Prima rundă Ponta - Iohannis

Putem reduce toată „povestea” la câteva propoziţii simple, dar preferăm să le dezvoltăm, pentru a lămuri unele detalii, ca şi unele echivocuri. Plecăm, ca să zicem aşa, de la zero.

0) Întreaga „dezbatere" a vizat rolul de Premier, nu pe acela specific, sau propriu, adică de Preşedinte. Chiar cu „Constituţia” în mână, pe care isteţul de Victor Ponta o şi avea, atribuţiile specifice ale Preşedintelui nu sunt pe deplin cristalizate. Legiuitorul prim a avut în vedere cele 3 mari Puteri ale Statului, la care se adaugă şi „Câinele de pază”. Dar, relaţia dintre aceste puteri are două aspecte: pe de o parte, autonomia sau independenţa lor, pe de altă parte, controlul reciproc, care poate deveni uşor şi influenţă, iar aceasta poate merge până la „amestecul în treburile interne”, care a fost şi un amestec reciproc. 

Cu toate diferenţele dintre ele, prestaţiile preşedinţilor precedenţi nu au contribuit la lămurirea acestor relaţii, ci chiar invers, au contribuit la confuzia lor. Traian Băsescu a fost, în chip declarat şi deliberat, un Preşedinte „Jucător”. În replică implicită şi parţială, Klaus Iohannis şi-a propus să fie un Preşedinte Moderator şi Integrator. Deci, prima întrebare care trebuia pusă este tocmai aceasta: care sunt atribuţiile Preşedintelui, unde anume s-a greşit în trecut şi cum pot fi aceste atribuţii optimizate!? Această întrebare simplă şi fundamentală putea să ocupe două ore de dezbatere, pe puţin.

1) Prestaţia moderatorului Rareş Bogdan a fost, dacă nu chiar catastrofală, atunci undeva prin apropiere, din toate punctele de vedere, care pot fi analizate pe rând. Probabil că plecând şi de la numele său, Rareş Bogdan se crede pe sine voievod de două ori. Ca şi în alte emisiuni, dânsul recurge la lungi introduceri, în care lauda instituţiei la care lucrează, lauda colegelor şi, nu în ultimul rând, lauda de sine, se stimulează reciproc, într-un autospectacol în care invitaţii nu sunt stimulaţi, ci dimpotrivă, pot fi inhibaţi, enervaţi sau chiar plictisiţi. Aici apare greşeala esenţială şi costisitoare a moderatorului.

Ce face Victor Ponta!? Păi, Victor Viorel Ponta o ia gradual, adică: în timpul alocat lui Klaus Iohannis, pune brusc o intrebare, apoi intervine cu două-trei întrebări, apoi intră el însuşi într-un mini-discurs, apoi schimbă macazul, încât de la rolul de orator, trece brusc la rolul de „profesor” examinator, apoi urmează epitetele, în care este specialist, apoi intră în joc şi limbajul non-verbal al lui Victor Ponta, cu gesticulaţia, mimica şi tonul, încât dezbaterea „civilizată” se converteşte într-o brambureală totală, crispată şi agresivă. 

Luat prin surprindere, chiar uluit, Klaus Iohannis nu răspunde, rămâne blocat, dar apoi, în replică, se coboară de câteva ori la nivelul lui Victor Ponta. Moderatorul avea obligaţia să intervină ferm, fără nicio concesie, chiar cu ameninţarea eliminării „profesorului” Dr. Victor Ponta din emisiune.

2) Victor Ponta a venit cu un vraf întreg de documente. Avantajul lui era clar, informaţia era la îndemână, iar temele deschise prin întrebări vizau activitatea curentă a premierului, unde era chiar „la el acasă”, Klaus Iohannis fiind „în deplasare”. Pe scenă, Victor Ponta a fost un veritabil „mitică": isteţ, mobil, obraznic până la impertinenţă, fără nicio inhibiţie morală. Având pe „fişe" informaţiile de detaliu, l-a putut specula pe oponent, care deţinea doar ideile orientative ale programului şi niciun document sau o fiţuică asupra dânsului. Din prestaţia lui Victor Ponta se vede experienţa pe care a acumulat-o în alte confruntări similare şi, în primul rând, în rundele cu Traian Băsescu, care, la acest capitol, are un  cu totul alt calibru decât cei doi oponenţi, dintre care numai unul va fi  urmaş, ca funcţie, nu şi ca viziune.

