Radio Erevan și ruleta ucraineană
0Avem un război în poarta de la răsărit a Europei, nu foarte departe de granița României, iar, în ultimele zile, avem și o operație militară care nu se aseamănă cu nimic din ceea ce s-a întâmplat în ultimul an pe frontul din Donbas.
Mai demult, când dreptul la liberă exprimare era o ecuație de gradul șapte, dar în lume se întâmplau, totuși, lucruri despre care am fi dorit să ne dăm cu părerea, s-au dezvoltat căi ocolite de a spune adevărul.
Într-o formă ironică, uneori tolerată, doar într-o anumită măsură, având întotdeauna un tâlc sfătos și înțelept ce începe să lipsească spiritului nostru critic prezent.
Sigur că, atunci, pe vremuri, transferul informației din exterior către audiența internă, tovărășească, trecea prin filtre numeroase, ideologice, dar nu numai, după care, cu penița cronicarilor locali atestați, realitatea aprobată se oferea cetățenilor spre studiu și luare la cunoștință.
Cum nu erau variante alternative, era destul de simplu pentru o societate deja incredulă privind adevărurile venite de sus să găsească oglinzi umoristice ale informației oficiale și să creeze un adevăr underground, cu transmitere orală, o jurizare ad-hoc de către cetățeni a lumii în care trăiau.
Câteva decenii, această oglindă cu personalitate s-a numit Radio Erevan, o adevărată instituție de adevăr alternativ care a avut propria contribuție la căderea unei cortine.
Iar bancurile având această marcă invalidau, aproape fără drept de apel, informația oficială distribuită de un numeros aparat media birocratic.
Majoritatea acestor bancuri viza aspecte sociale și politice interne, dar, uneori, trimiterile erau și la evenimente externe, interpretate tot de pe un portativ ideologic.
De pildă, prin anii 60, a avut loc un conflict de graniță între două state frățești și, ambele, prietene nouă, URSS și China.
Anunț la Radio Moscova:
- Astăzi, la granița sovieto - chineză, două avioane utilitare sovietice care stropeau pașnic pământurile strămoșești au fost atacate mișelește de două tancuri chinezești și au fost doborâte.
Aceeași informație, la Radio Pekin (Beijing):
- Astăzi, la granița chino – sovietică, două tractoare chineze arau pașnic glia strămoșească atunci când au fost atacate mișelește de două avioane de vânătoare rusești. Tractoarele noastre au reușit să doboare avioanele inamice.
În același timp, la Radio București:
- Astăzi, la granița sovieto - chineză au avut loc discuții pe teme agrare."
Astăzi, ca și atunci, în jurul nostru, mai aproape sau mai departe, se întâmplă lucruri, unele chiar groaznice, precum războaiele.
Astăzi, ca și atunci, realitatea din acele spații unde au loc aceste întâmplări violente, este denaturată pe drumul către receptor, nu mai sunt motivele din deceniile trecute dar au apărut multe altele, unele tot ideologice, altele ținând de o suprasaturare informațională în care adevărul nu mai e un monopol dirijat de sus în jos, cât un privilegiu oferit pe bază de cartelă de securitate, restul fiind doar zgomot.
Avem, de exemplu, un război în poarta de la răsărit a Europei, nu foarte departe de granița României, iar, în ultimele zile, avem și o operație militară care nu se aseamănă cu nimic din ceea ce s-a întâmplat în ultimul an pe frontul din Donbas.
Incursiunea în regiunea Kursk, prima operație pe teritoriul rus efectuată de către armata ucraineană (au mai fost tentative, cu legiuni ”internaționale” de voluntari) a născut deja un evantai extrem de larg de interpretări care tinde să complice ceea ce e, cât de cât, vizibil.
Dacă ar fi să recurg la o pildă cu tâlc din vremurile trecute, poate ar fi sugestivă următoarea:
”Un ascultător întreabă la Radio Erevan:
- Soacră-mea a fost atacată de un tigru. Ce mă sfătuiți să fac?
Radio Erevan răspunde:
- Treaba lui. Lăsați-l să se apere.”
La prima vedere, sarcasmul și cinismul acestei pilde nu rezonează cu ceea ce are loc în estul Ucrainei, acolo unde David a făcut o manevră sfidătoare în direcția lui Goliat, iar David este eroul nostru, al tuturor, știți, nu-i așa?
Marea majoritate a observatorilor internaționali au apreciat operația pentru îndrăzneala și noutatea acesteia, dar au pus sub semnul întrebării utilitatea și reușita sa.
Foto: Twitter / X
Caracterizările cele mai întâlnite despre această ”aventură militară” au fost: ”extrem de costisitoare”, ”cea mai riscantă decizie a președintelui Zelenski” (The Times), ”Matematica războiului nu a favorizat niciodată Ucraina, care trebuie să-și prezerve resursele limitate, iar un atac în adâncul teritoriului rusesc neapărat riscă să înrăutățească situația” (The Economist).
Dar aceeași publicație The Economist vede și un alt unghi din care poate fi privită această operațiune, îmbunătățirea moralului: ”Fie în birourile guvernamentale din Kiev, fie în spitalele din prima linie care tratează răniții, națiunea crede că a descoperit o vulnerabilitate în armura lui Vladimir Putin. Obosiți, murdari și epuizați, soldații spun că nu regretă nicio parte din operațiunea riscantă care a ucis deja zeci de camarazi: s-ar alătura din nou într-o clipă. «Pentru prima dată după mult timp avem mișcare», spune un soldat ucrainean. «M-am simțit ca un tigru»”.
