintele Zelenski știe de ce.
Șansele Ucrainei de a obține o victorie împotriva Rusiei și de a-și recupera teritoriul pierdut au fost reevaluate, inclusiv la Berlin, unde reticența pentru ajutorul militar acordat Kievului a fost înlocuită cu declarații mobilizatoare, în timp ce echipele media occidentale, cu BBC în frunte, au început să documenteze masacrele comise de ruși în teritoriile eliberate.
Însă, dincolo de euforie, rămân câteva realități:
· teritoriul eliberat către ucraineni reprezintă doar 5-6% din totalul ocupat de forțele ruse în Ucraina;
· pierderile ucrainene au fost semnificativ mai mari decât cele ruse și s-au înregistrat la forțele cele mai bine antrenate (inclusiv în unele state NATO);
· pierderile în echipamente au fost semnificative de ambele părți dar, conform informațiilor media, pentru Rusia ele reprezintă 0,5% din stocuri, în timp ce pentru Ucraina ajung la 40% din totalul ajutorului militar transferat de statele NATO;
· capturile de arme realizate de ucraineni în regiunea Harkov sunt mari, dar doar 30% sunt în stare de funcționare și nu vor putea acoperi pierderile;
· în Donbass, rușii continuă să avanseze către aliniamentul Seversk – Soledar – Bahmut;
· o serie de lovituri ruse asupra infrastructurii critice din Harkov (distrugerea centralei termo-electrice TEC-5, a doua ca mărime din Ucraina) și Krivoi Rog (distrugerea barajului de la Karachunovski) indică posibilitatea escaladării conflictului către o zonă mult mai periculoasă;
· cele două bătălii sunt doar o etapă dintr-un război care e departe de a-și fi epuizat capacitatea distructivă.
Chiar și președintele Zelenski consideră că următoarele 90 de zile vor fi hotărâtoare, dar afirmația sa este mai curând legată de ceea ce vor face în acest interval statele care sprijină Ucraina.
Este un strigăt de ajutor într-un moment în care Kievul consideră că și-a îndeplinit partea sa contractuală, furnizând, cu jertfe, o înfrângere neașteptată Rusiei.
Care nu-i neapărat, însă, să însemne și victoria finală.
Și atunci ce se va întâmpla în perioada următoare?
Un analist american, curtat atât de CNN, BBC, cât și de FoxNews, Daniel Davis, veteran al teatrelor de operații din Irak şi Afganistan, afirmă că totul depinde, de fapt, de răspunsurile la trei întrebări:
1. care va fi replica Rusiei / președintelui Putin la această ofensivă ucraineană? Escaladare, mobilizare, atac surpriză? Cert este că va urma o ripostă rusă. Loviturile cu rachete asupra infrastructurii critice ucrainene au fost doar semnalul;
2. va furniza Occidentul / NATO tipurile de echipament de luptă modern solicitate de către președintele Zelinski și în cantitățile necesare? Este vorba despre acele echipamente moderne, aflate în stocurile strategice, importante pentru propria apărare a respectivelor state și greu de înlocuit pe termen scurt. Mii de tancuri, transportoare, lansatoare de rachete, milioane de unități de muniție... toate moderne, de ultimă generație. Este neclar și nesigur dacă statele partenere Ucrainei vor face acest sacrificiu;
3. cum va reacționa populația din statele occidentale la costurile economice produse de sancțiunile asupra Rusiei, cu efecte directe asupra prețului la produsele petroliere, la cele alimentare? Riscul de recesiune este real în multe state din vest și perspectiva unei ierni cu mai puțină energie pentru economie și mai puțină căldură în case nu este încurajatoare.
Concluzia: este prea devreme pentru a clama victoria ucraineană.
O altă concluzie, adevărată, cred, doar pe jumătate, este că timpul este de partea Rusiei.
În conflictul dintre Kiev și Moscova e cert că Rusia are mai multe resurse, umane și materiale, pentru ca regula majorității războaielor, în care victoria aparține celui cu mai multe capacități economice, să se aplice.
În conflictul mai larg (Rusia vs. NATO, Rusia vs. Occident, Occident vs. BRICS, NATO vs. OTSC, Rusia + China vs. SUA + UE), în care fiecare parte își atrage, pe partea sa de balanță, partenerii pe care se sprijină și contribuțiile acestora, lucrurile devine mai complicate.
Unitatea celor două tabere este un element decisiv al acestui război care se îndreaptă spre prima sa iarnă.
Se încarcă comentariile...