Aici a găsit Victor Ponta un „clenci” care a prins. Actualul premier are o veritabilă obsesie anti-băsescu, una distructivă, iar ca să se elibereze de ea, o transferă asupra altora, aici asupra lui Klaus Iohannis. La nivelul oamenilor simpli, fără o instrucţie deosebită, acest transfer a prins, încât este aproape un slogan răspunsul „Nu-l votăm pe Neamţ, că e omul lui Băsescu”. Iar cu „eleganţa” care îl caracterizează, Victor Ponta o spune fără nicio ezitare sau ocol „Este masca lui Băsescu, şi e gol pe dinăuntru”, încât rămânem noi „mască”, dar nu şi chiar goi pe dinăuntru. Obsesia lui Băsescu, ca şi a întâlnirilor cu acesta, este atât de puternică încât, către sfârşitul dezbaterii, profitând de un moment de „slăbiciune” a oponentului său, Victor Ponta a încercat să îl trateze pe Klaus Iohannis, cam aşa cum îl trata Traian Băsescu pe dânsul. 

3) Klaus Iohannis a căzut în cursa lui Victor Ponta, cursă întinsă, parte conştient, parte, inconştient. S-a „blocat" din cauza agresivităţii obraznice a lui Victor Ponta, şi a vitezei de reacţie verbală a acestuia. Foarte puţin din fondul gândirii lui Klaus Iohannis a putut ieşi la iveală. De câteva ori, cum spuneam, a coborât la nivelul verbal şi atitudinal al lui Victor Ponta, ceea ce nu a fost în avantajul dânsului. Dezbaterea s-a convertit într-un examen de aritmetică şi statistică în care Dr. Victor Ponta a ajuns „profesor" examinator. Dar, candidatul Victor Ponta nu are un program articulat al României viitoare, dânsul întorcându-se la programul U.S.L., dar fără să aibă şi acordul lui Crin Antonescu. 

Dintre cei doi fraţi mitici (cu accentul pe primul „i”), se adevereşte, doar într-un târziu, că Victor Ponta este Cain, Abel fiind Crin Antonescu. Aici ajungem la o culme a culmilor, când aflăm că Premierul îi reproşează lui Klaus Iohannis, că nu este loial faţă de Crin Antonescu, întrucât i-a preluat (se subînţelege „i-a furat”) rolul de viitor posibil preşedinte, câtă vreme, chiar sub raport fizic, această înlocuire îi aparţine dânsului, adică noului Cain. 

În timp ce Victor Ponta nu are elaborat un program de ţară propriu, Klaus Iohannis îl are, acesta fiind farte bine articulat, fiind realizabil, nu utopic sau fantezist. Dar, foarte puţine elemente din acest Program au putut ieşi la iveală, dată fiind atmosfera generală  şi „stilul” suburban al întregii dezbateri   

4) Mai menţionăm, în final, câteva aspecte, nu chiar colaterale, ale întregii tărăşănii. Întrebările adresate celor doi protagonişti nu au fost suficient de calificate, durata unora dintre ele fiind chiar ceva mai mare decât durata răspunsurilor (Denise Rifai). Întregul spectacol a avut un aer de improvizaţie, alimentat de toţi partenerii, fără excepţie, inclusiv de către moderator. O analiză sociologică, vizând populaţia cu nivel mediu de pregătire, s-ar putea să constate că, din păcate, prima rundă a fost câştigată de Victor Ponta. 

În sfârşit, şi în loc de concluzie, dacă, în pofida convingerii proprii, privind natura dezbaterii, a intrat în acest joc imprevizibil, Klaus Iohannis este obligat acum să joace până la capăt. Acum, îşi cunoaşte „omul”, adică adversarul, care este unul fără scrupule sau inhibiţii.