Afirmația militarului ucrainean prezintă o realitate care, simțită în tranșee, era cunoscută și la Kiev, Ucraina avea nevoie de o ofensivă, de ceva spectaculos, pentru a reveni în atenția internațională și, mai ales, a partenerilor care îi sprijină efortul militar.
Conflictul de uzură este lipsit de spectaculozitate, fiind și extrem de periculos, se intră într-o rutină a uciderii și distrugerii la linia de contact, aproape monotonă, din care te trezești dintr-odată că ai pierdut războiul.
O ofensivă într-o direcție neașteptată parcă îți mai oferă oxigen, mai pompează sânge în organismul militar.
Dar există și reversul, poate muta finalul piesei mai aproape.
Poate, de aceea, comanda militară ucraineană a fost împotriva acestei operațiuni, potrivit surselor The Times.
Adică inclusiv generalul Sirski, cel atât de disciplinat.
Planificatorii și comandanții ucraineni, deși au avut inițial rețineri, și-au făcut treaba:
· au pregătit informațional operațiunea;
· au colectat și instruit forțe participante, încercând să nu slăbească linia principală de apărare;
· au executat operațiuni de mascare și securizare a concentrării forțelor;
· au dezvoltat și menținut fluxuri logistice apte să asigure aprovizionare cu echipament și muniție în adâncimea a câteva zeci de kilometri în teritoriul rus.
Au fost multe astfel de elemente de planificare, alegerea direcției de atac, acolo unde s-a concentrat forța principală, aliniamentele de atins pe etape, operațiuni de executare a ruperii aliniamentului de apărare și de consolidare a teritoriului ulterior ocupat.
Deocamdată, ucrainenii se află în această etapă de consolidare a teritoriului ocupat, probabil mai puțin decât ar fi fost de dorit, dar sigur mai mult decât au crezut că vor reuși să cucerească.
Surpriza a fost de partea lor, dar au și surprizele un final neplăcut când se descoperă care e scenariul.
Și acum ce urmează?
Generalul australian Mick Ryan, cu stagii în Afganistan, în prezent coordonator al Australian Chair la CSIS / Center for Strategic and International Studies, think tank important din SUA, spune că ucrainenii au trei opțiuni:
1. consolidarea teritoriului ocupat și apărarea lui până la momentul negocierilor de pace. Riscul este reprezentat de nevoia de întăriri numeroase pentru a purta lupta într-un teren fără lucrări genistice suficiente, toată această forță umană urmând a fi sacrificată, pe ”model” Bahmut, Krînki, Avdeevka etc., pentru a proteja acest prețios cap de pod;
2. o retragere parțială pe aliniamente mai ușor de apărat, aflate însă tot pe teritoriul rus. Ar permite o mai bună consolidare în teren, ar solicita mai puține trupe pentru apărare, ar crea mai puține pierderi, sprijinul cu foc poate fi susținut direct de către artileria și sistemele de rachete dispuse pe teritoriul național. Simbolistica ocupării unei părți a Rusiei va continua să funcționeze;
3. retragerea totală a trupelor ucrainene din teritoriul rus provizoriu ocupat. Beneficiile militare ale operației transfrontaliere se mențin, forțele combatante, cu experiență suplimentară de luptă, putând fi utile pentru viitoare operații, în 2025 și 2026, sunt evidente și cele politice „putem să vă invadăm și să vă rănim țara dacă alegem să facem asta, dar nu dorim să ne ocupăm vecinii”. Generalul australian nu a citit, probabil, textele recente ale unor bloggeri ucraineni care afirmă că regiunea Kursk e un vechi pământ ucrainean. Forțele ruse, președintele Putin nu vor avea ocazia de a pedepsi invadatorii, chiar dacă discursul ”forțelor NATO invadatoare” a crescut în intensitate în această perioadă. Generalul consideră că această opțiune ar fi o linie de mijloc care păstrează o parte din câștigurile strategice și de imagine ale operației, în condițiile neasumării unor riscuri existențiale, în cazul în care operația continuă.
Cu excepția rușilor care, din când în când, se mai retrag, inclusiv atunci când luptă pe teritoriul național, pentru că își permit, au unde să facă pasul înapoi, popoarele din est nu văd retragerea cu ochi buni, e o umilință pe care nu și-o asumă decât foarte rar.
Ce nu dezvăluie aceste raționamente, relativ tehnice, este faptul că operațiunea este una de mare risc, luată, probabil, sub o imensă presiune, cel care a luat decizia fiind singurul care cunoaște întregul context.
Care poate fi doar intern, pentru creșterea moralului, a voinței de a lupta, poate avea și conexiuni externe, nevoia de a demonstra că frontul nu a înțepenit într-o luptă surdă și risipitoare.
Sigur că poate aduce beneficii, cât pentru un întreg an de lupte, poate aduce și un eșec la fel de mare.
Într-un renumit, dar și mortal, joc de risc, cunoscut sub numele de ”ruleta rusească”, e nevoie doar de un pistol și de un glonț pentru a te juca de-a destinul.
Teoria probabilităților spune că, și în acest caz, totuși, riscul e diferit, mai mic la prima încercare, crescând pe măsură ce se repetă.
Ceea ce, în Ucraina, la mai mult de doi ani de la începerea războiului...
Se încarcă comentariile...
