Război și Pace 3.0.

Foto: Twitter / X

Cum e obiceiul, primele vizite se fac la Kiev.

Câștigi alegerile undeva, într-o capitală importantă europeană, Londra, de exemplu, prima grijă după importantul eveniment, în definitiv pentru laburiști e prima dată după 14 ani lungi de opoziție când se mută înapoi în Downing Street 10, e să transmiți semnalul că îți pasă de Ucraina.

Și că Ucraina poate să fie sigură că partenerii ei sunt în continuare alături, încă de la acel moment, când Kievului i s-a sugerat că nu e bine să facă pace cu dictatorii, nu s-a schimbat nimic, deocamdată, adică până la momentul în care i se va transmite...

Dar să nu anticipăm.

La două zile după numire, și Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a luat drumul de fier al Kievului.

Marți, 1 octombrie,  a fost confirmat în noul post, joi, 3 octombrie, s-a întâlnit cu președintele ucrainean.

După doar șapte zile, s-au văzut din nou, de această dată la Londra, într-o trilaterală alături de premierul britanic.

Pentru că, după cum e obiceiul, vizitele se reîntorc, mai ales în perioade când trebuie prezentat un plan de victorie, o listă cu noile echipamente militare necesare, o solicitare pentru permisiunea de a folosi unele dintre ele împotriva unor ținte din profunzimea teritoriului rus.

În 24 de ore întinse de-a lungul zilelor de 10 – 11 octombrie, președintele Zelenski a avut discuții cu premierul britanic, Keir Starmer, cu președintele francez, Emmanuel Macron, cu premierul Italiei, Georgia Meloni, cu cancelarul german, Olaf Scholz.

Întâlnirea cu Scholz a ținut loc și de reuniune ”Ramstein”, a reprezentanților celor 50 de state partenere Ucrainei, programată în această perioadă și amânată din motive de taifun și lipsă președinte american.

Un tur de forță pentru un plan despre care știm că nu prea știm mare lucru, în afară de faptul că realizarea lui depinde de sprijinul extern, dacă aceasta nu vine în termenii solicitați, planul rămâne la faza ”atât s-a putut”.

A, să nu uit, în rapidul și concentratul tur european, președintele Zelenski a participat și la o conferință bilaterală cu liderii din sud-estul Europei, organizată de guvernul Croației, la Dubrovnik.

A fost bine, putea să fie și mai bine dacă participa și președintele Croației, Zoran Milanović, care a refuzat să-l întâlnească pe omologul său de la Kiev, și dacă nu participa președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, cel care, zice lumea, doarme cu o fotografie sub pernă, a știți dumneavoastră cui.

Foto: Twitter / X

***

Despre acest eveniment, merită deschisă o paranteză foto.

În fotografia de grup, în primul rând, de-a dreapta și de-a stânga premierului croat stau președinții Ucrainei și Kosovo, ceva mai departe e președintele Serbiei, reamintesc că summitul ”Ucraina – Europa de Sud – Est” a avut loc la Dubrovnik, cel asediat de trupele sârbe în perioada 1991 – 1992, iar în perioada 1998 - 1999 avut loc războiul din Kosovo și campania NATO în Serbia, o tempora!

Miniștrii de externe din cele mai importante state balcanice, România și Turcia, sunt exilați pe rândul doi, la marginea podiumului.

Închid paranteza.

***

Înainte de a intra pe deplin în responsabilitățile funcției, noul Secretar General al NATO și-a descoperit și abilități de prognoză meteo, pe 8 octombrie anunțând, de la sediul din Bruxelles, că va fi o iarnă grea pentru Ucraina, probabil cea mai grea de după 2022.

Declarația a avut loc pe timpul unei conferințe comune de presă cu președintele Finlandei, Alexander Stubb,

Desigur, nu schimbările climatice curente sunt de vină, ci faptul că, așa cum reiese chiar din prezentarea în fața Adunării Generale a ONU, făcută de președintele Zelenski, pe 25 septembrie, în cursul anului 2024, în perioada martie – august, Rusia a distrus toate termocentralele ucrainene, precum și majoritatea hidrocentralelor, deficitul energetic fiind, după unele aprecieri ale Agenției Internaționale pentru Energie / International Energy Agency / IEA, de aproximativ 6 GW, cam o treime din consumul Ucrainei.

Practic, pe timpul iernii, la Kiev becurile ar putea rămâne aprinse doar 6 - 7 ore pe zi.

Dar asta înseamnă și faptul că, a anunțat Mark Rutte, NATO trebuie să facă mai mult pentru Ucraina, să sprijine mai eficient Kievul: „Cu cât oferim mai mult sprijin militar, cu atât mai repede se va încheia acest război”.

Ajutorul pentru energie va veni de la UE, care va sprijini Ucraina cu echivalentul a 4,5 GW.

Pentru că așa funcționează instituțiile, fiecare cu responsabilitățile proprii.

Prezent la respectiva conferință de presă, președintele finlandez nu a putut să nu remarce, în calitate de lider al unei țări vecine cu Rusia, dar și de nou membru NATO: ”Cred cu tărie că asistăm acum la crearea NATO 3.0. Ne-am întors la rolul inițial al NATO de descurajare și alianță militară puternică, cu o amenințare venită din Est, în principal din Rusia”.

