Primăria cu rol de Gestapo. La Reşiţa „Arbeit macht frei”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmatorul articol voi relata o întâmplare în care se îngrădeşte dreptul la libera exprimare, în care primăria încearcă să intimideze un jurnalist local din cauza postărilor acestuia de pe Facebook. De asemenea, voi descrie unele investiţii care practic nu au adus niciun plus de valoare economică, ci au constituit doar bani pentru clientela politică, conform ExpertForum.

Managementul prost, nepotismele din administraţie sau contractele cu dedicaţie sunt întâmplări cu care ne-am obişnuit. Zone întregi din România funcţionează în acest fel. Luaţi exemplul celor mai sărace judeţe din România ! Uitaţi-vă la performanţele lor economice, PIB, investiţii, creştere economică. Apoi vedeţi cine le conduce. O să îi cunoaşteţi! Sunt lideri de partide, sunt oameni politici cunoscuţi, care apar la televizor şi vorbesc despre fonduri europene, despre dezvoltare regională sau îşi dau cu părerea despre regionalizare.

În următorul articol voi relata o întâmplare în care se îngrădeşte dreptul la liberă exprimare, în care primăria face presiuni asupra unui jurnalist local, „pentru a fi mai cumpătat” în postările de pe Facebook. La Reşiţa nu ai voie să vorbeşti despre mizeriile din propriul oraş pentru că eşti ameninţat cu Instanţele Judecătoreşti de către Primărie.

Simona Mara, jurnalistă la un post de televiziune, a fost chemată la primărie, sa semneze un document oficial de către „serviciul de monitorizare a paginilor de FB care nu scriu de bine despre primar”. Postul Simonei de pe Facebook după această ispravă:

„Am fost chemata la Directia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Mun. Resita, institutie aflata in subordinea Primariei Resita sa mi se aduca la cunostinta ca pagina mea de Facebook imi este atent monitorizata... cu referere la parerile personale pe care le am si ceea ce postez. Din cate imi aduc aminte, a trecut comunismul, epoca in care eram spionati si trebuia sa dam cu subsemnatul pentru te miri ce. Am fost rugata sa semnez si o hartie care nu semana a nimic, am semnat din bun-simt pentru lucratorul de la biroul respectiv (care avea sarcina mareata de a ma face sa semnez "fitzuica" de luare la cunostinta..ma intreb or fi facut si comandament special pe subiectul asta, caci hartia cu privire la opiniile mele persoanale este semnata de 3 sefi?...N-am avut cum sa iau in serios abordarea autoritatilor cu privire la postarile mele pe pagina personala de Facebook, asa ca am pus niste zambilici si semne de intrebare (OMG!WTF)! In plus, cei care m-au facut sa pierd aiurea timpul azi pentru a merge sa dau subsemnatul puteau sa-mi dea persoanal, la o conferinta de presa, spre exemplu, hartiile cu pricina...dar, specific institutiilor publice, te pun pe drumuri. Mai nou, lucratorii de la Primarie se ocupa cu monitorozarea paginilor personale de Facebook? O fi de bine, semn ca le pasa de ce se intampla si ce spun oamenii (vi s-a intamplat si voua asa ceva?) sau o fi de rau... n-au altceva de lucru ori, mai grav, "cine se scuza se acuza"? Aaa, si nu a fost prima oara cand am fost "certata" pentru ce va spun sau arat, dar data trecuta nu a fost vorba de o hartie, ci de la un telefon de la cel mai important om din oras...ghiciti ce am facut dupa? Am postat in continuare”

