Video Copil de un an, mort după ce a fost lăsat trei ore într-o mașină, la peste 40 de grade. Ce a făcut tatăl în acest timp

0
Publicat:

Un băiețel de doar 18 luni și-a pierdut viața în mod tragic, după ce a fost uitat ore întregi într-o mașină încinsă, în timp ce tatăl său se tundea și bea bere într-un bar. 

Scott a fost arestat FOTO: Poliția Volusia County
Scott a fost arestat FOTO: Poliția Volusia County

Copilul a murit după ce a fost lăsat într-o mașină timp de mai multe ore, în timp ce tatăl său a petrecut timpul tuns și la un pub din Ormond Beach, Florida, potrivit mirror.

Scott Gardner a fost arestat pe 19 iunie 2025 și acuzat de omor calificat. 

Conform unei anchete comune a biroului șerifului din Volusia County și a departamentului de poliție din Ormond Beach, Gardner, în vârstă de 33 de ani, și-a lăsat fiul, Sebastian Gardner, singur pe bancheta din spate a unei camionete. 

Geamurile mașinii erau coborâte, iar singura sursă de circulație a aerului era un mic ventilator alimentat cu baterii îndreptat spre copil. Anchetatorii au declarat că nu era aer condiționat în funcțiune în timpul în care copilul se afla în vehicul.

Copilul a fost uitat în mașină de tatăl său FOTO: FB
Copilul a fost uitat în mașină de tatăl său FOTO: FB

Gardner a dat, inițial, declarații false anchetatorilor. 

După ce a parcat camionul, Gardner a intrat în jurul orei 11.00 într-o frizerie, iar mai târziu a mers la un pub din apropiere, unde a stat mai multe ore.

Abia în jurul orei 14:40, Gardner a părăsit barul și a condus o distanță scurtă până acasă. La sosire, el a sunat la 911 și a raportat că fiul său nu respira. Într-o înregistrare a apelului de urgență, Gardner poate fi auzit spunând:„Fiul meu nu respiră. Un an și jumătate. O, Doamne. Tocmai a deschis ochii”.

Echipa de urgență a Departamentului de Poliție din Ormond Beach a sosit rapid, dar nu a putut face nimic pentru micuțul Sebastian, care era deja decedat de câteva ore, a declarat șeriful Mike Chitwood. 

Personalul medical a raportat că temperatura corpului lui Sebastian a depășit 41°C la sosire, sugerând că temperatura din interiorul vehiculului ajunsese la aproximativ 43°C. Anchetatorii au concluzionat ulterior că micuțul fusese lăsat singur în vehiculul fierbinte timp de peste trei ore.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite