Octavian Nemescu 80!

Cine este Octavian Nemescu? Publicul de specialitate ataşat fenomenului componistic actual, acest public relativ subţire la noi dar avizat, o ştie; de câteva decenii.

Octavian Nemescu este în vremea din urmă una dintre cele mai particulare şi mai captivante personalităţi ale componisticii europene; …în acest tulburat început de mileniu. A depăşit demult fazele îndelungate ale căutării de sine, ale căutării, ale adaptării uneltelor de lucru; adaptări orientate vis-a-vis de propria personalitate, de complexul componistic actual; de anume aspecte ale lumii actuale faţă de care se delimitează în mod absolut.

Căci, fără putinţă de tăgadă, se poate spune că Nemescu s-a gasit pe sine însuşi; se edifică dezvăluindu-ne şi acum, în continuare, anume laturi inedite ale personalităţii sale; anume date ale propriilor resorturi interioare. Căci idea de conceptualizare este aici ataşată creaţiei înseşi iar emoţia – ce poate parea alambicată - apare ca fiind condiţionată de o manieră intelectuală de certă conotaţie spirituală.

Este o construcţie care a început de multe decenii; mă refer la căutarea de sine, la căutarea propriilor jaloane. Autodefinirea, edificarea propriului echilibru interior, pot fi apreciate în acest caz ca reprezentând câmpul de acţiune în care activează Nemescu; iar mijloacele electronice privind atât construcţia complexului sonor cât şi funcţiile acestuia, se situieză de multă vreme în zona arsenalului de lucru; a colaborat susţinut pe această direcţie cu eminentul inginer de sunet care este soţia domniei sale, minunatul om şi tovarăş de viaţă, Erica Nemescu.

Sunt depăşite actualmente, la Octavian Nemescu, întrebările de sine, angoasele şi neliniştile. Iar aceasta, date fiind certitudinile dobândite pe parcursul unui traseu extins, parcurs cu încredere, cu perseverenţă, cu clar-viziune.

Concertul aniversar a avut loc la Atheneul Român, în Sala Studio, cu participarea acestui ansamblu emblematic al vieţii muzicale actuale, la noi, ansamblul Archaeus. Programul la care mă refer a fost axat pe preocupările de-o viaţă ale compozitorului; am în vedere simbolul relaţiei uimitor de fireşti, atât de problematic de definit în muzică, anume Plinul şi Golul. Este modelul propus de autor; sunt entităţi aflate de această dată într-o dinamică a relaţiilor… dintre simboluri; sunt veritabile meditaţii asupra raporturilor posibile dintre sunet şi absenţa acestuia, raporturi observate, evident, dintr-o perspectivă poetică, intelectuală, purtând în egală măsură o evidentă încărcătură spirituală.

Este de observat, cele patru momente ale programului nu sunt lucrări ”de ultimă oră”; ele readuc în atenţie observaţii şi atitudini perene asupra cărora artistul revine în răstimpuri. Emoţia care orientează evoluţia, o distingi pe parcursul lucrării Regele va muri, pentru solist – de această dată vioara - şi banda magnetică; a fost prilejuită de plecarea cu totul prematură, tragică, dintre noi, a tânărului Tudor Mihai Cazan; lucrarea i-a fost dedicată. S-a dovedit a fi fost un spirit viu care încă din adolescenţă etala disponibilităţi cu totul aparte; în mod special în zona expresiei poetice. Căci Regele desemnează aici acea plenitudine a valorilor ce pot fi supuse unei destructurări; pentru care muzica poate constitui însuşi procesul dezvoltător, proces ce finalizează prin etalarea esenţei ideatice despuiate de comentarii lăturalnice. Conceptul lucrării, conform declaraţiei autorului, a fost imaginat cu mai bine de cinci decenii în urmă; este ceea ce putem numi o ”opera deschisă”, idea iniţial propusă putând fi diferită de la o realizare publică la alta; conceptul evoluţiei rămâne însă neschimbat.

Lucrarea Alfa Omega pentru clarinet, vioară, percuţie şi bandă, desluşeşte paradigma a cărei natură intrinsecă indică începutul drept capacitatea de cuprindere a întregului; …un spectacol interior de o uimitoare concizie, spectacol pe care îl putem descoperi aici doar prin intermediul muzicii.

Nu am audiat acum, pentru prima oară, lucrarea Clipe; este un cu totul succint spectacol pentru ansamblu şi bandă, o suită de momente sonore de uimitoare strălucire timbrală. Inclusiv momentul ultim al acestui medalion Octavian Nemescu, anume Finalis septima, destinat întregului ansamblu, a fost imaginat drept o salbă de şapte momente finale; gradaţia tensiunilor este şi aceasta cu totul acaparatoare; de la nivelul ideatic la acela al concretizarii în plan sonor. Este un florilegiu al unor posibile concluzii.

Odată în plus l-am reîntâlnit pe Nemescu drept artistul gânditor, artist al unei temeinice condiţii intelectuale ataşate unei determinări spirituale autentice.

Concertul însuşi a reprezentat al treilea moment al stagiunii camerale actuale propuse de ansamblul Archaeus. Este formaţia dedicată, de mai bine de trei decenii şi jumătate, fenomenului componistic actual; este formaţia care-l are drept maestru fondator pe regretatul compozitor şi profesor, Liviu Dănceanu; Anca Vartolomei la violoncel, oboista Ana-Maria Radu, Rodica Dănceanu la pian, Ion Nedelciu la clarinet, Şerban Novac la fagot, violonistul Marius Lăcraru, percuţionistul Sorin Rotaru, sunt muzicienii performeri care au evoluat sub conducerea dirijorului actual, Mircea Pădurariu. Mulţi dintre domniile lor au făcut parte din echipa de început. Trebuie să o recunosc, datele iniţiale trasate de maestrul fondator privind revelaţia valorilor componistice de semnificaţie, ale sfârşitului de secol XX, ale începutului secolului nostru, rămân comandamente imuabile, actuale; sunt direcţionări de la care membrii ansamblului nu se abat. Curiozitatea profesională, promovarea pilduitoare şi prioritară a valorilor componistice autohtone, sunt date de semnificaţie ale conduitei lor artistice.

Articolul a apărut anterior în revista România Literară