Foto: Twitter / X

Nu e clar, eu nu am identificat într-o lucrare publică de analiză care ar fi fazele NATO 1.0 și NATO 2.0, pot doar presupune că prima este cea din perioada Războiului Rece, preponderent bazată pe componenta militară, pentru descurajare, a doua fiind cea din perioada 1990 – 2022, când componentei militare i s-au alăturat mai pregnant atribute precum promovarea democrației, protejarea valorilor comune, combaterea terorismului etc.

În aceeași logică a etapizării în simbolistică digitală se poate vorbi, cred, și despre război și pace în Estul Europei:

-      ”război și pace 1.0” -  perioada Acordurilor de la Minsk;

-      ”război și pace 2.0” - tratativele ruso - ucrainene din Belarus și de la Istanbul;

-      ”război și pace 3.0” - actuala perioadă, de după prima conferință de pace organizată de Ucraina, cu sprijinul Elveției, urmând o potențială a doua conferință, probabil în 2025, poate chiar și negocieri directe.

Ce s-a întâmplat, sau nu s-a întâmplat, în primele două etape e deja istorie, să vedem ce se prefigurează în cea de-a treia.

Să nu uităm, suntem în octombrie 2024, linia frontului din Donbas și Zaporojie se mută încet – încet către vest, în același timp, forțele ucrainene continuă să dețină un cap de pod în regiunea rusă Kursk și atacă aproape cotidian infrastructură rusă din spatele frontului, uneori pe o adâncime de sute de kilometri.

Foto: Twitter / X

Politicienii ucraineni și occidentali, desigur că și cei ruși, nu par a se retrage cu niciun milimetru de la cererile deja cunoscute: Ucraina în granițele anului 1991 (exigența Kievului), cele patru noi regiuni recent anexate plus Crimeea, Ucraina în afara NATO (solicitările Moscovei).

Mai sunt și altele, despăgubiri de război, tribunale internaționale, ridicări de sancțiuni etc., dar acestea sunt cele principale.

Dacă politicienii nu pot declara deschis ceea ce știu că se va negocia și se va întâmpla, rămâne presei să joace rolul intermediarului cu opinia publica internă și internațională.

Iar aceasta preia ”pe surse”, cum altfel, ceea ce se discută dincolo de ușile ferecate.

De exemplu, Financial Times - nefiind singura publicație occidentală care face astfel de predicții - publică o analiză intitulată sugestiv ”Ukraine, NATO membership and the West Germany model” / ”Ucraina, apartenența la NATO și modelul Germaniei de Vest”.

Printre tezele analizate și prognozate sunt următoarele:

-      cel mai probabil, războiul se va încheia pe linia frontului, partea Ucrainei controlată de Kiev urmând a adera la NATO (există și varianta unui acord de securitate special, apropiat statutului de membru) primind, în schimb, garanții că Rusia nu va încerca o nouă invazie;

-      teritoriul deja anexat / controlat de Moscova nu va fi recunoscut ca parte a Rusiei, dar nici nu va fi vizat de garanțiile de securitate acordate de NATO Ucrainei. Mai pe înțeles, dacă Ucraina va fi atacată de Rusia, NATO va interveni, dar dacă Kievul va încerca recucerirea teritoriilor temporar ocupate de ruși, e pe cont propriu;

-      se face trimitere (chiar de către fostul Secretar General al NATO, Jens Stoltenberg) la exemplul Germaniei de Vest din timpul Războiului Rece când, deși era membru NATO, considera teritoriul Germaniei de Est ca fiind parte a sa, chiar dacă Alianța Nord - Atlantică nu extindea garanțiile comune de securitate în spațiul revendicat;

-      și dacă Ucraina ar accepta o astfel de soluție, ipoteză negată vehement de orice oficial ucrainean, este, totuși, greu de crezut că Moscova va fi de acord, la rândul ei,  cu o variantă de armistițiu care să permită extinderea umbrelei de securitate a NATO deasupra chiar și numai a unei părți a teritoriului ucrainean;

-      de aceea, perspectiva este mai curând a unui ”scenariu coreean”, cu un armistițiu nedefinit juridic de-a lungul liniei frontului, situație care va poziționa și NATO într-o postură ambiguă, Alianța neputându-și asuma obligații față de un stat care are granițe în teren nerecunoscute internațional și un conflict deschis cu o putere nucleară;

-      desigur, mai sunt și alte variante: o nouă ofensivă ucraineană care să ajungă până în Crimeea și care să forțeze Kremlinul la negocieri, un acord între Occident și Rusia, în care Moscovei să i se ofere ridicarea sancțiunilor în schimbul acceptării variantei de la primul punct, calculul fiind și să slăbească tabăra ”Sudului global”, dominată de China etc.

Toate acestea rămân ipoteze ”transpirate” spre media prin ușile întredeschise ale cabinetelor politice, variante de pace și armistițiu extrem de improbabile, la acest moment, dar menite să testeze apetența publică pentru o soluție sau alta.

***

Cum e obiceiul, până va fi pace și se va opri focul pe linia frontului, continuă să se moară, în fiecare zi, în fiecare oră, câteva sute, poate câteva mii, de militari ucraineni și ruși, chiar și voluntari de prin alte locuri, nici civilii nu sunt feriți, asta e, bombele și rachetele nu știu să citească legile războiului.

Război și Pace, 3 la 0.