Funcţionarii Primăriei, plătiţi din bani publici, au desfăşurat o anchetă gen Gestapo în care au fost implicaţi şi angajaţi ai departamentului juridic, care au scris o „notă informativă” pe care ziarista trebuia să o semneze. Simona trebuia sムîşi „ia angajamentul” de a nu-şi mai exprima opinia personalムpe reţeaua de socializare. Dar despre ce a scris Simona de a fost supusă unor astfel de măsuri asemănătoare unui regim totalitar? A scris despre faptul că unele persoane primesc locuinţe ANL, iar apoi le închiriază, în timp ce persoane nevoiaşe nu au unde să locuiască. A scris că punctajul acordat pentru ANL-uri nu e corect şi că ar trebui să primească o casă cei care au nevoie de ea, nu cei care o subînchiriază. Simona spune că toate datele pe care le-a publicat despre beneficiarii locuinţelor ANL sunt date publice, oferite chiar de Primărie. Vina Simonei a fost că a mers mai departe de atât şi s-a interesat cine sunt persoanele respective: angajaţi ai Primăriei care au subînchiriat apartamentele primite de la stat.  

Reşiţa nu e cu nimic mai prejos decât Călan, Hunedoara, Petroşani sau alte zone din ţară în care industria a murit. Sunt zone apocaliptice desprinse parcă dintr-un film SF. Este o zonă moartă, o zonă care e neschimbată de 25 de ani. Ba mai mult, înainte era mişcare şi forfotă, deoarece combinatele mergeau la capacitate maximă. Între timp, industria a murit. Sau mai bine zis, au furat-o băieţii deştepţi. Localnici ştiu despre cine e vorba şi ce s-a întâmplat. Oraşul e din ce în ce mai sărac, fără nicio perspectivă, fără nicio speranţă. În editorialele din trecut  „Undeva în Palilula” şi „Interviul de după festivalul de jazz de la Garana” vorbeam despre proasta guvernare din zona şi despre managementul prost. Presa locală există, dar lispeste cu desăvârşire. Câteva publicaţii, câteva televiziuni funcţionează pentru a ridica ofrande unuia sau altuia dintre politicienii locali. De aceea e admirabil gestul Simonei.

La Reşiţa se pun borduri, la Reşiţa se amanajeaza parcuri, se pun panouri info pe bani europeni, se amenajează un parc industrial (însă acesta rămâne gol de mai bine de 3 ani), se asfaltează înainte de alegeri; Reşiţa a inaugurat o grădină zoologică în valoare de un milion şi jumătate de euro. Dar locuitorii oraşului nu au de lucru, nu există investitori străini, nu există IMM-uri locale; deci nu e cu nimic mai prejos faţă de oricare oraş micuţ de provincie, în care se toacă bani de la buget pe „investiţii”. Norocul celor din zonă e dat de  poziţia geografică, vestul ţării, care le permite locuitorilor să mai fugă în Germania sau Italia pentru un contract de muncă sau la îngrijit bătrâni.

Ziarul Financiar arată ca judeţul Caraş-Severin este pe locul 39 ca şi activitate economică. „Peste tot în lume există regiuni mai bogate şi mai sărace, există o economie polarizată, dar mai există şi strategii de ţară şi la nivel de regiuni. La noi însă nimănui nu-i pasă. Primarii, prefecţii sau şefii consiliului judeţean au viziuni limitate şi sunt preocupaţi de «câţi bani avem de cheltuit şi cum putem să-i cheltuim» şi nu de atragerea de investiţii“, a explicat Matei Păun, CEO al BAC Investment. Cei de la ExpertForum au realizat anul trecut un studiu prin care se arătau cum se „cheltuiesc” banii locali şi trasau o hartă a clientelismului politic local.

Deci rolul unui primar sau preşedinte de CJ nu este acela de a urmări paginile de Facebook ale jurnaliştilor, ci de a genera acţiuni care să aducă un plus de valoare economică. Suntem în 2014, suntem o ţară membră UE de 7 ani, dar metehnele comuniste şi comportamentul unor politicieni locali a rămas similar cu ceea ce se întâmpla înainte de ‘89. Sau mai rău: aceste acţiuni sunt asemănătoare cu ceea ce făcea Gestapoul.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite